Ion CRISTOIU

Cine a urmărit cu atenţie proza tipărită în ziare sub porecla de articole gazetăreşti şi pălăvrăgeala nesfârşită de la televiziuni va fi rămas surprins de proporţiile neobişnuite date aniversării a patruzeci de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către trupele Tratatului de la Varşovia. Să admitem că spaţiul uriaş dedicat retrospectivei unui moment  demult devenit istorie s-ar explica prin cifra rotundă, deşi, în urmă cu zece ani, la împlinirea a treizeci de ani, aniversarea n-a beneficiat de atâta tărăboi.

 

La noi însă, rememorarea momentului s-a definit printr-o elogiere a gestului de independenţă faţă de ruşi asumat de Nicolae Ceauşescu. E drept, ici-acolo s-au dat în stambă şi celebrele clişee postcomuniste despre interesul propriu al fostului preşedinte de a lua atitudine faţă de invazia trupelor sovietice. Un clişeu dovedind încă odată cât de săracă e în materie de viaţă mintea anticomuniştilor de serviciu. Într-adevăr, răzvrătirea lui Ceauşescu faţă de ruşi şi-a avut temeiul în interesul personal de a-şi întări simpatia populară şi, prin asta, de a-şi consolida puterea. De la Iulius Cezar încoace nici un conducător nu întreprinde ceva în plan istoric exclusiv de dragul poporului său. Întotdeauna conducătorii de popoare, prin toate diferiţi de poeţii romantici, întreprind acţiuni care răspund propriului interes. Important e însă ca acest interes să corespundă interesului naţional. Henric al VIII-lea a rupt Anglia de sub autoritatea Papei pentru a se putea căsători cu ţiitoarea. Acest interes nu numai personal, dar şi sexual, a fost în acord cu interesele Angliei. Şi azi, când Anglia beneficiază  de o biserică proprie, nimeni nu mai spune că ea a fost rezultatului unui interes personal. În cazul lui Ceauşescu din 1968 interesul personal a corespuns interesului naţional. Şi acesta e singurul lucru important în aprecierea poziţiei adoptate de România în conflict cu poziţia celorlalte ţări socialiste.

Excepţie făcând această precizare, jurnaliştii români au apreciat cum se cuvine poziţia României din august 1968. S-a mers până acolo încât s-a dat cuvântul unor lideri de partid şi de stat de la vremea respectivă pentru a-şi aminti momentul. Dacă ne gândim la hulirea foştilor lideri de către presa noastră liberă şi independentă, mai că-ţi vine să te cruceşti. Să fi devenit brusc roboţii anticomunismului de serviciu nostalgici ai perioadei ceauşiste? Sau să-şi fi dat seama, în sfârşit, că a venit momentul unei abordări lucide a anilor anteriori prăbuşirii comunismului, dând curs regulii că trecutul nu mai trebui folosit în interesul prezentului?

Nu, nu e vorba de nimic din toate acestea.

Dispozitivele anticomuniste din presa noastră au tratat corect momentul august 1968 tot sub semnul rescrierii trecutului în interesele prezentului. Aniversarea a coincis cu întâmplările din Georgia. Şi pentru că, în cadrul marii manipulări planetare, acţiunea Rusiei de acum a fost înfăţişată  ca o reeditare a intervenţiei URSS în Cehoslovacia, tonomatele americane din presa noastră au simţit nevoia unei reconsiderări a gestului făcut de Nicolae Ceauşescu.

Deşi rescriere a trecutului în interesul prezentului, abordarea lui august 1968 în presa noastră a fost un lucru bun.

Ca dovadă că şi manipulările pot duce uneori la reflectări corecte ale adevărului.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Reabilitarea lui Ceauşescu de dragul Georgiei.

Comentarii