Lucian AVRAMESCU

Treptele Parlamentului, în partea lor de sus, cu vizibilităţi ample. Băsescu, încruntat, se stropşeşte la presa care, în mod evident, pune întrebări imbecile. Întrebarea care a iritat fizionomia de linii întretăiate şi cratere a preşedintelui a fost dacă va mai candida. Nu e treaba voastră, s-a răţoit alesul poporului. Şi apoi ştiu să-mi port singur de grijă.
În chenarul pozei încap, în dreapta, Boc, iar în stânga şi spate, grămadă organizată cu ajutorul coatelor, fruntaşi PD-L. Toţi vor să se vadă, toţi vor să fie văzuţi, conectaţi electric la energiile şi siguranţa de sine ale marelui bărbat.
Voi întârzia încercând să descifrez portretul domnului Emil Boc şi mesajul subliminal pe care-l teleportează ţării. Boc zâmbeşte constant şi tâmp. Fizionomia lui rămâne, câtă vreme vorbeşte preşedintele, neclătinată, habotnic prins în mrejele unei liturghii, vrăjit, topit de adulaţie, anesteziat de otrăvurile înalte care curg din vorbele idolului şi stăpânului său. Emil Cioran, marele nostru gânditor de talie universală, descrie strălucit, într-un eseu din „Lacrimi şi sfinţi”, trăirile fecioarelor care îşi dedică viaţa bisericii şi, prin călugărie, lui Iisus Hristos, perceput ca amantul divin. Scriitorul, slobod faţă de cele divine, îşi îngâduie să spună că aceste fecioare învelite în negru au orgasm cât stau pironite, cu lacrimi în ochi, în faţa icoanei Mântuitorului, vrăjite de frumuseţea-i sprituală şi călcătura pe apa norilor.
Ei bine, cercetând privirea oblică, uşor în sus, încărcată de umilinţă şi smerenie a domnului Boc, m-am dus cu gândul la celebra scriere a lui Cioran. N-am mers fireşte până acolo încât să-mi îngădui să cred că primul-ministru s-a umezit de emoţie în nădragi, frecat de dulcea înfiorare a vecinătăţii şefului - puternic, stăpânitor, cu o virilitate politică deasupra oricărei îndoieli.
Nu. Domnul Boc, vrednic purtător al poreclei de premier şi preşedinte de partid, trăia doar fireasca juisare a supuşilor îngăduiţi, o clipă doar, dar ce fericită clipă, în dreapta tatălui. Şi asta nu în culise, unde fundul său tăbăcit a ignit la atâtea şuturi, ci în văzul lumii, unde te poţi făli cu o atât de râvnită protecţie. Numai astfel am putut tălmăci zâmbetul tâmp şi înţepenit al domnului Boc, profesor de constituţii şi clujean pe deasupra.
Cât ţine însă o poză în care tronează Traian Băsescu? Răsfoiesc, la întâmplare, imagini din arhiva A.M.Press, unde-mi omor zilele. Una conţine un duet fotografic menit, prin fericirea siameză a chipurilor, să biruie timpul. Îi înfăţişează pe Traian Băsescu şi Petre Roman pe o scenă. Primul ţine strâns cu mâna lui dreaptă mâna stângă a celuilalt, ambele zvârlite energic spre cer. E semnul victoriei, dar întors. Un V răsturnat. Cine avea însă timp, în euforia momentului dominat de strigătul băsescian ”Eşti cel mai bun Petre!”, să tălmăcească semne? Petre a fost ras curând din poza lui Traian. Durata s-a comprimat la viaţa unei efemeride.
Zâmbesc ironic la o altă imagine care înfâţişează, la învestire, guvernul Ciorbea. Din această poză n-a rămas decăt Băsescu. Primul ras a fost premierul Ciorbea prin dibăcia intrigilor ascunse şi criticilor la vedere, din interior, ale aceluiaşi Băsescu pe atunci ministru. Nici această imagine n-a biruit timpul.
Arhiva pozelor din care au dispărut, asasinate fotografic, persoanele cele mai apropiate de Traian Băsescu, e consistentă. Întrebarea este cât timp va trece până când Traian Băsescu va decide, din interese numai de el ştiute, de noi doar bănuite, sacrificarea lui Boc? Citesc o declaraţie a liberalului Ludovic Orban rostită acum câteva zile undeva în provincie. Orban, care a lucrat multă vreme cu Traian Băsescu şi nu poate fi bănuit deci că nu-l cunoaşte, zice că zilele lui Boc în fruntea guvernului sunt numărate. Mai sunt şi unii analişti care prognozează debarcarea ”furioasă” a lui Boc în toamnă, înaintea prezidenţialelor, pentru vina de a nu fi aplicat măsurile cerute de preşedinte pentru nimicirea crizei. Ca şi pe Roman, ca şi pe Ciorbea, ca şi pe atâţia alţii, Băsescu îşi sacrifică fără remuşcări oamenii pentru a se salva pe sine. Închei, în consecinţă, jocul meu de-a pozele istorice cu Traian Băsescu. Din ele, până acum, n-a rămas decât Băsescu. Cine îl va rade şi pe el, la toamnă, din poză?