Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Sunetul de fond al străzii în Bucureşti este cel al salvărilor. Luat în primire de cu zori de aceste vaiete prelungi sau sacadate ţi se transmite o stare de panică, în contradicţie cu optimismul pe care ţi-l propuseseşi pentru ziua care abia începe. Deschid radioul maşinii în speranţa unei alternative de ton. Prima ştire pe care o aud este din aceeaşi gamă. Poliţiştii, după dascăli, funcţionari, personal medical, anunţă că nu vor păzi secţiile de votare dacă nu li se vor mări mintenaş, cu 10 la sută, lefurile. E ca un banc cu Bulă, care se încheia, după un prolog porcos, cu vorbele „asta ne mai lipsea, că în rest le aveam pe toate”.
Recapitulez în minte informaţiile ultimelor zile. Criza financiară şi economică americană, cea care a făcut ca mulţi dintre miliardarii de ieri să ajungă, peste noapte, în sapă de lemn (am informaţii nu din presă, ci de la sursă, din SUA), zburdă veselă şi peste Europa.
În România s-au înregistrat în ultimele săptămâni câteva mii de şomeri. Vor urma alte zeci de mii. S-au închis de-a binelea sau se fac că se închid doar pentru câteva săptămâni (orice lucru provizoriu rămâne de obicei definitiv) mari şi mici întreprinderi.
Strănută, atinsă tare de gripă, industria automobilistică. La Colibaşi toţi lucrătorii şi-au luat o surprinzătoare perioadă de hodină pe care nu şi-o doreau. Mittal-ul a pus lacăt pe una dintre uzine. Fabricile anexe de prin Transilvania care lucrau pentru Mercedes sau alte mărci de autoturisme occidentale diverse şuruburi şi componente nu mai au comenzi. În consecinţă sucombă.
Construcţiile acuză junghiuri grave de la Madrid, trecând prin sudul peninsular al Italiei şi până la Bucureşti. Sunt aşteptaţi acasă, nu de Crăciun, ci mai iute, zeci de mii de urcători pe schele, meseriaşi cu mistria, dulgheri, fierari-betonişti.
Criza mondială, luată în râs la Bucureşti, ne îmbrăţişează din ce în ce mai strâns, iar oamenii informaţi şi lucizi spun că acesta este doar începutul. Pensiile şi salariile, care au fost dublate în aceşti ani de hulită guvernare liberalo-pedistă şi liberalo-udemeristă, ar putea rămâne dublate doar pe hârtie. Banii care veneau de afară ca un val binefăcător de oxigen financiar se împuţinează. Se împuţinează şi contribuţiile bugetare interne prin închiderea sau reducerea activităţii unor cotizanţi de calibru.
Ce ne facem? Păi facem ceea ce se vede. Mitingim, facem balamuc politic la televizor, ne dăm în stambă. Politicienii promit de te apucă ruşinea ascultând atâta demagogie şi dezmăţ al minciunii. Leul, încet şi sigur, slăbeşte, se usucă pe picioare, devine, din leu greu, din nou leuţ. România stă ca un arbore retezat, jumătate pe pământ, jumătate în aer deasupra hăului. Cei care cer, mai nou poliţiştii, măriri de salarii acum îşi aşază popourile, uneori cam grăsuţe pentru o meserie care presupune şi agilităţi sportive, pe partea dinspre prăpastie a balansoarului.
Vom avea puterea să fim lucizi? Mă cam îndoiesc. Devin încrezător dacă nu mă uit trei zile le televizor. Dacă deschid televizorul şi văd şi ascult discursuri, de la cel al şefului statului (un din ce în ce mai agitat propagandist electoral) până la ultimul candidat din colegiul Pocreaca îmi pierd nădejdea.
Meteorologii anunţă frig peste România. Prin zonele maghiarimii s-au înregistrat temperaturi de minus zece grade, ceea ce a îngheţat bocnă nu numai gârlele, ci şi ţevile caloriferelor.
Şi la Bucureşti, metropola care găzduieşte Parlamentul, Preşedinţia şi Guvernul, ministerele şi cancelariile, marile bănci şi marile companii de asigurări, cazinourile şi cele mai multe restaurante şi bistrouri pe cap de locuitor, se simte frigul.
De dimineaţa, de când ieşi din casă şi dai nas în nas cu realitatea lumii în care trăieşti, te ia cu frig. Te ia cu frig nu doar pentru că este frig afară.
