Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Câteva exemple, mai întâi. Începem cu cel mai notoriu. Călin Popescu Tăriceanu a obţinut în colegiul său cca 45 la sută din voturi. Mult peste media celor clasaţi pe primul loc în toate colegiile din ţară. La ora la care scriu, încă nu se ştie dacă prinde sau nu un loc în viitorul Parlament, dar şansele sunt destul de mici. A obţinut însă mandat de parlamentar Oana Niculescu Mizil, într-un colegiu din sectorul 5 “garantat de Vanghelie”. Doamna Mizil nu ştie aproape despre ce înseamnă politică şi nu s-a făcut remarcată nici măcar în calitate de creatoare de modă, domeniul ei de activitate. A fost desemnată candidat probabil pentru că e nepoata unui fost ministru comunist şi a câştigat pentru că Marian Vanghelie şi-a făcut treaba, aşa cum numai el o ştie.
Un alt exemplu. Într-un colegiu din ţară, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu pierde, cel mai probabil, în favoarea unui om de afaceri de-al locului cercetat penal de DNA. Culmea ironiei, nu? Un alt candidat obţine 20 la sută din voturi, clasându-se pe locul trei, dar câştigă mandatul. Cel de pe primul loc, votat de un numărul dublu de cetăţeni, rămâne acasă. E un exemplu din câteva zeci.
Două sunt consecinţele negative majore ale acestui sistem. În primul rând, dezamăgirea unei mari părţi a electoratului, cea care a votat pentru un candidat, votul său l-a plasat pe primul loc, dar sistemul l-a respins în favoarea unui cu voturi mai puţine. Şi nu cereţi nimănui să înţeleagă acest lucru. Alegătorul are dreptul să ceară ca învingătorul la urne să fie şi învingătorul declarat oficial să fie una şi aceeaşi persoană. Altfel votul nu mai are nici un sens. Şi, vă garantez că, pe acelaşi sistem, nu va mai merge a doua oară la vot. Şi cum şi-aşa sunt puţin cei care au făcut-o acum, sub 40 la sută, data viitoare vor fi şi mai puţini.
A doua consecinţă majoră. Văzând acum ce în ce loterie au intrat, câţi dintre candidaţii la viitoarele alegeri îşi vor mai bate capul să facă campanie, să convingă electoratul şi să câştige cât mai multe voturi? Şi, mai grav, câţi vor mai accepta să candideze pur şi simplu, asta însemnând efort fizic, bani, stres, etc. Pentru ce, se vor întreba cei mai mulţi dintre cei ce-şi vor pune măcar problema? Iată două consecinţe care înseamnă practic demobilizare şi de-o parte şi de alta, şi dinspre electorat şi dintre cei care ar trebui să-i convingă să le dea votul.
Rezultatul cel mai previzibil: absentesim şi mai mare şi candidaţi, implicit viitori parlamentari de şi mai proastă calitate.
Soluţiile sunt, după părerea mea, două. Ori mergem pe varianta propusă de preşedinte, cea a votului uninominal pur, în care câştigă fie cel ce obţine cel mai mare număr de voturi dintr-un singur tur, sau cel ce câştigă într-un eventual tur doi, ori pe cea a aşa numitului sistem de vot preferenţial pe listă.
Concret, asta înseamnă că fiecare alegător îşi exprimă preferinţa pentru un candidat anume de pe o listă de partid, vot care se contabiliează automat şi pentru partidul respectiv. E o variantă care asigură şi reprezentativitatea viitorul Parlament şi permite alegătorului să-şi aleagă şi candidatul preferat. Sistemul se aplică în multe ţări şi ar merge foarte bine şi la noi.
Din punctul meu de vedere acesta e chiar mai bun decât cel pur uninominal. Acesta din urmă are dezavantajul de a lăsa nereprezentaţi un mare număr de alegători. Spre exemplu, dacă am fi avut acum acest sistem, viitorul Parlament ar fi fost expresia politică a mai puţin de 20 la sută din electorat.
Dar oricare din aceste două sisteme de vot e, fără discuţie, mai bun decât cel de-acum. Pe care sper să-l schimbăm naibii, cât mai rapid.
