Preotul nu-i preot destul până nu e şi fudul. Nu-i bun? Na, îmi cer scuze. După ce Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române le-a permis preoţilor să candideze în alegerile locale, dar ca independenţi, nu ca membri ai unor formaţiuni politice, două feţe bisericeşti s-au şi repezit la tipografie cu fotografiile lor în care erau îmbrăcaţi în costumele de serviciu. Pe afişele electorale au apărut, ca doi fraţi dintr-o tulpină, cunoscuţii preoţi Cătălin Axinte şi Minu Mititelu. Fără să aibă nici un fel de complex, aceştia au confiscat Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, pe care au pus-o pe afişul lor electoral, şi Biserica, în ansamblul ei, pe care au trântit-o în sloganurile electorale după cum urmează: „Glasul Bisericii în Consiliul Judeţean” (pentru Cătălin Axinte) şi „Glasul Bisericii în Consiliul Local (Suceava)” (pentru Minu Mititelu).
Până la urmă cele două glasuri nu se vor auzi decât tot numai la slujbele de la Biserică fiindcă electoratul, bun la suflet cum îl ştiţi, nu a vrut ca preoţii să aibă şi alte bătăi de cap, aşa că nu i-a votat. Şi un preot şi celălalt au luat cam 3% din voturi, ceea ce nu le va permite acestora să se amestece printre politicieni şi în actul administrativ al localităţilor.
Ba mint, pentru că, în ciuda faptului că n-au fost consilieri, preoţii Axinte şi Mititelu au avut de-a face cu politica şi cu administraţia fiindcă altfel n-ar fi obţinut fonduri pentru Biserică.
Minu Mititelu de la Biserica „Sfînta Vineri” din municipiul Suceava a tot primit bani, datorită faptului că a ştiut să se dea bine pe lângă membrii partidelor din Consiliul Local, dar mai ales pe lângă primarul PD-L (fost PNL), Ion Lungu.
Cătălin Axinte de la Parohia „Sf. Mina” din Suceava a primit şi el bani de la Consiliul Local, dar s-a învârtit şi de nişte fonduri babane de la preşedintele Partidului Noua Generaţie, George Becali.
Preotul Axinte este şi consilierul economic al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Această funcţie a fost deţinută în timpul Guvernului PSD de preotul Mircea Nuţu care, până la o anumită hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a fost şi consilier judeţean PSD. Probabil că preotul Nuţu este un model pentru tânărul preot Axinte şi de aceea cel de-al doilea a vrut să se facă şi el consilier judeţean.
Până una alta, preoţii Axinte şi Mititelu s-au făcut de râs şi au târât Biserica pe un teritoriu pe care majoritatea feţelor bisericeşti din judeţul nostru nici măcar nu vor să-l vadă în ochi.
(10 iun 2008, 11:46:30