Alina MUNGIU-PIPPIDI

Să nu îmi spuneţi că nu urmăriţi campania electorală americană. Aţi fi aproape singurul care nu o face. Mai mult ca niciodată, de data asta campania pentru prezidenţialele din America a capturat imaginaţia întregii planete. Lumea o urmăreşte şi în ţări în care nu se ţin alegeri deloc, sau în care se ţin, dar rezultatele nu schimbă nimic. Nu puteau alegerile astea să cadă într-un moment mai bun, când simpatia pentru SUA e de câţiva ani la cote foarte joase. O întrecere între un bătrân alb, un tânăr negru al cărui tată e musulman, şi o femeie este un spectacol inedit, al atot-posibilului. Sistemul complicat, în care candidatul e ales indirect, de delegaţii aleşi de simpatizanţii partidului, are ceva arhaic, dar şi remarcabil de solid, implică baza şi activiştii partidului deopotrivă. Pentru mulţi neamericani, e o lecţie de geografie să urmărească statele americane unul după unul, să afle câte ceva despre populaţia Californiei, sau Carolinei de Sud, sau Indianei. E o lecţie, dar una mai pasionantă decât orice spectacol la televiziune, că e ales cel mai important om din lume. Şi de data asta americanii au ce alege, de ambele părţi există candidaţi onorabili, capabili să mobilizeze energia oamenilor.

Cum a ajuns însă lumea întreagă, şi recunosc, şi eu, să ţină cu Barack Obama, care a făcut fan club din capitalele europene până în Pakistan? Hillary Clinton părea la început mult mai puternică, şi era excelent anturată. John McCain este un fost luptător în Vietnam, cu un profil de om demn şi o experienţă considerabilă în probleme de securitate. Obama a prins mai ales pentru că e nou, tânăr şi proaspăt. Nici măcar declaraţiile aberante ale pastorului Wright, fostul său mentor, nu au reuşit să-i creeze necazuri. Lumea vrea ca el să câştige. Ziarele din toată lumea au făcut deja coperţile cu Obama candidat. Profesorii de la Harvard Kennedy School of Government, locul din care pleacă majoritatea consilierilor prezidenţiali, au trecut deja de la Hilary la Obama. Şi cum asta a fost şcoala mea, depun mărturie că era un fief Clinton ce nu s-a mai văzut, dacă ei o părăsesc pe Hilary e pentru că i-a sunat ceasul.

Hilary a fost o candidată ideală pentru experţii în politici publice. A curtat pe intelectuali, are un interes real în programe, are un staff foarte bun. Dar America fiind mare şi plină de experţi fiecare candidat are oameni buni, în asta candidaţii sunt egali. Din acest punct de vedere oricare poate câştiga, şi merită că câştige. Cunosc, de exemplu, pe cei care se  vor ocupa de Europa de Est şi Rusia pentru toţi candidaţii. Toţi sunt excelenţi, şi diferenţele de viziune nu sunt aşa de mari. Regimul Bush a compromis pe ideologi, pe cei care au crezut că dacă Saddam e rău şi trebuie dat jos, celelalte probleme ale Irakului pot fi rezolvate de poporul liber irakian de la sine, după celebra butadă a lui Donald Rumsfeld, care a spus că şi românii s-au descurcat singuri după ce l-au răsturnat pe Ceauşescu. Dar noi nu avem mii de kilometri de graniţă cu vecini ca Siria sau Iran, paradisuri ale teroriştilor, şi nici nu a făcut nimeni prostia să trimită acasă pe grăniceri. Asemenea abordări pompieristice au costat scump, şi nu o să le mai vedem, toţi candidaţii au învăţat lecţia. Deci întrecerea se duce de fapt între personalităţi, Şi Hillary pierde pentru că e prea pe faţă o femeie ambiţioasă, fără pic de suflet. Ce să îi faci, votanţii vor să vadă suflet, aşa sunt votanţii din toată lumea. Eh, dacă Hillary ar şti să stoarcă o lacrimă, precum Traian Băsescu!

Dar ar fi bine să câştige Obama dintr-un alt motiv, nu fiindcă e mai spontan ca Hillary, ci, cinstit vorbind, pentru că e mulatru, cu tată musulman şi are ca prenume secret Mohamed. În pananoia extraordinară care domneşte în lumea musulmană la ora asta, cu majorităţi care cred că ne-am pus pe ei cu războiul civilizaţiilor, o asemenea alegere ar fi o extraordinară lovitură de imagine pentru America, ar proiecta un model pozitiv pentru tineri din toată lumea care îşi spun că viaţa nu e bună cu ei pentru că nu au pielea albă şi nu au religia care trebuie. Chiar dacă vor rămâne aceleaşi dificultăţi politice, chestiunea care era cea mai îngrijorătoare din punctul meu de vedere, pierderea războiului propagandistic pe care îl duce lumea liberă (că nu purtăm vreun război al civilizaţiilor)  poate fi relansată prin alegerea lui Obama. America va reporni practic de la zero capitalul ei de simpatie. Şi e mare nevoie de asta! Pentru că altfel costurile luptei cu fundamentalismul islamic se dovedesc prea mari.

Dacă există români cu drept de vot în America, le recomand din acest motiv să îl voteze pe Barack Obama. Aceasta va fi singura mea recomandare electorală în acest an, şi regret că eu personal nu îi pot da curs.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului De ce îl vrem pe Obama preşedinte.

Comentarii