Respectul nostru ECHIPEI!

Nu ştiu, evident, care va fi deznodământul finalei de duminică. Aş fi tentat să spun că nici nu mă interesează deşi, ca sucevean, ca iubitor al sportului, îmi doresc foarte mult ca acest trofeu, Challenge Cup, să fie câştigat de handbaliştii noştri. Îmi doresc ca munca acestor tineri să fie încununată de un succes remarcabil, la care nimeni nu îndrăznea să se gândească anul trecut, după calificarea în cupele europene.

 

Ţin minte că, în acel moment, italienii cu care jucam în primul tur au trimis Universităţii un fax în care propuneau ca ambele meciuri să se joace în Peninsulă. Ştiţi că se practică în handbal. Echipa mai puternică, favorită clar, propune acest lucru adversarului mai slab cotat (inclusiv financiar). Acesta din urmă face astfel economie de ceva bani, că la calificare oricum nu îndrăznea să spere. Aşa era percepută Suceava, atunci, în handbal. Astăzi, numele Sucevei este rostit cu respect.

 

Acum 3 – 4 ani, Universitatea Suceava era o echipă de pluton, care aducea mari bucurii iubitorilor de sport din zonă prin rămânerea în prima ligă. Pe atunci, numele Universităţii Suceava era rostit în handbal cu indiferenţă. Astăzi, este rostit cu admiraţie.

 

Metamorfoza acestei echipe îşi are explicaţia în existenţa şi apariţia unor persoane. Am mai scris despre ele, dar astăzi nu vreau să dau nici un nume, tocmai pentru că nu vreau să se simtă cineva nedreptăţit. În jurul acestor persoane s-a creat ECHIPA. Universitatea Suceava nu are vedete. Are o ECHIPĂ: sponsori (care au început să vină tot mai mulţi în ultima vreme), conducerea administrativă, conducerea tehnică şi, bineînţeles, în primul rând, jucătorii. O ECHIPĂ în care fiecare îşi cunoaşte locul, fiecare îşi ştie atribuţiile, fiecare este lăsat să facă ceea ce ştie şi ceea ce trebuie să facă.

 

Spuneam că sunt tentat să zic că nici nu mă interesează rezultatul meciului. Şi asta pentru că handbaliştii suceveni au jucat deja cel mai important meci. Un meci pe care deja l-au câştigat. Un meci la finalul căruia pe tabela imaginară au apărut cuvintele „Se poate”. Se poate să ajungi sus. Prin muncă, dăruire, devotament, disciplină şi conştiinţă. Cuvinte perimate în ziua de astăzi. Un meci pe care l-au câştigat nu doar pentru iubitorii sportului, ci pentru toţi cei care nu ştiu ce să aleagă în viaţă. Cartea sau chiulul? Munca sau şmecheria? Disciplina sau golănia? Respectul sau ignoranţa? Prin ceea ce au făcut, handbaliştii suceveni au dat răspuns la aceste întrebări.

 

Nu ştiu care va fi deznodământul finalei. Reşiţa este o echipă extrem de puternică. O echipă capabilă să întoarcă rezultatul din tur. Sper să nu o facă. Sper ca Universitatea Suceava să câştige trofeul. Dar, indiferent de rezultatul meciului, sunt convins că handbaliştii suceveni vor da totul pe teren. Poate vor face greşeli. Poate se vor precipita şi vor pierde mingi uşoare. Poate vor juca impecabil. Poate vor fructifica fiecare oportunitate. Nimeni nu ştie ce va fi. De un lucru sunt convins, indiferent de rezultat: că handbaliştii noştri vor „muri” pe teren. Iar pentru asta, merită tot respectul nostru.