Nu am aşteptat niciodată cu atâta nerăbdare publicarea cifrelor statistice pe ultimul trimestru al anului 2008 ca în acest ianuarie 2009. Nu de alta, dar trebuie să ies odată din dilema dacă aşteptăm sfârşitul lumii anunţat de televiziuni sau numai o eclipsă mai mititică. În fiecare zi presa anunţă concedieri şi falimente, dar suspectez mas-media că le şi caută ca să ne dovedească ce criză e, în timp ce anul trecut, când tot dădea cineva faliment, presa nici nu se uita la ei.
Se pare totuşi că producţia industrială a scăzut cu trei la sută în luna octombrie 2008 faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, pe seama metalurgiei şi producţiei de automobile, afectate de criza globală. Scăderea Dacia e cea mai dramatică, cu 39 la sută în noiembrie, de la 24.488 la 14.931 de autovehicule.
Moneda care se depreciază riscă să afecteze pe cei care au luat credite în valută şi câştigă în lei. Intervenţia Băncii Naţionale ca să ne protejeze are riscurile ei.
Aştept însă să raporteze Carrefour cât a vândut de sărbători, dar nu-mi vine să cred că nu au avut vânzări record. Probabil nu cât producătorii de artificii, care trebuie că au crescut cu 300% faţă de anul precedent. Municipalităţile din România, care tocmai au primit ordin de la premierul Boc să nu îşi mai ia mobile noi, au tras artificii ca să distreze poporul de valoarea mărfii din vreo sută de magazine IKEA laolaltă. Mai mulţi oameni cu clăpari noi şi boarduri de zăpadă, mai multe Jeepuri cu figuri prospere în ele înghesuindu-se să urce în telegondola de la Sinaia eu nu am văzut de când sunt. E clar că nimeni nu crede ce zice televiziunea despre criză, altfel nu s-ar cheltui în acest hal.
Unii economişti o să spună că asta e bine, consumul ne va ajuta să trecem mai uşor peste criză. Alţii vor spune, dimpotrivă, să economisim şi să punem banii în bănci (că altfel se duc dracului). Până una alta, trebuie să împrumutăm statul, care plăteşte datorii vechi făcând altele noi. Dobânda oferită e cea mai mare din Europa.
Un bancher de la Deutsche Bank cu care am vorbit când a auzit şi-a ţinut respiraţia. Eu, patrioată, am încercat să-I explic că avem şi creştere economică şi inflaţie, deci faptul că statul ne dă o dobândă aşa de mare dacă îi cumpărăm emisiunile are temei economic. El a înţeles numai că e un stat disperat şi deşi nu-i cerusem sfatul şi nici n-am bani de investit m-a sfătuit imediat să nu cumpăr aşa ceva. Toată lumea cumpără emisiuni al statului german, care nu au dobândă deloc, sau aproape, numai de teama că vor cădea băncile, inclusiv Deutsche Bank, oricât de greu de conceput ar fi acest lucru. Lumea plasează bani în emisiuni guvernamentale nu ca să câştige, ci ca să fie siguri că nu îi pierd.
Deci tot cheltuiala e mai bună? Da, dacă eşti sigur că poţi câştiga alţi bani în loc. Ce mă uimeşte este certitudinea telegondoliştilor din zilele astea, care îşi încarcă jeepurile cu plase de la Carrefour că sursa lor de venit e sigură, că nu va cădea odată cu băncile, ca în Islanda, cu bursa, ca la Moscova, sau cu slujba, cum domneşte îngrijorarea în Vestul Europei. O fi bine, o fi rău? Ştiu un economist la Harvard care a dovedit că o economie creşte cu atât mai mult cu cât poporul cu pricina are o viziune mai optimistă despre viaţă.
Aştept statisticile pe ultimul trimestru ca să mă hotărăsc de partea cui sunt. Între timp, bucuraţi-vă de încălzirea globală, care ne-a degerat şinele de tren şi bateriile din maşini mai straşnic ca niciodată.