Cristian GHINEA

Citesc în ”România liberă” de joi un articol aiuritor, cu personaje aflate undeva între ”Cascadorii râsului” şi spitalul de nebuni. Doar că respectivii sunt politicieni, mai precis consilieri judeţeni în Buzău. Povestea este următoarea: după alegerile locale din acest an, consilierii PD-L şi cei ai PNL s-au aliat şi au format o majoritate potrivnică preşedintelui de consiliu ales direct, pesedistul Victor Mocanu. Cum oamenii de la PNL şi PD-L nu prea aveau încredere unii în alţii, au făcut un jurământ scris că nu vor trăda alianţa. Jurământul a fost făcut în faţa unui preot şi fiecare a jurat pe Biblie. Pitorescul text suna cam aşa: "Eu, consilier judeţean, jur cu toată fiinţa mea, în faţa lui Dumnezeu şi a conştiinţei mele, că nu voi trăda această înţelegere prin vot sau alte mijloace, iar dacă voi încălca acest jurământ mă voi asemăna lui Iuda Trădătorul, Dumnezeu să mă pedepsească pe mine şi pe familia mea".

Doar că preşedintele Mocanu nu s-a lăsat impresionat de o asemenea cucernicie. Vicepreşedinţii de la PNL şi PD-L au primit birouri în pod, fără secretare şi telefoane. Până la urmă, PNL a cedat şi a decis să se alieze cu PSD. Doar că exista o problemă: jurământul faţă de PD-L. Astfel, a fost adus un sobor de preoţi la sediul local al PNL şi s-a ţinut o slujbă de rupere a legământului. Preoţii s-au rugat pentru sufletul fiecărui penelist şi au ridicat blestemul care risca să se răsfrângă şi asupra familiei în cazul dezertării din alianţă.

Recunosc că aş fi plătit bilet ca să asist la cele două slujbe. O asemenea scenă nu găseşti pe toate drumurile şi bate orice film despre nebunia vieţii în Balcani. Regizorul Kusturiţa e mic copil pe lângă poveştile oferite de realitatea politică din Buzău: nişte bărbaţi de stat care jură cu „toată fiinţa” lor pentru o alianţă politică şi apoi stau cuminţi să fie tămâiaţi pentru a scăpa de blestemul lui Iuda.

Dar când hohotele de râs se potolesc, realitatea a la Kusturica îşi pierde farmecul. Jegul moral este absolut, pentru că se invocă numele lui Dumnezeu şi cele sfinte pentru nişte fandări politice. Babele care se bat la coada pentru agheasmă au un aer inocent pe lângă aceşti politicieni. Acolo credinţa este barbară, dar are o finalitate spirituală. Spiritul creştin nu le-a învăţat că trebuie să îţi respecţi fratele întru credinţă, chiar cu riscul să rămâi fără sticla de Fanta plină cu apă sfinţită. Totuşi, ele nu câştigă nimic din acea buluceală. Iau numele Domnului în van pentru iluzia sfinţeniei îmbuteliate în plastic. Dar politicienii care jură pe Biblie şi apoi se dezleagă la preot au ceva de câştigat. Ei seamănă mai mult cu vrăjitoarele de la OTV, care îţi fabrică miracole mincinoase contra cost.

Credinţa de paradă devine o realitate îngrijorătoare în politica noastră. Respect mişcările politice bazate pe valori morale şi religioase. Nu sunt adeptul laicismului cu orice preţ. Dar alianţele politice legate şi dezlegate pe Biblie reprezintă o nouă înfrângere a credinţei adevărate, acel gen de trăire care se manifestă prin reţinere şi bun simţ.

Biserica Ortodoxă Română ar trebui să aibă o poziţie publică faţă de preoţii care au participat la acea mascaradă. Altfel, la câte trădări şi răsturnări de alianţe avem în România, vom avea curând o listă de preţuri: atât costă un jurat pe Biblie, atât te costă o dezlegare. Dat fiind că vorbim despre politicieni, s-ar putea ca preţurile să se exprime direct în comisioane şi procente.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Dumnezeu în politica locală - La Buzău.

Comentarii