Lucian AVRAMESCU

Nici biserica şi nici politica nu intră în vacanţă. Nu intră niciodată. Ceea ce aduce nou această vară este politizarea în exces a bisericii şi impregnarea cu fum de lumânări a politicii. Preşedintele Băsescu, aflat într-o nedeclarată, dar vânjoasă campanie electorală pentru tranşarea de pe acum a celui de al doilea mandat, a contribuit şi contribuie decisiv la această amestecătură de bulion şi prăjeli. Am văzut sute de imagini, în toate micile ecrane şi-n ziarele la care am acces, cu chelia asudată a preşedintelui suportând, între potcapuri aurite, slujbe şi predici şi l-am auzit cuvântând din amvon şi altar despre Dumnezeu, naţie şi iubirea de popor. Biserica - zice un analist care în general spune lucruri deştepte – e ultimul refugiu al politicii în situaţii de criză, de sărăcie, de revolte sociale, de foamete. Suntem noi într-o atare situaţie? Da şi nu. Unii mai mult da, alţii, ocoliţi, graţie providenţei financiare de orice disconfort. Buba, zice acelaşi analist, ar fi scăderea drastică a opţiunilor electorale pentru Traian Băsescu. De aici neobosita lui alergare din biserică în biserică, din adunare populară (politică sau civilă) în adunare populară. Preşedintele, într-un dialog cu asfaltatorii de care-l leagă prietenii vechi şi puternice, ameninţă că va vizita în lunile următoare şantierele patriei. Fireşte cu liota de reporteri şi televiziuni după el, lucru pe care, zice domnia sa, nu şi-l doreşte dar, cum Dumnezeu se face, toţi aflăm la timp unde va fi „neprogramat” preşedintele în ceasul următor.
Vară cu ploi acide politic. O comisie parlamentară analizează în direct lărgimile de pungă bugetară ale doamnei Ridzi care a dat cu banii noştri, nu în populaţie, ci în buzunarele unor apropiaţi. Dialogurile, de înaltă sobrietate parlamentară, se desfăşoară cam aşa. Domnul Boureanu (PD-L) o apără pe doamna Ridzi (PD-L) cu îndârjire. Doamna Gorghiu (PNL), preşedinta respectivei comisii, încearcă să-l tempereze fără succes. Boureanu o gratulează cu apelativul „domnişorică”. Gorghiu zice că aşa să îi spună el propriei neveste. Dacă vorbim de soţii atunci, înalţă vorba Boureanu, hai să vorbim şi de amanţi, sugerând că „domnişorica” ar avea aşa ceva din belşug. Cu o asemenea academie a dezbaterilor, anchetarea cheltuielilor dubioase lunecă în coadă de peşte. Noroc că televiziunile se reped în altă parte, unde cuvântează, coincidenţă, domnul Băsescu, obligat să spună iar ceva naţiunii. Ploile care cad zilnic ca la Tropice devin acide politic, usucă lăptucile în grădină şi inundă caldarâmurile cu rigole înguste.
M-am nimerit într-o seară pe un drum desfundat care trece pe lângă ruinele unor ziduri medievale la Tisău-Buzău. Ştiam, din copilărie, legenda doamnei Neaga, care a fugit de turci cu calul potcovit invers spre a se pierde undeva în aceste pustiite locuri şi păduri. Dintre ziduri se auzea parcă un murmur. Am intrat printr-o firidă laterală, învingând un fân cât omul. Între ruine, ruina unei biserici vag refăcută la turle. Da, în biserică un paroh tânăr cu faţa spre altar şi spatele spre intrare şi un dascăl ţineau slujba de vecernie nesupăraţi de amănuntul că biserica era aproape goală. Într-un colţ în semi-întuneric am distins trei siluete ale unor băbuţe îngenucheate. Nu politicieni, nu şefi de stat, nu ierarhi cu potcapuri aurite. M-am închinat şi am ieşit pe vârfurile picioarelor pentru a nu tulbura credinţa adevărată, cea care ţine până la urmă românul lipit de munţii lui şi de credinţele lui strămoşeşti. În rest e demagogie. Chiar şi bisericească.