Lucian AVRAMESCU

Mă pregătesc, joi dimineaţă, să-mi scriu angajatul comentariu. Intenţia mea era să reiau un subiect pe care l-am abordat cu o săptămână sau câteva săptămâni în urmă: preparativele preşedintelui Băsescu pentru a deveni premier. Scăderile în sondaje, nu cele abrupte anunţate de adversari, ci cele de clepsidră, constante, line, reale dau fiori. Această ruginire a prestigiului e fără de întoarcere, iar Traian Băsescu, politicianul pe care-l poţi suspecta de orice, numai de prostie nu, simte şi ştie încotro ticăie ceasul implacabil al timpului.

Scriam atunci că prima mişcare va fi raderea liderilor PD-L care şi-au îngăduit uneori să crâcnească, iar dacă nu au crâcnit, şi-au luat oricum un avânt prea mare în controlarea organizaţiilor şi a partidului în ansamblu. Pe lista mea figurau Blaga, Videanu, Berceanu. Blaga s-a făcut vinovat, lucru greu de iertat de preşedinte, şi pentru că n-o suportă făţiş pe Elena Udrea. Ceilalţi sunt prea puternici financiar, iar puterea lor financiară nu e pusă în slujba preşedintelui, ci a propriilor interese de mărire. Iată că între cei şapte magnifici, toţi miniştri ai Guvernului Boc, cercetaţi de ANI, îi regăsim şi pe cei trei fruntaşi PD, colegi şi fraţi de luptă cândva ai cârmaciului de la Cotroceni. Să se împlinească previziunea? Oricum ştirea era pe surse şi are probabil marja ei de eroare. Nu voi dezvolta subiectul.

Al doilea subiect la care renunţ, nu înainte însă de a-l comprima în câteva rânduri, este cel al spectacolului moţiunii de cenzură. Ştim, cei care am urmărit evenimentul parlamentar, ce au zis unii, ce au glăsuit ceilalţi. Crin Antonescu a atacat strălucit, cu un har înnăscut al oratoriei, absent în retorica împiedicată a celor mai mulţi dintre politicieni. Emil Boc a răspuns dintr-o răsuflare, care a ţinut un ceas, fără sincope, fără să se piardă, motor politic conectat la pilotul automat. Pe acestea le-am auzit nu doar eu şi le-am cântărit fiecare în felul lui.

Un amănunt, pentru mine şocant, m-a ţinut lipit cu privirea de costumaţia doamnei Udrea, singura din sutele de parlamentari bărbaţi şi femei, îmbrăcată ghiduş şi, pentru gravitatea şi sobrietatea înaltei adunări care dezbătea într-un fel destinul României, strident. Ministresa turismului era învelită strâns într-un fel de trening roz mulat pe toate rotunjimile. Rozul ăsta sau ce culoare o fi, că nu mă prea pricep la nuanţe, sărea în ochi ca diagonala fosforescentă a unui poliţist de la rutieră noaptea. Doamna Udrea s-a ridicat şi s-a reaşezat pe scaun de zeci de ori, a conversat, a zâmbit, cu un program de scenă viu, activ, dinamic, în totul independent de discursurile rostite la microfon. Doamna Udrea, care a primit pe rând pupătura de mână şi plecăciunea slugarnică a tuturor membrilor PD-L din sală, părea regina balului şi ţinea morţiş să se vadă acest lucru. Nu voi dezvolta însă nici acest subiect.

Scriu pornind de la o imagine care mi-a dat fiori. În spatele guvernului şi pe la unele intersecţii staţionau în aşteptare cunoscutele buncăre pe roţi, cu gratii metalice la parbriz şi geamurile laterale, ale jandarmilor. La fiecare intersecţie numărul agenţilor şi poliţiştilor era triplu sau de zece ori mai mare decât într-o zi obişnuită. Nu este o zi obişnuită? -  mi-am zis eu. Este. Nu e nici Joia Mare, nu sunt Rusaliile, nu-şi pune pantofi cu toc înalt premierul ieşind pe treptele guvernamentale cât o prăjină, şocând şi iscând o mişcare populară. Ce se petrece? Blindatele pe roţi ale Jandarmeriei stăteau astfel la evenimentele de acum 18-19 ani rămase în istoria post-decembristă sub numele de minieriade sau alte mari clătinări stradale.

Radioul mă anunţă că undeva, în zona Muzeului Satului, se adună lume. Lumea asta va mărşălui prin centrul Capitalei în lungi coloane şi-şi va striga nemulţumirile. Nemulţumirile ţin de promisiuni electorale nerespectate, ţin de creşterea şomajului şi scăderea nivelului de trai, de nesiguraţa zilei de mâine. Blocul Naţional Sindical, iniţiator al marşului de protest, estimează o participare de 10.000 de oameni. Poate nu vor fi atâţia, poate vor fi mai mulţi. Am întâlnit, în drum spre A.M.Press, un vecin de stradă care lucra pe undeva pe la Măgurele şi nu-şi prea mai găseşte rostul nicăieri. Nu e membru de sindicat, dar mergea încordat şi furios să se alăture demonstranţilor.

Să fie acesta preludiul unor convulsii sociale pe care unii analişti le prevăd pentru acest an? Am văzut mişcări de protest violente în ţări dezvoltate şi cu un nivel de trai ridicat. Am privit cu groază la ciocnirile soldate cu răniţi dintre forţele de ordine şi protestatari în Germania, Grecia, Turcia. Alarmarea şi scoaterea în stradă a unui număr atât de mare de poliţişti şi jandarmi arată că puterea se teme, ştie ceva, nu exclude o participare mai amplă care ar putea scăpa de sub control. În pofida unor declaraţii politice încurajatoare, precum că efectele crizei se diminuează, asistăm la o zilnică creştere a numărului de şomeri.

Într-o singură regiune din Spania sunt 25.000 de şomeri români. Guvernul spaniol se declară neputincios şi promite să le dea bani de drum pentru a pleca acasă, în România. S-ar putea ca milionul de şomeri presupus să fie mult mai mare. Nu-i exclus ca încă un milion din cele două-trei milioane de români care lucrează afară sau lucrau afară  să se adauge acestei cifre.

Ce-i de făcut? Foamea sparge uneori vitrine şi incendiază maşini. Mulţimile care adună uneori oameni însinguraţi, refractari la dialog, schimnici ai marilor oraşe, acţionează adesea ca un singur om. Iar acest om cu mii de capete şi braţe e greu de controlat şi stăpânit.

Minciunile electorale, ca un balsam ieri, devin azi combustibil pentru sticle Molotov. Să dea Sfântul să mă înşel, iar Capitala, plină de flori, în cel mai proaspăt anotimp al anului, să rămână cu veşmintele întregi.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Preludiul marilor mişcări sociale?.

Comentarii