Lucian AVRAMESCU

Filmele şi lecturile din copilărie îmi construiseră ideea că mafia îşi are cartierul general în Italia. Şi nici în Italia toată, ci undeva prin sudul sărac al cizmei peninsulare, în Sicilia. Mafioţii apăreau şi în America, în variantă cinematografică, înfăţişând bande înarmate care se măcinau reciproc. Al Capone, jucat de obicei de un actor rotofei, cu ochi mici şi iscoditori, părea, pentru început, un cetăţean cumsecade. Unii mafioţi apăreau în costum şi cravată, aveau afaceri la vedere şi puteau trece oricând drept oameni cumsecade. De altfel este faimoasă reţeta încarcerării lui Al Capone, nu prin probe legate de crime şi atrocităţi, ci prin hachiţe de fisc.

M-am gândit la aceste lucruri întâlnind, în relatările documentate ale confraţilor jurnalişti, cazul demnitarului Costel Iancu din Craiova. Individul, costumat impecabil, cu o figură jovial bucălată, vorbeşte la televizor despre morală, afaceri curate şi în general despre statutul lui de om onest. Acest statut la care şi-a asociat calitatea de membru al unui important partid de guvernământ, PD-L,  l-a făcut apt pentru candidatura la funcţia de secretar de stat în Ministerul Agriculturii. Numitul Costel din Craiova s-a bătut, în numele aceleiaşi formaţiuni, şi pentru Parlamentul României dar nu s-a nimerit să întrunească numărul trebuitor de voturi. Un ministru, oltean şi el, Radu Berceanu, nu osteneşte să-l laude pe toate canalele de televiziune ca pe un politician capabil de făptuiri măreţe pentru partid şi patrie. Cine este de fapt individul? Un mafiot, se pare, de ultimă speţă, băgat în cele mai jegoase afaceri, arestat şi eliberat în mod suspect, bănuit de răpiri de persoane, conducător al unor clanuri de gorile specializate în jumulit taxe de protecţie. Aşa scrie presa care a făcut rost şi de câteva probe fotografice din dosarele învinuitului. Un  amărât care şi-a îngăduit să iasă din comanda capului mafiei a fost schingiuit, legat în lanţuri, pozat în pielea goală cu o pancartă agăţată de gât pe care a fost obligat să scrie ceva de genul : sunt un nemernic, un nimic, merit să trec prin ceea ce trec fiindcă nu l-am ascultat pe stăpânul şi Dumnezeul meu. Stăpânul de temut, cel care îl batjocorea, era candidatul la o demnitate guvernamentală înaltă, Constantin Iancu. Acest interlop nenorocit a trecut milimetric pe lângă statutul de parlamentar şi pe lângă funcţia de ministru adjunct. Premierul Boc, şeful lui de partid, nu pare să aibă crampe de conştiinţă iar susţinătorul Radu Berceanu (câte încrengături nelămurite de extracţie penală colcăie în această Cetate a Băniei) nu-şi cere scuze pentru lobby-ul făcut unui infractor. Nu m-aş mira ca după atâtea probe şi mărturii (oameni schingiuiţi, privaţi de libertate, răpiţi de pe stradă) individul să scape aşa cum a mai scăpat. Mafia urcă la vârf. Mafia stă cu miniştrii şi regii republicii noastre la masă. Mafia ucide în plină stradă, la lumina zilei, atacă bănci şi case de schimb valutar, intimidează comercianţii, ameninţă cu răpiri de copii şi violarea fiicelor şi nevestelor rău-platnicilor. Trăim în Chicago al anilor ’30 sau în România europeană a începutului de mileniu trei?

Treceam zilele trecute pe străzile desfundate ale centrului istoric al Capitalei. Trei primari, risipind fonduri uriaşe, n-au reuşit să facă nimic de Doamne-ajută. Cele mai multe dintre consignaţiile de artă pe care le parcurgeam în tinereţe, găsind aici obiecte de o rară frumuseţe şi vechime, sunt azi închise. Străzile Gabroveni, Lipscani, Covaci, săpate ca nişte tranşee, sunt pustii. Trecând spre singurele galerii de artă valide, situate undeva spre sediul Băncii Naţionale, a trebuit să ocolesc un grup de cinci-şase indivizi care staţionau pe unica pârtie de acces. M-a şocat teribila asemănare dintre ei. Toţi graşi, burtoşi, raşi pe cap, de o vârstă între 40 şi 50 de ani. Frunţi teşite. Chipuri lombroziene. Nu vorbeau. Nu păreau să aibă nici o treabă, cu excepţia celei de a mă privi ţintă. Nu sunt un om care se sperie uşor dar m-am gândit că n-ar fi deloc plăcut să te întâlneşti cu aceşti indivizi în altă parte decât în centrul Capitalei. Când m-am întors spre maşina pe care o lăsasem undeva în zona Tribunalului, am repetat experienţa greţoasă de a trece pe lângă aceeaşi gaşcă. Era tot acolo, tăcută, încruntată, ameninţătoare. M-am gândit la negustorii care se mai încumetă, în singurătatea unui centru istoric pustiu, să mai ţină deschis. S-au înmulţit bandiţii străzii, găinarii la vedere, stăpânii cu pumnul ai cartierelor. Ce ne facem când încrengăturile urcă mult, către vârfurile puterii, când răpitorul şi asasinul primesc comanda de undeva de sus, unde desişul de junglă este aproape impenetrabil?

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Mafia se cocoaţă, nestingherită, spre vârfuri.

Comentarii