Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Revendicările dascălilor, în totul îndreptăţite, vor fi urmate de revendicările moaşelor, asistentelor medicale, doctorilor şi portarilor de spital. Fierb, la temperatură înaltă, funcţionarii publici. Poliţiştii, militarii, gorniştii primăriilor, stingătorii de incendii nu vor să rămână de fraieri. Unii cer măriri de 60 la sută ale retribuţiei, alţii dublarea salariului. Bugetul este deja făcut zdrenţe. Tragedia n-ar fi întreagă, iar mortul n-ar fi mort definitiv, dacă lumea în întregul ei n-ar fi zgâlţâită de o criză mai mare, zic unii, decât cea din anii 30 ai veacului trecut.
Un vecin de stradă, din Bucureşti, profesor la o şcoală generală din cartier, zice că n-ar fi mare brânză măririle de leafă la personalul didactic. Un învăţător de ţară are vreo şase milioane salariu. Mărirea cu 50 la sută înseamnă să ajungă la nouă milioane. E rezonabil. E rezonabil, dar la sutele de mii de salariaţi din învăţământ se adună. Apoi, sunt şi unii, profesori universitari, care au lefuri mai răsărite. Dacă ai 25 de milioane, prin adaosul de 50 la sută, ajungi la 37,5 milioane. Se cam bagă de seamă.
Dar, revin, reparaţia validată de Curtea Constituţională, mi se pare corectă. Tragedia începe sau va începe în momentul în care şi ceilalţi bugetari vor cere la fel. Leul se va duce de râpă. Îmi aduc aminte că după 1990 se votaseră un fel de pensii pentru ţărani. Bunica din partea mamei, care trudise toată viaţa pământul, s-a bucurat pentru primii 500 de lei pe care îi primea lunar de la stat. Cu banii ăştia cumpăra atunci ceva ulei, zahăr. Era convinsă că minunea venea de la Iliescu şi zadarnic îi spuneam eu că preşedintele de atunci nu are nici un merit în această chestiune. Nu mă credea. Îl vota mereu. L-a votat până a murit. I-am spus că din cei 500 de lei o să ajungă să-şi cumpere un covrig. Am avut, din nenorocire, dreptate. M-am înşelat doar în privinţa aprecierii optimiste. Nu după multă vreme, bunica nu-şi mai putea cumpăra nici măcar un covrig cu 500 de lei. Dacă se va petrece acelaşi lucru şi acum, mai ales că ne suflă în ceafă criza mondială? Dacă leafa dublă va face într-o jumătate de an cât un sfert din leafa mică de azi?
În ultimul discurs (cel din balcon) al lui Ceauşescu, atunci când începuseră să tălăzuiască mulţimile, iar plutonul de execuţie îşi încărca armele, fostul conducător al României comuniste a promis o mărire generală de leafă de o sută de lei. N-a promis dublarea sau triplarea lefurilor. N-a promis o mărire cu 50 la sută. A pus, ca de la el, încă o sută de lei la lefurile care erau atunci de 2000, 3000, 5000 de lei. Mă gândesc acum dacă nu cumva dictatorul, conştient de suma uriaşă care se aduna, nu-şi permitea să ciupească mai mult din buget. Era mai lucid, pe marginea gropii, decât mulţi politicieni sau lideri sindicali de azi, care, în dorinţa de a fi pe plac poporului, de a dobândi voturi mai multe, pot anemia până la volatilizare leul nostru greu?Nu sunt un nostalgic. Am scos, în decembrie 89, primul ziar, care se chema Tineretul Liber, în care am scris „Jos comunismul!”, „Jos Ceauşescu!”. Ceauşescu trăia şi nu ştiam dacă, întorcându-se, nu voi face cunoştinţă cu plutonul de execuţie.
Dar comparaţia de mai sus mi-a venit pe o linie logică. S-a cheltuit prea mult aiurea pentru a mai putea, iată, face un gest simplu şi necesar de reparaţie pentru largi categorii de oameni, între care se numără şi profesorii. Bătând un cui la temelia unei case şubrede, cutremurul iscat dărâmă clădirea.
