Considerată de analiştii şi politicieni belicoşi prea slabă, reacţia Uniunii Europene la conflictul dintre Moscova şi Tbilisi a fost pusă pe seama unui şantaj al Rusiei în chestiunea livrărilor de gaz.
Rămasă doar la posibila explicare a unei poziţii, formula corespunde adevărului.
Într-adevăr, în impunerea politicii sale faţă de ceea ce s-ar numi vecinătatea apropiată, Rusia se bazează pe imensa sa bogăţie în materie de gaz.
Din nefericire, în intervenţiile belicoşilor, formula se colorează moral.
Din această perspectivă, folosirea de către Rusia a armei gazului e condamnată, iar poziţia Uniunii Europene, dispreţuită.
Dacă există un spaţiu al vieţii în care judecata morală nu-şi are locul, acela este, după politica internă, politica internaţională.
În raporturile dintre statele lumii – şi nu de azi, de ieri, ci dintotdeauna - morala nu şi-a găsit locul.
Aici îşi spun cuvântul două realităţi:
1) Interesele
2) Forţa
Cele două realităţi sunt strâns legate. Forţa unui stat e pusă în slujba intereselor sale.
Interesele Rusiei de sub conducerea lui Vladimir Putin constau în redobândirea unui statut dacă nu de superputere, atunci măcar de mare putere.
În realizarea acestui interes, Rusia foloseşte, pe lângă forţa sa militară, arma gazului.
Face excepţie Rusia prin această politică în ansamblul lumii de azi?
Nici vorbă.
America a avut interesul de a pune mâna pe zăcămintele de petrol ale Irakului.
Pentru aceasta, America nu s-a dat în lături să-şi folosească forţa militară.
De asemenea, America nu ezită să apeleze, pentru a-şi impune propriile interese în diferite zone ale lumii, la şantajul economic.
Marile puteri europene, în frunte cu Germania, au folosit în chestiunea Serbiei şantajul cu admiterea Belgradului în Uniunea Europeană.
Confruntată cu boicotarea Jocurilor Olimpice de către unele state, China n-a şovăit să folosească arma şantajului în investiţiile străine.
Sub presiunea elitei culturale din Franţa, preşedintele Nicolas Sarkozy a devenit apărătorul lui Dalai Lama şi, în această postură, a anunţat că nu va fi prezent la deschiderea Jocurilor Olimpice de la Beijing.
Franţa a deschis în China o reţea de magazine Carrefour. La potenţialul chinezesc de consum, afacerea s-a dovedit extrem de profitabilă.
După anunţul preşedintelui francez, demonstranţii chinezi au înconjurat magazinele Carrefour cerând închiderea lor.
Nicolas Sarkozy a priceput semnalul.
Şi, în consecinţă, s-a grăbit să meargă la Beijing.
Desigur, interesele statelor sunt ascunse sub artificii de vorbe mari: lupta împotriva terorismului în cazul Americii; sancţionarea invaziei georgiene, în cazul Rusiei.
Vorbele mari trec.
Rămân însă doar interesele.