Dacă poreclitul preferat al lui Ion Iliescu nu s-ar fi răzgândit între timp, aşa cum se spune, atunci fostul deputat PSD de Suceava Mirela Adomnicăi ar fi pierdut postul de ministru secretar de stat în cadrul Ministerului Turismului care-i fusese promis de Bucureşti.
Vina doamnei Adomnicăi este aceea că e colegă de organizaţie cu Eugen Bejinariu. Vina deputatului PSD de Siret, Eugen Bejinariu, este aceea că a răspuns sincer şi curajos la o întrebare pe care i-a adresat-o prin telefon unul dintre realizatorii de emisiuni de la Realitatea TV. Postul de televiziune a vrut să afle ce-ar trebui să facă toţi cei care au dat cu promisiuni electorale în stânga şi-n dreapta, cu dreapta, dar mai ales cu stânga, dar care nu se vor ţine de cuvânt, iar domnul Bejinariu a spus că aceştia ar trebui să-şi dea demisiile. A spus pentru că de aia are gură şi a fost ales în sistemul de vot uninominal: ca să vorbească şi ca să aibă tot dreptul să vorbească.
Mintea brici a domnului Geoană a procesat informaţia, aşa cum s-a priceput şi ea, şi i-a transmis proprietarului acesteia că la categoria „aceştia” el se află în capul listei. Senatorul PSD de Dăbuleni-Dolj, Mircea Geoană, n-a stat mult pe gânduri la aflarea cumplitei veşti şi, cu isteţimea care-l caracterizează, a decis ca pentru spusele lui Eugen Bejinariu să sancţioneze întreaga organizaţie PSD Suceava, prin blocarea tuturor posturilor din administraţia centrală care le fuseseră promise membrilor acesteia. Aşa cum arătam mai sus, spun-se că inteligentul lider PSD a revenit asupra deciziei imediat după ce furia care-i întunecase mintea şi-a luat tălpăşiţa.
Ghizela Vass, bunica fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, a fost prietenă la cataramă cu una dintre cele mai cumplite figuri ale comunismului timpuriu şi sălbatic, Ana Pauker.
Tatăl lui Mircea Geoană a fost general în timpul regimului totalitar, adică unul dintre stâlpii de bază ai societăţii socialiste multilateral mutilate.
Nici domnul Olteanu şi nici domnul Geoană n-au fost judecaţi în funcţie de ce-au făcut sau n-au făcut înaintaşii lor. Însă pe cei doi i-au judecat nişte minţi normale, nu nişte minţi crescute în casele ridicate pe pilonii regimului dictatorial.