Cristian GHINEA

„Este sigur o atitudine de superpopulism cum nu am mai văzut de mult în Parlament”. Aşa a comentat premierul Călin Popescu Tăriceanu votul din Parlament, care creşte salariile profesorilor cu 50%. Asta după ce săptămâna trecută, guvernul prezidat tot de el a adoptat un val de creşteri a subvenţiilor şi beneficiilor sociale, a propus plata salariilor pentru preoţi la nivelul profesorilor (se vor mări şi lefurilor lor acum?) şi a devansat plata despăgubirilor dubioase acordate celor care şi-au lăsat banii să băltească la CEC în perioadă de hiperinflaţie. Domnul Tăriceanu a făcut, nu e limpede dacă voluntar sau nu, o diferenţiere subtilă: legea votată de Parlament reprezintă superpopulism. De ce nu s-a mulţumit să spună doar ”populism”? Să înţelegem că avalanşa de cadouri date de guvern sunt doar populisme, dar Parlamentul a întrecut orice măsură, a ajuns la... superpopulism.

Care o fi diferenţa? Nu îmi dau seama. Sunt măsuri la fel de iresponsabile fiscal. Nu se ştie cum va resimţi economia românească criza economică mondială, dar guvernul şi parlamentul se află în plină cursă socialistă pentru devalizat bugetul înainte de alegeri.

O sclipire vagă de responsabilitate l-a lovit pe premier când a criticat legea votată în unanimitate de Parlament. Că PD-L intră şi el în cursa populiştilor e foarte trist. Că ministrul Educaţiei spune că nu are bani, dar votează mărirea devine de-a dreptul comic. Dar supărarea manifestată de şeful guvernului e inutilă în context. Trebuia să ştie că odată deschise zăgazurile, gloata celor care cumpără favoruri electorale pe banii altora (ai noştri) va da iama. E foarte uşor să cheltui bani care nu îţi aparţin. Iar şeful guvernului trebuia să ştie că după primul compromis făcut, vor urma noi şi noi cereri.

În 2007, PSD a propus o creştere accelerată a pensiilor, mult peste creşterea economică şi peste ce putea să suporte bugetul de pensii. Ministerul de Finanţe a respins proiectul de lege, justificând că nu sunt bani, că e mai normală o creştere graduală a pensiilor, care era deja programată. Funcţionarii din minister care au scris acea notă manifestau o gândire logică şi nepopulistă. Ce a făcut Călin Popescu Tăriceanu? A bătut palma cu PSD şi a produs o lege perfect populistă. Şocul cel mare pe sistemul de pensii era încă de atunci programat în 2009, aşa că urmează încă să ne lovească. De altfel, ce poate fi mai populist decât să promiţi sume masive din bugetul gestionat de guvernul viitor? Am scris atunci despre această măsură, aşa că nu insist. Efectele negative preconizate se văd: inflaţie, deficit bugetar. Dacă totuşi criza economică externă ne va lovi, calculele superoptimiste ale guvernului ne vor găsi cu buzunarele goale şi cu banii pe anul viitor deja cheltuiţi.

Cert este că atunci, în 2007, Călin Popescu Tăriceanu a cedat. Normal că cei din PSD au înţeles cum merg lucrurile: ei votează aruncatul cu bani în populaţie, fără nici un fel de grijă faţă de resurse şi efecte, populaţia zice ”săru-mîna, boierule!”, PNL şi viitorul guvern plătesc oalele sparte (de fapt, o vom face noi toţi în curând, sper că vom învăţa odată că bugetul nu e cornul abundenţei, la un moment dat se termină).

Conceptul de ”superpopulism” inventat acum de Tăriceanu emană o ipocrizie înduioşătoare. A crezut că poate să ţină populismul sub control după ce i-a deschis larg porţile. Nu poate.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Populismul s-a supărat pe superpopulism.

Comentarii