În campania electorală din 2004, candidatul Alianţei PNL-PD la Parlamentul României Orest Onofrei umbla după voturi.
Şi cum când mergi acasă la poporul român cu drept de vot nu te poţi duce fără nimic, domnul Onofrei a mers cu câte o găleată din plastic, cu câte o sacoşă de promisiuni ori cu capra. Şi a mai mers Orest Onofrei cu asistentul medical, cu ursul, cu ţiganul, altul decât cel întruchipat de directorul Direcţiei Sanitare-Veterinare Suceava, dr. Petru Dulgheru, atunci când acesta umblă prin pieţe, în control, şi chiar cu Capră. Cu actualul deputat PNL de Suceava Sandu Mihai Capră.
Îmi aduc aminte de un afiş electoral mare cât o mămăligă făcută de gospodine harnice la un concurs de produse tradiţionale româneşti în care apăreau toţi candidaţii Alianţei D.A. ţinându-se de după umeri. Era o imagine care mă ducea cu gândul la nişte nuntaşi traşi în poză înainte de a se îmbăta aşa cum cere tradiţia, adică mangă, de a fura mireasa şi de a se bate cu scaunele din plastic făcute pe un vapor care circulă pe ruta Turcia – Bulgaria.
În fotografie erau, bineînţeles, şi Orest Onofrei, şi Sandu Mihai Capră. De unitatea de grup de altădată s-a ales praful pentru că se ştie că doi liberali nu încap niciodată în aceeaşi teacă şi s-au hotărât să-şi caute teci diferite.
Orest Onofrei a fost numit de Guvernul Tăriceanu Întâiul prefect al judeţului Suceava. Guvernul Tăriceanu al Doilea l-a trimis pe domnul Onofrei cu o treaptă mai jos fiindcă acesta nu a vrut să candideze pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava din partea PNL şi deoarece este suspectat de colaboraţionsim cu boierii trădători.
În calitatea sa de subprefect, Orest Onofrei s-a îmbrăcat în ţinută adecvată, ca să nu-i ofere ocazia primului om al ţării să dea cu el de pământ, şi a plecat pe la inundaţii.
La inundaţii, pe lângă case distruse, oameni izolaţi, sticle din plastic, cioate de copac, păsări moarte şi maşini blocate mai întâlneşti şi jurnalişti. Iar jurnalistul nu merge să caşte gura la inundaţii, ci pentru a folosi „armamentul din dotare”, adică reportofonul, aparatul de fotografiat sau camera de luat vederi.
Din cauza jurnaliştilor, domnul Capră s-a luat de fostul său coleg de partid şi de panou electoral Orest Onofrei. Uitând de ce-a fost între ei doi cu câţiva ani în urmă, Sandu Mihai Capră a spus nici mai mult nici mai puţin că subprefectul Onofrei a manipulat populaţia în timpul inundaţiilor.
Cam aşa-i. De fapt, în judeţul Suceava n-au fost inundaţii, iar Orest Onofrei, ca să apară în fotografii şi la televizor alături de Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu, a spus că-s inundaţii. Pentru asta, domnul Onofrei împreună cu nişte indivizi de teapa lui au dat drumul la baraje şi au trimis mii de escadrile de elicoptere dotate cu butoaie de varză pline cu apă care au fost golite din înaltul cerului. Orest Onofrei a provocat tot acest dezastru pentru a aduna puncte la capitolul imagine acum, cu puţin timp înainte de alegerile generale, iar el, laşul, nici măcar n-a fost pe teren. Domnul Onofrei l-a trimis să dea piept cu viitura pe un „papagal” care seamănă la trup cu el. După aia, acesta a vorbit cu fotoreporterii şi cu cameramanii să decupeze capul „papagalului” şi să-l pună pe al lui.
Ştiţi modelul, domnule Capră. E ca atunci când, elev fiind, aţi fost la mare şi v-aţi băgat capul în gaura de deasupra unui culturist desenat pe o bucată de carton şi v-aţi fotografiat pentru a avea ce trimite acasă la mândra cu care tare vă doreaţi să mergeţi la horă şi făceaţi totul pentru a o impresiona. Mai exact spus, pentru a o manipula.
( 5 aug 2008, 14:09:09