Alina MUNGIU-PIPPIDI

Fiecare an nou adaugă ceva la cel precedent. Există ani mai buni şi ani mai proşti, dar cumva ne aşteptăm ca fiecare an să aducă un pic de progres, acolo, încă o treaptă pe scara evoluţiei. Cel puţin aşa e mintea omenească făcută, ne închipuim că timp înseamnă neapărat evoluţie. Timpul va rezolva! Dă-le timp! De la filosofii greci încoace mai toată gândirea occidentală e croită pe această idee.

Am văzut progres în acest al doilea an al nostru în Uniunea Europeană? Un pic de prosperitate, repede cheltuită şi transformată într-o datorie de plătit în 2009. Încă o contribuţie a noastră la bugetul Uniunii Europene mult mai mare decât banii europeni pe care am reuşit să îi atragem. Nici la anul nu cred că vom reuşi să ajungem la paritate, adică să primim măcar cât dăm, deşi în buget suma rezervată nouă depăşea contribuţia noastră. Cu o majoritate puternică, va creşte sigur capacitatea noastră de a cheltui. Dar pe de o parte corupţia va creşte, şi deja Comisia Europeană a tăiat din fondurile Bulgariei pe acest motiv, iar pe de alta vine criza financiară, şi banii vor trebui într-o mie de alte locuri.

Din fericire există oameni ca noul nostru ministru de transporturi, care au o viziune mai în alb şi negru. El avea 24 de agenţii guvernamentale la transporturi, ai căror directori câştigau lunar circa 250.000 de euro. Aceşti 24 de cetăţeni laolaltă nu progresau deloc, în sensul că nu au construit nici împreună, nici separat un kilometru de autostradă în anul 2008, dar noi îi plăteam 10.000 euro lunar ca să nu îl construiască. Eu nu zic că nu făceau ei ceva, nu puneau un petic de asfalt pe ici, pe colo, dar fapt e că plăteam cam scump absenţa dovedită a progresului, şi e plăcut să ai măcar o dată un preţ pe kilometru de progres absent. Ca să zic aşa. Dar să nu ne bucurăm prea devreme, că parcă văd că respectivii dau statul în judecată pentru concediere abuzivă şi câştigă.

Am testat eu însumi progresul românesc în această vacanţă de Crăciun asortată cu tradiţionala vizită la părinţi. Am luat trenul, prima oară după mulţi ani. Deşi funcţionara de la bilete a fost drăguţă, am căpătat nişte bilete care erau unul în spatele altuia într-un vagon de lux. Controlorul, amabil, mi-a explicat că diagrama acestui original vagon, care părea făcut din resturile a alte trei vagoane, nu există pe calculator, şi deci nu poate casiera să dea locuri alături, decât dacă le nimereşte din întâmplare. Noroc că toţi eram în această situaţie, astfel că prin negocieri multilaterale ne-am instalat toţi până la urmă cu perechea noastră.

Pe urmă am avut nefericita idee să merg la toaletă. Pe drum am remarcat că trenul nostru avea ecrane cu plasmă – stinse - şi cuptoare cu microunde, ceea ce nu am văzut în viaţa mea la nici un tren în Occident. În schimb nici una din cele două toalete nu avea lumină, dar controlorul mi-a cerut aşa de frumos scuze că l-am iertat şi m-a pilotat la clasa a doua. Acolo am descoperit că mecanismul de evacuare e ca la avion, şi deci mai nimeni nu ştie să-l folosească, cu consecinţe evidente. Progresul a venit cam rapid la clasa a doua, şi chestia că dacă nu închizi capacul pompa de vid nu se activează nu pare să fi prins.

După asta, am lucrat la laptop, profitând de priza din vagon, dar bateria mea de lungă durată m-a lăsat pe neaşteptate. Controlorul mi-a explicat atunci că nu e curent decât pe unele tronsoane. Dar mi-a zis-o aşa de părinteşte, că acest incident nu mi-a zdruncinat încrederea că s-au făcut mari progrese în CFR-ul nostru. Şi atunci nu am mai băgat de seamă că intercity-ul ăsta de Iaşi făcea cinci ore în 1990, iar acum am făcut şapte fără întârziere. Şi m-am înapoiat în Germania cu senzaţia netă că ţara mea progresează clar, asta până să pun încărcătorul de la laptop în priză şi să descopăr că fusese prăjit în priza trenului de lux.

La mulţi ani!

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Progresul la români.

Comentarii