Tiberiu AVRAM

Văd că se duce o luptă turbată pentru adjudecarea titlului de câştigător al alegerilor. Cum îl revendică PSD şi PC, cum sare PD-L şi EBA. Din spate vine tare UDMR, care strigă că are scor mai bun ca anul trecut şi PRM, care anunţă că e momentul revanşei. Nici PNL nu s-a declarat învins, arătând cu degetul spre fraudele de la urne. Până la urmă, dacă stai să-i asculţi pe toţi, ai putea crede că toate partidele care au reprezentanţi în Parlamentul European au câştigat alegerile. Într-un fel sau altul. Dintr-un motiv sau altul. M-aş fi aşteptat să văd măcar un politician care să pună capul în pământ şi să spună: „Noi, oamenii politici, partidele politice, am pierdut categoric alegerile pe 7 iunie. Am pierdut pentru că nu am reuşit să aducem la vot decât 27,52% dintre români”.
Dar cifra celor care au mers la vot din proprie iniţiativă este, sunt convins, mult sub 20%. În toată ţara s-au dat bani pentru ca oamenii să meargă la vot (30 lei în mediul rural, între 40 şi 50 de lei în Bucureşti şi până la 250 de lei în Cluj), s-au dat porci (Covasna), pungi cu orez, ulei, bere, suc şi napolitane (Teleorman) etc.
La noi în judeţ, lucrurile au stat la fel. În republica lui Olărean, Rădăuţi, s-au dat premii la radio pentru a se merge la vot, romii au fost duşi în excursii cu microbuzul la secţia de votare, s-a ameninţat un preşedinte de secţie care a îndrăznit să ceară respectarea legii etc. În fine, nu are rost să mai insistăm pe aceste mizerii.
Ce vreau să subliniez este faptul că, trăgând linie, putem spune că la nivelul întregii ţări sute de mii de oameni au mers la vot (cel puţin o dată) doar datorită avantajelor materiale pe care le-au primit. Dacă nu li s-ar fi dat bani, dacă nu li s-ar fi dat orez sau napolitane, oamenii ar fi stat acasă. Iar numărul celor prezenţi la vot de abia ar fi trecut de 15%, dacă ar fi trecut.
În concluzie, chiar şi cu acest mincinos 27,52%, clasa politică din România a pierdut, categoric, alegerile. Dezbaterile politicienilor din aceste zile nu ar trebui să se refere la partidele clasate mai bine şi la analize comparative. Clasa politică ar trebui să privească electoratul şi să ridice o mulţime de întrebări. Iar cea mai importantă ar fi: „Cum am reuşit noi, politicienii, să-i îndepărtăm pe oameni, să facem să le fie silă să meargă la vot?”
Principala preocupare a politicienilor români ar trebui să fie, de acum încolo, schimbarea atitudinii. Şi ar trebui să conştientizeze că, prin ceea ce fac, între două tururi de scrutin, prin modul în care îi tratează şi le pasă de oameni, îi pot aduce la vot. Nu cu autobuze, nu cu bani, nu cu pungi cu mâncare. Am avea o clasă politică sănătoasă, cred eu, abia atunci când măcar aproape 50% dintre români merg la vot de bună voie. Nu plătiţi şi nu obligaţi.
Văd că în aceste zile se discută intens despre adoptarea unei legi prin care prezenţa la vot să fie obligatorie. Nu mi se pare corect. Dar, se poate lesne observa că, pentru politicieni, e mult mai simplu aşa, decât să-şi schimbe atitudinea.