Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Ne amintim că România a intrat în Uniunea Europeană promiţând că va atinge patru obiective pe justiţie şi anticorupţie. Două din aceste obiective vizau independenţa DNA şi continuarea anchetelor în cazurile de mare corupţie. Oricâte baliverne aţi auzit la televizor, acestea nu sunt mofturi de-ale Monicăi Macovei, ci obligaţii oficiale asumate de statul român odată cu intrarea în UE. Nici o surpriză, deci, că acum suntem priviţi cu mare neîncredere la Bruxelles. La doar câteva luni de la asumarea acestor obligaţii, statul român nu doar că nu şi-a ţinut promisiunile, dar guvernul liberal susţinut de PSD pur şi simplu a început o campanie de distrugere a tot ce se construise până atunci cu sprijin UE. Imberbul roboţel Tudor Chiuariu nici măcar nu a avut bunul simţ să mimeze raţiunea, ci a început cu demiterile la DNA imediat ce a fost numit în funcţie, fără motivaţii.
Cel mai grav a fost că Parlamentul s-a apucat să funcţioneze ca un tribunal de primă instanţă în cazurile demnitarilor anchetaţi. Nici o mirare deci că cei de la Comisia Europeană s-au simţit traşi pe sfoară: chiar au fost traşi pe sfoară. Mai rău chiar, presa europeană şi unele guverne reticente faţă de extindere reproşează Comisiei că a recomandat acceptarea României şi Bulgariei în UE. Ţinând cont de toate acestea, Comisia are trei opţiuni: fie va recomanda activarea clauzei de salvagardare, fie va recomanda renunţarea la monitorizare, fie va recomanda prelungirea monitorizării, dar schimbând eventualele sancţiuni aplicate României.
Să luăm pe rând cele trei variante. Aplicarea clauzei ar însemna o lovitură pentru prestigiul României, dar puţine efecte în practică. Statele europene nu ar mai fi obligate să accepte deciziile tribunalelor din România. Asta ar însemna bătăi de cap şi cheltuieli în plus pentru românii din afară sau pe investitorii străini din România, dar nu i-ar afecta în mod real pe politicieni de gen Olteanu, Vacăroiu, Chiuariu, Năstase etc, care au orchestrat sabotarea dosarelor de corupţie. Activarea clauzei este deci o măsură puţin populară la Bruxelles pentru că oricum nu ar împinge lucrurile înainte.
A doua variantă: renunţarea la monitorizare. În condiţiile în care România nu poate arăta nici un progres real după 2007, ba chiar au fost regrese evidente, renunţarea ar presupune că pur şi simplu Comisia îşi recunoaşte un eşec istoric. A fost dusă de nas de politicienii români şi basta. Puţin probabil că se va întâmpla aşa ceva.
A treia variantă: păstrarea monitorizării şi schimbarea sancţiunilor. Se vorbeşte despre amânarea intrării în spaţiul Senghen şi reducerea fondurilor europene. Deci vom plăti cu toţii pentru ca Năstase să rămână cu averea cu care l-a procopsit ambiţia onoratei sale neveste.
Acum o întrebare: dvs. dacă aţi fi în locul celor de la Bruxelles ce aţi recomanda? Activarea clauzei este ineficientă, renunţarea este inacceptabilă moral şi politic, iar prelungirea monitorizării nu va face decât să ţină pe agendă o problemă jenantă, mai ales pentru prietenii noştri de acolo cei care ne-au ajutat să intrăm în UE. Toate alegerile sunt proaste dacă situaţia din România nu se schimbă.
Evident, ei ar prefera să renunţe la monitorizare, dar pentru asta au nevoie de ceva progres real în România. Adică să le arătăm că suntem capabili să lăsăm judecătorii să judece dosarele şi nu parlamentarii şi că nu mai considerăm acceptabil ca un om să şantajeze firmele ca să aibă bani de campanie electorală. De aici acest respiro de după alegeri şi suspansul de pe culoarele Comisiei: ne vor da românii câteva motive să-i ajutăm?
Acum avem răspunsul. Comisia juridică de la Cameră a dat aviz negativ dosarului Năstase. Asta după ce deputaţii PSD au eşuat totuşi în tentativa de a trimite încă o dată hârtiile la Parchet. PSD a votat în bloc pro-Năstase, PD-L a votat pentru ca dosarele să-şi urmeze cursul firesc iar PNL a votat pro-Năstase cu picioarele, adică a plecat de la şedinţă. Vă mai întreb odată, dvs ce aţi decide dacă aţi fi în locul celor de la Bruxelles?
