Traian Băsescu şi-a inaugurat mandatul printr-o pretenţie care i-a făcut să tresară pe cunoscătorii epocii Nicolae Ceauşescu:
Pretenţia de fi unica întruchipare în peisaj moldo-valah a Poporului român.
În dese rînduri, sub semnul strădaniei de a-şi supradimensiona puterile, domnia sa şi-a şantajat adversarii cu iubirea neţărmurită pe care i-o arată poporul.
Iubirea de către Popor e una dintre realităţile uşor de invocat, dar extrem de greu de demonstrat.
După cîteva eşecuri răsunătoare în convocarea Poporului în locuri precise, preşedintele, deşi a mai renunţat la invocarea Poporului drept o Armată amintind, prin ameninţare, de cea a minerilor lui Ion Iliescu din 1990, a scos din mânecă un alt truc.
S-ar putea numi apariţia în locuri unde mulţimea se strânge, în număr mare, pentru alte motive decât cele politice.
Aici stă explicaţia unei realităţi într-un fel surprinzătoare:
Spre deosebire de predecesorii săi, Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, Traian Băsescu n-a făcut nici un turneu prin Ţara de dincolo de Chitila.
A fost prezent, în schimb, din belşug la tot felul de manifestări cu îmbulzeală garantată: hramuri, serbări câmpeneşti, petreceri ale timpului liber.
La astfel de manifestări oamenii sunt mult mai dispuşi să se implice în iarmarocul contractului cu o vedetă de la Bucureşti, decât în împrejurări obişnuite.
Graţie televiziunii sale de budoar – Realitatea TV – se încearcă de fiecare dată o manipulare de joasă speţă:
Numărul mare de oameni, veniţi la o astfel de manifestare pentru alte scopuri din cele politice, e pus pe seama prezenţei lui Traian Băsescu.
Semnificativ rămâne astfel momentul vîrîrii lui Traian Băsescu la pelerinajul credincioşilor la Brâul Maicii Domnului. Cei îmbulziţi acolo au avut drept motiv interior credinţa în puterile miraculoase ale Brâului.
Ivit ca din pământ, Traian Băsescu a stârnit, evident, agitaţie. Agitaţia, ca şi numărul celor de la pelerinaj, au fost înfăţişate de Realitatea TV drept o dovadă a dragostei de care se bucură Măreţul Conducător din partea Poporului iubitor.
Sub acest semn a stat recenta tevatură cu Ziua Porţilor Deschise la Cotroceni.
Dincolo de mobilizarea PDL, la Cotroceni au venit numeroşi cetăţeni curioşi să pătrundă dincolo de Porţile închise.
Transmiţând toată ziua de la manifestare, apelând la comentatori umezi de emoţie la numele Traian Băsescu, Realitatea TV a încercat să înfăţişeze o îmbulzeală din motive de curiozitate drept dovada popularităţii lui Traian Băsescu.
Cît de eficient rămîne acest truc de prestidigitator într-ale politicii?
Depinde.
Pentru capitalul politic real al preşedintelui, eficienţa tinde spre zero.
Pentru şantajarea adversarilor cu dragostea împărtăşită de popor, eficienţa depinde fundamental de cît de bine pot fi traşi pe sfoară politicienii.
Judecînd după reacţiile lor acre la iarmaroacele prezidenţiale, se pare că trucul mai funcţionează încă.
(22 mai 2008, 15:47:26