Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Gigi Becali a avut o săptămână în care s-a îndoit de Dumnezeu şi de puterea banilor. Elena Udrea a plâns, sub ochii indiscreţi ai camerelor de luat vederi, cât a crezut că a pierdut alegerile, pe urmă şi-a pus ciorapi noi şi s-a dus la Cotroceni la negocieri. Traian Băsescu a bătut-o pe braţ pe liberala Norica Nicolai, duşmana lui neîmpăcată, şi i-a spus ce rău îi pare de ea că a pierdut alegerile. Vasile Paraschiv, un muncitor curajos care a încercat să organizeze un sindicat liber în timpul comunismului şi a fost internat cu forţa la ospiciu, a primit despăgubiri de 300 de mii de euro în procesul deschis statului român, şi a refuzat public de 1 decembrie o decoraţie de la preşedinte. Iar Constantin Ticu Dumitrescu, deţinut politic şi iniţiatorul CNSAS, a murit.
Dacă nu ar fi fost pe moarte, Ticu Dumitrescu ar fi fost în mod cert şi el la Cotroceni de ziua naţională, era simpatizant al lui Băsescu. Eu am fost, din pură întâmplare. Înainte de ceremonia înmânării decoraţiilor de 1 decembrie, m-am dus să strâng mâna dlui Paraschiv şi a familiei sale. Erau stingheri în lumea din jur, formată numai din celebrităţi. Protocolul i-a dat un microfon fără să îl întrebe nimeni ce avea de gând să spună, că nu mai suntem pe vremea lui Ceauşescu. După ce a refuzat decoraţia pe motiv că România după 1990 a fost condusă doar de comunişti, şi el şi familia lui au dispărut fără urmă. Celebrităţile au aplaudat răspunsul demn al lui Băsescu, care a fost că decoraţia o dă statul, nu omul care ocupă fotoliul prezidenţial. Am văzut după aceea, într-un ziar, că dl Paraschiv s-a plâns că unele din aceste celebrităţi nu protestau deloc pe timpul lui Ceauşescu. Ba dimpotrivă: de faţă erau actori care ocupau locuri centrale la marile recitaluri cu partidul şi care şi-au acceptat decoraţiile fără remuşcări. Pe urmă s-au scurs în marea petrecere, alături de zeci de generali cu fireturi, şefi de servicii secrete veniţi în mari maşini negre, Lucian Bolcaş care povestea tuturor cum a pierdut el alegerile şi Dudu Ionescu care povestea cum le-a câştigat. Numai regizorul Lucian Pintilie mi-a spus că scena i s-a părut dramatică. Mie, ca şi mai tuturor celorlalţi, mi s-a părut penibilă şi dureroasă.
Asta e lumea în care trăim, şi dacă nu am fi români, dotaţi din naştere cu capacitatea de a zâmbi printre lacrimi (răposatul poet Nichita Stănescu folosea expresia râsu-plînsu pentru a defini această stare de ambiguitate emoţională nedespărţită nouă), viaţa ar fi de nesuportat la noi. Aşa însă, nu pot decât să zâmbesc la îngrijorarea unora că se reface FSN în cazul unei alianţe PD-L-PSD. Când atâţia pesedei au trecut deja la PD-L înainte de alegerile astea, când atâţia pedei au trecut la PSD între 2000 şi 2004, când toată floarea seniorilor liberali, în cap cu Mircea Ionescu Quintus, a fost dovedită că a colaborat cu Securitatea, ce să ne mai temem că se reface FSN-ul! Bogdan Olteanu, băiat tânăr, crescut în vilă la Şosea confiscată de la regimul burghezo-moşieresc şi ocupată de familia lui de profitori ai regimului comunist nu a fost în FSN. Îl face asta mai breaz?
Îmi amintesc de seara din 1998 când Constantin Ticu Dumitrescu a fost exclus din PNŢcd, bineînţeles, pentru că majoritatea în biroul partidului era una de securişti, cărora nu le convenea legea CNSAS promovată de el. L-am aşteptat în curtea TVR înainte de un talk-show. M-aş fi aşteptat să îl văd deprimat, dar nu era cazul. Pentru cineva care fusese ridicat de Securitate din facultate, stătuse ani de zile în puşcărie şi apoi lucrase toată viaţa într-o profesiune neintelectuală, neavând o diplomă, a fi dat afară din partid nu era mare lucru. Aproape de fiecare Crăciun îmi telefona ca să-mi ureze cele bune. Nu am nici o îndoială că încerca de fapt să-mi ridice moralul. Pregătindu-mă de primul Crăciun fără el în atâţia ani, ştiu că oricine ar intra la guvernare cu oricine, această senzaţie de penibil dureros nu mai are vindecare.
