Cristian GHINEA

Preşedintele Băsescu a anunţat crearea unei Comisii de Analiză a Regimului Politic şi Constituţional Românesc, pe scurt o comisie de modificare a Constituţiei, cum spune presa. Comisia va fi condusă de Ioan Stanomir, profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice, şi are în componenţă alţi opt universitari. În plus, beneficiază de un consiliu ştiinţific onorific format din Mattei Dogan şi Aurelian Crăiuţu. Cei doi sunt cum nu se poate mai potriviţi. Mattei Dogan este un politolog francez de origine română, un nume mare în politologia comparativă (în 2005 a editat o carte despre neîncrederea în politicieni, cu cazuri din Franţa, Norvegia, Nigeria, Argentina – ne-ar prinde bine o traducere în româneşte). E lucru mare că cineva din echipa de la Cotroceni l-a convins pe Dogan să se implice. Aurelian Crăiuţu predă filosofie politică la Indiana University, iar cartea sa apărută la Polirom în 2006 – ”Elogiul moderaţiei” – vorbeşte despre o calitate politică rară în România.

O observaţie generală şi despre membrii comisiei: mă bucur că în discuţia despre regimul constituţional sunt cultivaţi politologii şi juriştii cu aplecare spre ştiinţa politică. În 1990 – 1991, diverşi jurişti au fost reşapaţi şi transformaţi în experţi constituţionali. Cum ar fi putut nişte jurişti educaţi în comunism să se priceapă la constituţiile democratice? Astfel, un secretar de partid care preda drept administrativ, răposatul Antonie Iorgovan, a ajuns ”părintele Constituţiei”.

În fine, ajung la comparaţia din titlu cu comisia Tismăneanu. Spun că această comisie nu trebuie să semene cu cealaltă nu pentru că ar fi fost ceva în neregulă cu demersul condus de profesorul Tismăneanu. Atunci era nevoie de un document oficial prin care să fie condamnat comunismul. Exista un consens academic în legătură cu natura fostului regim. Problemele constituţionale de astăzi nu constituie însă obiectul unui asemenea consens. Designul constituţional nu oferă soluţii fixe şi nu există nici măcar un consens academic în legătură cu ce problemă avem de rezolvat, darmite în ce priveşte soluţia. Este nevoie de o republică parlamentară, de una prezidenţială, se poate ajusta semiprezidenţialismul doar cu ceva schimbări minore pentru a se evita blocajele? Trebuie să eliminăm paralelismul de legitimitate între Preşedinte şi Parlament (şi asta nu se poate face decât prin renunţarea la votul direct pentru Preşedinte, idee respinsă de o majoritate covârşitoare în sondaje)? Putem ajusta acest paralelism? În fine, anumite probleme ţin de Constituţie sau de practica politică? Nu văd ce soluţie constituţională ar putea elimina ”guvernările toxice”, cum le-a numit Traian Băsescu.

Întrebările de mai sus necesită expertiză. Şi este bine că am concentrat expertiză în această comisie. Dar ştiinţa politică nu oferă genul de expertiză din matematică sau chirurgie, de pildă. Nu există mai multe soluţii pentru o ecuaţie, şi nici pentru o operaţie de apendicită. Însă în materie constituţională, expertiza ne poate ajuta doar să dezbatem fiind informaţi. Opţiunile finale sunt de natură politică.

Ioan Stanomir va avea o problemă reală în a concilia diferenţele de viziune dintre experţi. Dar aceasta este cea mai mică problemă pentru el. Membrii comisiei trebuie să-şi pună o întrebare de natură existenţială: care este finalitatea? Să oferim un raport care să traseze soluţii abstracte sau să oferim un raport care să traseze soluţii acceptabile pentru grupările politice actuale? Cu alte cuvinte, căutăm perfecţiunea sau cel mai mic numitor comun? Dacă perfecţiunea este scopul, atunci totul se va termina cu un raport asumat de preşedinte şi ignorat de Parlament (de cel actual sau de cel viitor – revizuirea Constituţiei se poate face prin două treimi din voturile parlamentarilor plus referendum). Dacă se va căuta un numitor comun, atunci membrii comisiei ar trebuie să accepte rolul ingrat şi limitat de experţi-facilitatori ai dialogului între politicieni. Ar trebui să dialogheze cu forţele politice din Parlament şi ar trebui să se concentreze şi pe probabilitatea ca soluţiile propuse de ei să fie acceptate de o majoritate necesară în legislativ. Ştiu, este mai uşor să trasezi soluţii abstracte, dar membrii comisiei nu sunt nici matematicieni, nici chirurgi.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului De ce nu trebuie repetată comisia Tismăneanu.

Comentarii