Rădăuţiul „arde”, iar babele se piaptănă. Măcar, înainte de a se pieptăna, babele s-au rugat la Dumnezeu să nu mai dea furtună, aşa cum a dat într-una din zilele săptămânii trecute, de-au zburat acoperişurile de pe blocuri şi au fost smulşi copacii din Parcul Central din rădăcini, şi s-au mai rugat la Dumnezeu să le dea minte autorităţilor care le-au lăsat fără apă caldă.
S-ar pieptăna şi primarul municipiului, Aurel Olărean, însă acesta a cam chelit. De aceea, probabil că domnul Olărean s-a gândit să-şi facă o tichie de mărgăritare pe care să o poarte când iese la plimbare prin oraş cu una din multele sale maşini de fiţe, însă pesemne că se teme că-l vor întreba babele pieptănate de unde are el bani de mărgăritare în vremurile astea de criză.
După ce a renunţat la tichia de mărgăritare, Aurel Olărean şi-o fi spus că, dacă Rădăuţiul tot „arde”, poate n-ar strica să se facă pompier. Însă, vârsta destul de înaintată şi puterile cam sleite nu-l califică pentru această importantă şi grea meserie. În aceste condiţii, acesta şi-a fi zis că se poate mulţumi, aşa cum a făcut-o şi până acum, cu intervenţiile sale pompieristice, atât în administraţie, cât şi în politică.
Revenind, Rădăuţiul „arde”, babele se piaptănă, iar primarul Aurel Olărean vrea să-i acorde titlul de cetăţean de onoare al oraşului preşedintelui Traian Băsescu. Propunerea genială a domnului Olărean a fost votată în unanimitate de genialii membri ai Consiliului Local, indiferent de sexul, vârsta, religia, apartenenţa politică, mintea şi obrazul acestora. Dar, cum să nu votezi „pentru”, când genialul primar Olărean a venit cu o argumentaţie genială: „Traian Băsescu are legături speciale cu Bucovina şi cu oraşul Rădăuţi, pe care l-a vizitat de multe ori”? Oameni buni, dacă vreţi să primiţi titlul de cetăţean de onoare al municipiului Rădăuţi, nu trebuie decât să vizitaţi această localitate de trei sau, maxim, patru ori. Dacă vă şi căsătoriţi cu o fată sau cu un băiat de-acolo, ori dacă botezaţi sau cununaţi pe cineva din Rădăuţi, atunci se va considera şi că aveţi legături speciale cu această localitate şi, deci, veţi deveni automat cetăţeni de onoare. Şi zău că se merită, pentru că ce poate fi mai onorant decât să fii cetăţean de onoare al unui oraş care va avea onoarea să-i acorde titlul de cetăţean de onoare primului cetăţean de onoare al acestei ţări, Traian Băsescu.