E limpede pentru oricine că Traian Băsescu şi-a jucat, ca un mare pocherist trişor, şi de această dată, cărţile pe care le-a avut în mână. Întâlnind falca fără gardă a adversarului PSD, a lovit. Mai întâi uşor, cu un aer de diplomaţie stilată, apoi puternic, în stilul care-i este caracteristic. Cât va mai încasa partidul considerat până ieri cel mai mare şi mai tare din parcare? Pitit în spatele mandatului multor baroni locali care au vrut la putere, Geoană a devenit faţa palidă a sacului de box de serviciu. PSD a cerut mai întâi ritos postul de premier care i se cuvenea conform celor „90.000 de voturi” în plus faţă de PD-L. Nu-l are. Băse a mai tras o scatoalcă în direct. Stolojan va fi premier patru ani! El şi numai el! Aici preşedintele ştie că forţează graniţele norocului pentru că istoria se anunţă tulbure, schimbătoare şi nu toate ale lumii ţin de starostele din Deal.
PSD s-a băţoşit cerând să fie la guvernare fără UDMR. Suntem şi aşa destui! - au glăsuit social-democraţii. Niet, a zis din nou Traian Băsescu. Vor fi şi ungurii. Specialiştii în dedesubturi politice spun că pentru prezidenţialele din noiembrie anul viitor procentele alegătorilor maghiari, circa şapte la sută, pot fi extrem de importante. Cum să fii dobitoc şi să pierzi aşa alegători disciplinaţi!
Niciodată, într-un interval atât de scurt, PSD n-a încasat atâţia pumni în dinţi. Desenul umilirii a venit acum două zile de la cea mai dragă instituţie a preşedintelui -DNA. Procurorii au pus sechestru pe casa - cui! A lui Miron Mitrea, cel care-i lua gâtul lui Geoană, dacă ratează intrarea la guvernare alături de PD-L. Artizanul „istoricei cununii”, naşul naşilor a fost primul dat la jupuit.
Sigur, Traian Băsescu şi-a măcinat întotdeauna aliaţii. Aşa s-a petrecut cu ţărăniştii, apoi cu liberalii, fraţi în Alianţa D.A. Niciodată însă demolarea n-a început atât de iute. Fiecare zi aduce, în ringul de dans al noii încuscriri, surpriza unui şut în zonele sensibile. Daţi-ne măcar Justiţia, au cerut pesediştii. „Nici acest portofoliu nu-i negociabil” a venit, prin vocea lui Boc, răspunsul de la Cotroceni. Va veni din nou Monica Macovei. Independentă, independentă, oarbă, oarbă, dar Justiţia trebuie să asculte şi ea de cineva. De, fireşte, stăpânul de la Cotroceni. Traşi pe tuşă, Iliescu şi Năstase au încercat zadarnic să oprească galopul sinucigaş spre bucate, al confraţilor flămânzi. Sunt mâncăruri otrăvite! Camarazi, atenţie! Degeaba însă.
Va mai încasa lovituri fostul partid al lui Iliescu şi Năstase? E greu de crezut că un pugilist făcut KO mai simte durere când i se administrează un nou şut. Simţurile îi sunt atrofiate. Acest fost luptător imploră, cu gest rebegit, un taburet măcar în colţul mesei. Preşedintele, stăpân absolut acum şi pe Palatul Victoria (n-o să–mi spuneţi că Stolojan îi va ieşi vreodată din cuvânt) a rămas singur în ring. A rămas singur la masa de joc. Am mai trăit aşa ceva? Parcă, da!