Însă, ce să faci dacă „dragă Stolo” a fost învins de sistem, de sistemul nervos, când le era foştilor peledişti lumea mai dragă? Foştii pedişti abia au aşteptat ca „dragă Stolo” să clacheze pentru ca ei să poată trece la butoane ca să-i aburce la guvernare pe toţi bercenii care, în alte condiţii, ar fi rămas la ei la Dolj şi ar fi păzit transporturile cu lubeniţe încărcate la Dăbuleni de oastea domnului Geoană.
După cum toată lumea ştie, în ciuda loviturii administrate PLD-ului din PD-L de către numitul Stolojan Theodor, Gheorghe Flutur a rămas membru în echipa scurtă de negocieri a PD-L. Însă, puţină lume ştie că vicepreşedintele PD-L la nivel central Gheorghe Flutur a reuşit ca prin demersurile sale să conducă la numirea unui ministru şi a cel puţin 9 miniştri secretari de stat. Printre aceştia se numără şi preşedintele Colegiului Judeţean al Medicilor Suceava, Cristian Irimie.
Iniţial, adică după ce PD-L a câştigat alegerile la nivelul judeţului nostru de o manieră zdrobitoare şi astfel partidul atât de drag lui Traian Băsescu a putut accede la guvenare, era vorba ca Suceava să primească în dar cel puţin patru posturi de ministru secretar de stat.
După ce numitul Stolojan Theodor i-a lăsat cu gura căscată şi dând cu căciulile de pământ pe cei care au tot crezut în el, cele patru posturi s-au înjumătăţit de două ori la rând. Adică, pentru început s-au făcut două, după care a rămas doar unul.
Suceava a avut de optat între Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei. Propunerea pentru Învăţământ era şeful Inspectoratului Şcolar, Petru Carcalete. Adică, PD-L Suceava a avut de ales între Cristian Irimie şi Petru Carcalete. A avut de ales între un om care are un nume în lumea medicală, şi nu doar în lumea strâmtă de la Suceava, care are un sistem de relaţii în sistemul medical, care ştie să pună o haină pe el şi mai ştie să vorbească, şi un om care s-a făcut remarcat doar în cele două rânduri în care a dat în judecată Ministerul Educaţiei pentru a fi repus în funcţia de şef al Inspectoratului Şcolar Suceava, care nu ştie să comunice cu presa şi care se îmbracă greşit. Şi a ales bine.