Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Sunt un gazetar trecut prin multe, inclusiv prin sediile instituţiilor publice din Bucureşti. Le ştiu bine, de la treptele de intrare, firmă, până la coridoarele cu preş roşu către titular. Ieri am trăit un gen de halucinaţie kafkiană. Intrarea la Guvern semăna până la ultima nuanţă a grilajului cu intrarea de la Cotroceni. Intrarea de la Cotroceni părea furată de intrarea Ministerului Finanţelor Publice. Preşedintele Traian Băsescu, iată că demersul celor 322 a avut succes, a fost suspendat şi acum ocupă fotoliul de premier. Sediul Guvernului, mutat în fostul Palat Regal şi fostul Palat al Pionierilor de la Cotroceni, funcţiona din plin. Premierul Băsescu negocia chestiuni bugetare, lefuri şi pensii, măriri şi scăderi, îngheţări şi dezgheţări, cu reprezentanţii patronatelor şi cu vârfurile confederaţiilor sindicale luaţi unul câte unul sau de-a valma. La Finanţe, acelaşi domn, care observ că îndeplineşte concomitent nu doar funcţia de premier, ci şi pe cea de ministru al gologanilor, negustorea chestiuni legate de noul buget care este atât de voluminos, încât nu mai iese din mama lui personală nici cu forcepsul. Purtătorul de cuvânt Pogea s-a dat şi el important spunând că nu spune nimic, că totul la vremea lui. Păi vremea bugetului a cam trecut neicusorule, ţara geme şi scârţăie, leul se duce de-a rostogolul, locurile de muncă dispar zilnic cu sutele şi cu miile. Câteva sute de societăţi comerciale şi-au declarat oficial falimentul şi puţin lipseşte ca România însăşi să intre în faliment.
Pe acest fond zăpăcitor, un sondaj de opinie realizat în Bucureşti, de un institut care s-a dovedit până acum, prin previziunile publice, serios, ne lămureşte că doar circa 20 la sută dintre locuitorii Capitalei acordă vreo şansă de supravieţuire Guvernului. Aici intervine şi un mic paradox. Domnul Băsescu, prim-ministru şi preşedinte de partid, este creditat cu 48 la sută intenţii de vot dacă ar candida la preşedinţie. Premierul Băsescu zice că n-ar prea mai candida, de unde deduc că ori s-a speriat de lunecarea în sondaje (la un moment dat avea 67 la sută) ori se simte confortabil în postura actuală de şef al Executivului.
Sondajul ne mai spune şi cine sunt cei mai antipatizaţi miniştri din Cabinet:minunata dansatoare Elena Udrea, considerată de unii vicepremierul lui Băsescu şi şef direct al invizibilului Boc şi fostul primar general Videanu. Scârţari mai sunt şi bucureştenii! Probabil că în ţară, la Suceava, Ploieşti sau Slobozia, la Cluj sau Piatra-Neamţ, la mine la Sângeru sau în Cucuieţii din Deal, doamna Udrea, în fişa postului ministru de călătorii cu acces la informaţii clasificate, se bucură în continuare de o largă şi cuprinzătoare simpatie. Dar, mai ştii?! S-or fi înrăit şi ăia de la mine din sat, începând să judece nu numai după valoarea poşetei, ci după prestaţia pentru popor. Iar prestaţia pentru popor există dar lipseşte cu desăvârşire.
Ce-i de făcut? Criza nu e o glumă. Această minciună gogonată, precum că marele declin mondial nu ne atinge, spusă de preşedintele de atunci Traian Băsescu, nu ne mai ţine de cald. Când îţi vine bărbatul acasă cu o figură mormântală şi ţidulă de disponibilizat îţi piere cu totul pofta de râs. Politica lui „Să trăiţi bine!” şi lui „hă hă hă” a dat faliment. Oamenii se trezesc la realitate, vălul politicianist se ridică de pe ochi, promisiunile lăbărţate din campania electorală devin ceea ce sunt – minciuni pentru cumpărat voturi.
Criza nefiind o glumă, ci o realitate dureroasă, ar trebui să încheiem circul. Fiecare instituţie să-şi ia în serios rolul. Fiecare ministru să-şi vadă de treburile lui. Preşedintele dacă a fost ales preşedinte să nu se mai bâţâie prin toate sediile şi să-şi vadă de politica externă, de chestiunile de securitate naţională (au fost furate săptămâna aceasta zeci de arme de război dintr-un depozit militar de lângă Bucureşti), să nu-i mai încurce pe toţi. Poate că, fiecare cu mintea limpede, fără stresul unui tătuc care le ştie pe toate, vom reuşi să trecem şi acest hop.
