Tiberiu AVRAM

În judeţul Suceava se face carte. Există foarte mulţi dascăli pasionaţi, dedicaţi meseriei şi chemării lor. Sunt, de asemenea, mulţi elevi care conştientizează că a învăţa nu este o pierdere de vreme. Rezultatele se văd. Olimpiade, concursuri zonale etc.

Dacă ne-am grăbi, am putea adăuga şi bacalaureatul în enumerarea anterioară. Pentru că, ştie deja toată lumea, judeţul Suceava este primul pe ţară la promovabilitate. Peste 98%. Cu puţină concentrare, făceam 100%. Iar dacă se mai încordau anumite persoane, treceam şi de 100%. Că am fi în stare. Nu noi, ci ei. Cine sunt ei? Nişte indivizi angajaţi în sistemul de învăţământ, care-şi spun profesori şi care şi-au bătut joc de acest bacalaureat şi de toţi copiii care au învăţat. Cei care au transformat acest examen într-un negoţ penibil.

Primul semn de întrebare mi-a apărut chiar din debutul acestui examen când, după proba orală la limba română, a plouat cu note de 10. Aproape jumătate dintre elevi luaseră nota maximă. Apoi, pe parcursul celor şase probe de examen, nu a fost eliminat nici un elev. Cred că e singurul judeţ din ţară cu asemenea rezultate.

Nu poate nimeni să mă convingă de faptul că acele loaze care au frecat menta în ultimul an de liceu, care dădeau pe la şcoală doar când nu aveau ce face acasă sau când vroiau să-şi etaleze nişte ţoale noi, deci acele loaze au devenit peste noapte conştiincioase, nu au copiat, nu şi-au făcut fiţiuci, nu au tras cu ochiul la colegii din jur.

După cum arată rezultatele, în judeţul Suceava, am impresia că numai cine nu a vrut nu a luat bacalaureatul. Sau, şi aici vine partea mai gravă, numai cine nu a avut bani nu a promovat. Pentru că, dragi cititori, nici nu vă închipuiţi câte note s-au cumpărat. Unii dintre dvs. ştiţi cu siguranţă despre ce vorbesc. Şi despre cine. Pentru cei care nu ştiu, vă spun că sumele plătite variază în cadrul unor limite destul de mari. În funcţie de persoana cu care ai aranjat. Dacă ai plătit direct la comisie, te-ai scos cu doar 500.000 de lei vechi de probă orală şi cu 3 milioane de lei (tot vechi) proba scrisă. Dacă ai apelat la nişte persoane cu funcţii, proba orală a costat 150 de euro, iar cea scrisă 200 de euro.

Iar ca penibilul să fie dus la extrem, aceste sume se mai puteau şi negocia, în funcţie de nota dorită. Nu-mi cereţi nume, că nu pot da. Chiar dacă le ştiu. Dar, cei care au plătit nu au nici un interes să vorbească, atâta timp cât nu au fost înşelaţi. Şi, slavă Domnului, oamenii care au primit banii sunt de cuvânt, obraz subţire, adevărate caractere. Ce au promis, au făcut.

Stau şi mă întreb: ce rost mai are liceul, ce rost mai au cataloagele, cu note, cu absenţe, când, cu maxim 1.000 de euro îţi poţi cumpăra bacul? Şi poţi lua o medie mare, chiar peste 9,00. Stau şi mă gândesc la acei copii care au învăţat. Cum se simt ei? Cum s-au simţit când au văzut că cel care a chiulit, cel care nu a deschis o carte în timpul anului, cel arătat cu degetul şi de profesori („lasă că o să vină bacul şi o să vedeţi atunci cum o să-şi plângă în pumni”), a luat notă la fel de mare ca ei. Şi asta pentru că a fost şmecher şi a plătit unde trebuie şi pe cine trebuie.

Sunt convins că sita vieţii va cerne, mai devreme sau mai târziu. Dar, aceşti elevi care au învăţat, care au luat notele pe bune, părăsesc liceul cu un gust amar. Ultima „lecţie” învăţată de ei, odată  cu examenul de maturitate, este că totul în viaţă se poate cumpăra. Sunteţi bucuroşi, domnilor, de ce le-aţi predat acum, la final?

Mă mănâncă degetele să vă scriu numele, vouă, celor ce aţi vândut acest examen. Dar nu am probe. Aoleu! Nu am probe. Vă rog, dragi cititori, uitaţi tot ce am scris. Ştergeţi cu buretele. În retrag cuvintele. Totul a fost corect la bac. Aşa voi spune şi dacă, după apariţia acestor rânduri, va îndrăzni să mă sune vreunul dintre „negustori” să-mi ceară socoteală.

Îmi retrag cuvintele. Şi vă povestesc ceva despre mine. Am o fetiţă de 4 ani. E viaţa mea şi, ca orice părinte, îi doresc tot binele din lume. Vreau să meargă la şcoală, să înveţe şi să primească note pentru ceea ce ştie. La şcoala generală, la liceu, la facultate. Nu vreau şi nu am să dau bani sau bunuri profesorilor, pentru a-i da note mari sau pentru a o trata preferenţial. Îmi doresc ca fetiţa mea şi colegii ei să fie trataţi şi notaţi în funcţie de cum se comportă şi de ceea ce vor şti. Spuneţi-mi, că poate eu nu înţeleg, sau sunt rupt de realitate – îmi doresc cumva prea mult?

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Negoţul cu bacalaureatul.

Comentarii