Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Înfăţişată şi gâdilată de Emil Boc, monumentală întruchipare a ridicolului în România ultimului secol, iniţiativa se vrea, indiscutabil, o găselniţă electorală. Instituirea sistemului unicameral presupune modificarea Constituţiei. Un astfel de proces implică dificultăţi mult mai mari decât cele sugerate de o campanie de strângere de semnături. Cum ar fi, de exemplu, organizarea unui Referendum riscant. În plus, modificarea Constituţiei are o cale mult mai simplă decât strângerea de semnături: majoritatea de după scrutin îşi impune voinţa în Parlament.
Dacă partidul prezidenţial ar ţine cu adevărat la modificarea sistemului nostru parlamentar, nimic nu-l opreşte să aştepte scrutinul din 30 noiembrie 2008, să-l câştige cu peste 50% din voturi şi, beneficiind de o asemenea majoritate, să impună schimbarea Constituţiei.
Nu vom spune însă că iniţiativa PD-L e o prostie din punct de vedere constituţional. Vom spune că e o prostie din punct de vedere electoral. Strategii formaţiunii s-au gândit că strângerea de semnături poate fi un bun pretext de a face niţeluş campanie. Intră omul în cortul de la colţul străzii, confundându-l cu un butic de ace şi mosorele, şi activistul PD-L, punându-l să semneze, îi spune cum va fi împânzită România lui 2050 cu autostrăzi dacă partidul prezidenţial va câştiga scrutinul. Un astfel de calcul trădează o butucănoasă neînţelegere a ţării de dincolo de Chitila. Astfel de campanii în chestiuni de politică generală n-au nici o legătură cu viaţa de fiecare zi, singura care contează pentru alegătorul român din 2008.
Aşa cum au dovedit în chip zdrobitor alegerile locale din acest an, electoratul nostru nu mai e sensibil la problemele ţinând de generalitate. În 1992, 1996, poate şi în 2000, o parte a electoratului a fost atent la angajamente cum ar fi: lupta împotriva corupţiei, anticomunismul, democratizarea ţării.
Între timp s-au petrecut însă două fapte care au impus electoratului un pragmatism definitoriu:
1) O anume lehamite faţă de clasa politică.
Drept urmare, partidele sunt privite acum din perspectiva a ceea ce oferă ele imediat pentru îmbunătăţirea vieţii.
2) Conştiinţa că din punctul de vedere al politicului nu se mai poate întâmpla nimic grav.
România e membră a NATO şi a Uniunii Europene.
Supravegheată atent de aceste două organisme, ţara noastră nu are cum derapa de la standardele de democraţie şi ordine de drept.
În consecinţă, cetăţeanul român, liniştit în ce priveşte mersul societăţii, s-a concentrat pe chestiuni ţinând de viaţa cotidiană.
Această tendinţă s-a văzut la alegerile din 2004.
Deşi acuzat de corupţie, de dictatură, PSD a câştigat alegerile datorită măsurilor luate pentru îmbunătăţirea vieţii cotidiane.
Adâncită la localele din 2008, această tendinţă se va confirma la scrutinul pentru parlamentare 2008.
Cu atât mai importante vor fi angajamentele ţinând de mărunţişurile vieţii cu cât uninominalul va confrunta candidaţii cu exigenţe ţinând de problemele câtorva localităţi.
Astfel că PD-L-iştii aruncă bani în vânt. Ceea ce ar fi un păcat. Chiar dacă nu sunt banii lor.
