Ion CRISTOIU

Am urmărit şi eu, ca tot omul, transmisia în direct, de la Belgrad, a Eurovisionului. M-a îmboldit la atâta amar de timp pierdut nu atât pasiunea de chibiţ pentru reprezentanţii României, cât mai ales curiozitatea de a vedea cum se descurcă sârbii.

Nu cred că a scăpat vreunui telespectator român caracterul de excepţie al spectacolului meşterit de sârbi. De când Eurovisionul s-a democratizat, fostele state socialiste intrând în concurs cu prospeţimea, energia, talentul şi ambiţia unor până nu demult barbari faţă de Occidentul luminat, dificila îndatorire de a găzdui o ediţie a revenit şi unei capitale de dincolo de Cortina de Fier: Riga, Kiev. Spre deosebire de capitalele Occidentale tot mai ostenite, atinse de o lene prevestind decadenţa, capitalele din Est fac din astfel de împrejurări precum organizarea Eurovisionului un prilej de a dovedi  lumii forţă. De aceea, poate, Kievul a surprins prin modernitatea desfăşurării de forţe.

Ucraina e, ca şi Rusia, de care s-a despărţit, un teren pe care au răsărit şi înflorit multimiliardari de-a gata.

Strălucirea spectacolului de la Kiev era astfel de aşteptat. Într-o ţară având ca premier un fost puşcăriaş pentru corupţie, actualmente putredă de bogată, sponsorii nu pot lipsi.

Belgradul e însă capitala Serbiei.

O ţară pe care Uniunea Europeană o ţine pe la porţi, deşi ţări mult mai puţin pregătite pentru Piaţa Comună – precum România, Bulgaria – sunt parte a Uniunii. Chiar dacă pe post de consumatoare lacome şi proaste. O astfel de situaţie, adăugată campaniei de manipulare a presei internaţionale pentru a justifica diktatul prin care ţării i s-a răpit Kosovo, a creat în România imaginea unui spaţiu depărtat urieşeşte de lumea civilizată. Un cuvânt greu de spus l-a avut şi propaganda Uniunii Europene prin nimic deosebită la nivel de clişee de cea kominternistă. Încurajată de politicieni şmecheri, corupţi de la guler până la şosete, propaganda UE a creat în opinia noastră publică o prejudecată. Cea potrivit căreia cine nu face parte din Uniunea Europeană, ca noi, stă departe de modernitate. Indusă de şmecheri, sugestia e de superioritate a noastră, membri ai UE, faţă de ţările care nu sunt.

Belgradul a dat o replică zdrobitoare acestei prejudecăţi. Am putut urmări astfel una dintre cele mai moderne transmisii TV din istoria Eurovisionului.

În acest context e mai mult decât explicabilă situarea noastră pe locul 20. Interpreţii, melodia au fost la înălţime. Sub orice critică a fost însă spectacolul de sunet şi lumini, reclamat imperios de un concurs care e de televiziune şi nu de radio. Numai că de gândirea spectacolului a răspuns televiziunea română.

Astfel încât insuccesul de la Belgrad nu e al interpreţilor, ci al TVR.

Va lua aminte la acest insucces conducerea instituţiei?

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Frângerea unei prejudecăţi.

Comentarii