Lucian AVRAMESCU

Am trăit atâtea, încât de la o vreme capacitatea mea de a mă mira s-a diminuat până la dispariţie. În fond, pe pământul acesta, multe sunt posibile, iar în România totul este posibil. Nu mai repet varza de întâmplări, să le zic insolite, din aceste zile, unele tragice şi sângeroase, altele doar dramatice.

Mă voi opri la o nedumerire de adresare (până la urmă, de aceea sunt scriitor), la una lingvistică. Trei seri la rând în domiciliul meu, prin mijlocirea micului ecran, au pătruns dezbateri înfocate pe tema asasinului Gorbunov. Zic asasin referindu-mă la vechile ciuruiri cu gloanţe ale unor cetăţeni şi nu la ultima ispravă de asasinat de la Braşov, unde există dubii dacă Gorbunov în persoană, Gorbunov prin complici ruso-moldoveni sau altcineva a săvârşit omorurile din stradă.  Faptele dovedite, cele vechi, i-au adus acestui scelerat o condamnare la puşcărie de 15 ani. O judecătoare bătăuşă, un procuror şi nişte doctori au concurat la punerea în libertate a asasinului înainte de ispăşirea pedepsei pe motiv de gâlci sau de păienjeniş pe ochi.

Dezbaterile lungi ale specialiştilor criminalişti, ale gazetarilor, ale altor băgaţi în discuţie au întors pe toate feţele cazul. Nu insist. Mă opresc doar la amănuntul care a legat ca o piftie lăsată în frig toate aceste gâlcevuri televizate. „Domnul Gorbunov”, zice o avocată, s-a bucurat de prezumţia de..... şi dă-i şi dă-i. Avocaţii, mă liniştesc eu la auzul domnirii asasinului, sunt obligaţi la un exerciţiu de politeţe faţă de clienţi. Pentru ei domnul client rămâne domn chiar dacă a tocat şi ambalat în pungi un copil de ţâţă sau a înjunghiat de 40 de ori o femeie pe care a violat-o în prealabil. Dar să zică „Domnia sa domnul Gorbunov” şefa de onoare a magistraţilor din România, o femeie altfel inteligentă, m-a lăsat perplex.

În instanţe, îmi amintesc eu, parcă era evitată formula. „Inculpat Vasilescu” sau, parcă, „Cetăţene Vasilescu” era formula prin care judecătorul se adresa celui din boxă. Cum Dumnezeu să domneşti de o mie de ori într-o emisiune o bestie? Formula a fost repetată până la saţietate de analişti, de reporteri de investigaţie, de magistraţi, de politicieni.

Trăim în ţara în care agenda zilnică, formulele şi reţetele de destituire sau promovare sunt dictate de „Domnia sa, asasinul!”. Domnul asasin, domnul violator, domnul devalizator de bănci, domnul şpăgar, domnul ciorditor de portofele sunt oameni şi au dreptul european şi universal de a fi respectaţi. Dacă aş îndrăzni pesemne să urlu la un criminal care a violat o fetiţă de şase ani şi apoi a aruncat-o într-un tomberon unde şi-a găsit sfârşitul „măi brută nenorocită, fiară, subom, măi nemernicule”, caz real petrecut parcă la Iaşi, o distinsă doamnă judecător, impeturbabilă şi planturoasă, m-ar aşeza uşor după gratii, probabil cu aceeaşi uşurinţă cu care sunt suspendate pedepsele criminalilor din motive cel puţin ridicole.

Suntem ţara în care totul este posibil. Suntem ţara care dă permisii brutelor condamnate la puşcărie pe viaţă. Dacă un sadic de 55 de ani a fost condamnat la 29 de ani de temniţă nu se cheamă că e condamnat pe viaţă­? Ei bine, la noi este posibil să-l întâlneşti pe acest asasin la cinematograf, mâncând seminţe sau în dormitorul tău, pe care l-a încurcat cu al lui. Să nu cumva să faceţi greşeala de a vă adresa criminalului altcum decât cu formula directă „domnule”, iar când îl evocaţi, chiar şi în singurătate, nu numai într-un talk show de televiziune, să ziceţi musai „domnia sa”.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Domnia sa, asasinul!.

Comentarii