Cristian GHINEA

Preşedintele Băsescu a invitat partidele la consultări privind preţurile la alimente. Partidele au venit cu câteva propuneri, unele dintre ele bune, altele periculoase. Cum le judecăm?

Cred că orice soluţie trebuie să respecte două condiţii de bază: 1) să nu pună în pericol creşterea economică şi ţinta de inflaţie şi 2) beneficiile să se limiteze la cei săraci, care nu pot face faţă scumpirilor.

De ce aceste două criterii? Dacă nu e ţinută sub control, inflaţia anulează orice beneficiu social. Atunci când vorbim despre alimente, cu cât cineva este mai sărac, cu atât consumă o proporţie mai mare din venituri pe mâncare. Creşterile artificiale de venituri, dictate de guvern, sunt anulate de o inflaţie mare. Aşa proceda guvernul Văcăroiu. Între 1992 şi 1996 salariile nominale au crescut de câteva zeci de ori. Nici un folos, preţurile creşteau mai repede. În al doilea rând, creşterea economică. Faptul că în ultimii ani economia a crescut plasează România într-o situaţie bună în actuala criză mondială a alimentelor şi petrolului. E mai uşor să suporţi creşteri de preţuri atunci când economia creşte. Deşi au fost ridiculizaţi de ziarişti, cei doi miniştri prezenţi la Cotroceni (Păcuraru şi Vosganian) au avut dreptate când au spus că veniturile din muncă reprezintă cea mai bună formă de protecţie socială. Salariile au crescut peste rata de inflaţie, deci puterea de cumpărare a crescut şi ea. Astfel ajung la al doilea criteriu: cine beneficiază de măsurile propuse de partide? E drept că salariile au crescut în România, dar nu au crescut pentru toţi la fel. Astfel, există încă pături largi de săraci care resimt scumpirile, dar nu şi beneficiile creşterii economice. Doar aceştia trebuie ajutaţi. E nedrept ca cei care avem venituri bune să fim ajutaţi de stat atunci când preţurile cresc. Cum statul nu are bani proprii, ci doar consumă banii noştri din impozite, asta ar însemna că ne furăm singuri căciula. Mai trebuie spus că metodele vechi de control al preţurilor nu mai sunt posibile odată ce am intrat în piaţa comună europeană. Nici guvernul şi nici partidele nu stabilesc preţurile. Şi e bine că se întâmplă aşa.

Deci, ce propun partidele? Şi PSD şi PDL vor creşterea salariului minim, la 600, respectiv 575 lei. Ambele tabere se grăbesc. Salariul minim stabileşte o limită arbitrară pentru valoarea muncii. Cea mai mare parte a salariaţilor câştigă peste salariul minim, deci munca lor valorează mai mult. Cei care câştigă totuşi salariul minim stabilit de stat lucrează în domenii fragile, unde industria poate migra uşor spre est dacă România creşte prea mult costul forţei de muncă. Valoarea reală a muncii nu poate fi ridicată de guvern, doar pentru că vom creşte salariul minim. Deci riscăm ca aceşti oameni să rămână şomeri. E cumplit să optezi între salariu minim şi şomaj, dar creşterea salariului minim ca măsură de protecţie socială este o metodă oarbă şi cu efecte colaterale păguboase. Trebuie găsite alte mijloace pentru a-i ajuta pe aceşti oameni.

PSD propune scăderea accizelor la motorină. Ideea ar fi că motorina e folosită în agricultură. Doar că nu văd de ce ar duce asta la scăderea preţurile la alimente. Ca să se întâmple aşa ar trebui să existe un lanţ de reacţii: producătorii de motorină scad preţul la pompă, cei care au tractoare scad preţul lucrărilor, producătorii agricoli scad preţul pentru magazine, magazinele scad preţul pentru consumatori. Oricare dintre aceştia poate să spună „mersi pentru scăderea accizei, o bag la profituri, că oricum viaţa e grea!”. Cel mai probabil aşa va face prima verigă din lanţ: producătorii de motorină. Deci, luăm bani de la buget pentru a creşte profitul petroliştilor. Adică noi toţi vom subvenţiona producătorii de motorină. Cam aceeaşi discuţie şi în legătură cu altă propunere a PSD: scăderea TVA la alimente. Săracii nu vor simţi efectele, dar vom subvenţiona cu toţii magazinele care vând alimente.

La rândul său, PDL propune devansarea creşterii pensiilor. Doar că PDL nu are credibilitate pe acest subiect. A criticat (pe bună dreptate) creşterea hazardată a punctului de pensie pentru 2009. Acum este limpede că această creştere nu va putea fi asigurată din fondul de pensii şi că guvernul va da bani de la bugetul de stat. PDL propune acum devansarea creşterii. E o schimbare proastă de macaz: dezechilibru bugetar şi inflaţie – exact ce nu avem nevoie în contextul prost al economiei mondiale. În plus, creşterea punctului de pensie va creşte pensia pentru toţi, nu doar pentru pensionarii săraci afectaţi de preţurile la alimente. Miliţienii şi securiştii cu pensii de zeci de milioane de lei vechi vor primi mai mulţi bani (pensia creşte proporţional) şi mai repede. Şi asta tot din banii tuturor, prin infuzia de la bugetul de stat. În plus, PDL propune o serie de creşteri ale ajutoarelor sociale: venitul minim garantat (VMG), subvenţia pentru încălzire şi pentru plata energiei electrice. Este o idee bună să ţintim ajutoarele spre categoriile sărace, cele mai afectate de preţurile la alimente. Trebuie însă să vedem cum anume facem aceste plăţi. De pildă, VMG era menit în teorie să înlocuiască diversele forme de ajutoare sociale cu o sumă unică. Acum, PDL propune creşterea VMG şi diferite alte forme de ajutoare. Nu e limpede cum anume vor funcţiona aceste ajutoare. Oricum, toate acestea sînt doar schiţe de idei, partidele trebuie să vină cu ceva mai detaliat.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cum judecăm soluţiile partidelor?.

Comentarii