Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Ioana Maria Vlas părea o sfântă lunea trecută, când a fost eliberată din arest preventiv de către un complet al Curţii de Apel Bucureşti. Ea a explicat că nu s-a luptat pentru ea însăşi, ci pentru adevăr, şi ce rol a jucat Dumnezeu în toată această poveste. Mai bine zis, doar în partea pozitivă, cu eliberarea ei, pentru că la partea dinainte nu credem să fi fost implicat. Dna Vlas i-a transmis urări de bine lui Sorin Ovidiu Vîntu, care în schimb a fost amendat cu 5.000 de RON pentru neprezentarea la audieri în dosarul FNI, dar nu a omis să o felicite pe dna Vlas, probabil de pe patul de suferinţă, că din motive de boală nu a venit la Curte. Dl. Vîntu a fost citat ca martor de trei ori, şi magistraţii au hotărât să-l citeze din nou, cu mandat de aducere, pentru termenul din 21 aprilie.
Magistraţii au mai dispus şi amendarea, cu 1.000 RON, a organelor judiciare care nu au îndeplinit mandatul de aducere cu alt martor citat în procesul FNI. Nu mai rămâne, într-adevăr, justiţiei noastre decât să îşi dea singură amenzi pentru neputinţa de a salva nu doar economiile oamenilor, dar şi bruma de pretenţie că trăim într-un stat de drept. Nu fac o vină instanţei că a eliberat-o pe dna Vlas. E penibil să ţii pe oricine cinci ani după gratii fără o sentinţă definitivă, mai ales la infracţiuni care nu au pedepse prea mari. Cu atâtea casări şi recursuri, cineva arestat preventiv poate ajunge să stea mai mult după gratii decât dacă ar lua o condamnare. Deşi în octombrie 2005, Tribunalul Bucureşti a condamnat-o pe Ioana Maria Vlas la 13 ani închisoare. La noi însă, prima decizie, de tribunal, care adesea e justă, nu rezistă în procesele cu miză mare de influenţă şi bani. Se topeşte pe parcurs. Tribunalul a mai decis atunci ca aproape 130.000 de români să fie despăgubiţi pentru pierderile suferite de prăbuşirea Fondului, între alţii şi de CEC, care dăduse credibilitate întregului fond prin asocierea cu el. Alte 11 persoane au primit aproape 100 de ani de închisoare, pentru prăbuşirea FNI, în cap cu directorul Nicolae Popa, 24 de ani de închisoare, dar care a dispărut din ţară imediat după prăbuşirea FNI.
Există o logică perversă la noi, care spune aşa. Dacă Adrian Năstase poate să aducă gresie din Tibet fără taxe vamale şi fără consecinţe legale, oricine are dreptul să treacă prin vamă orice. Dacă cei mai mari şmenari scapă, pentru că sunt abili, să deschidem porţile închisorilor să dăm drumul şi la ăia mai mici. Raţionamentul poate părea moral, dar e absurd. Dacă statul nostru nu e destul de tare să se lupte cu cei mai mari, dacă procurorii DNA iarăşi s-au dus săptămâna asta la Bogdan Olteanu să ceară voie să-l ancheteze din nou pe Năstase, că aşa a decis o curte superioară din Bucureşti (Dumnezeu să vă ferească de instanţa asta), asta nu înseamnă că justiţia nu trebuie să înceapă de undeva, că statul nu trebuie întâi consolidat pe condamnările unor hoţi mai mici înainte să se ajungă la capacitatea de a se lupta cu cei mari. Istoric, aşa s-au petrecut lucrurile şi în alte ţări. Nu sună prea just, dar aşa e, consolidarea unui stat care să fie autonom faţă de grupurile de interese cere foarte mult timp, şi atingerea unui anumit echilibru de putere între grupuri în competiţie. Şi nu scrie nicăieri că se realizează vreodată. Puţine state din lume, doar cele din Europa, fostul Commonwealth britanic şi Japonia au ajuns la autonomie deplină. Restul sunt, mai mult sau mai puţin, într-un fel de regim de „proprietate privată” pe care economiştii îl numesc „captura statului”.
Prin comparaţie cu dl Voiculescu, care a discreditat frumosul nume de Felix pe vecie, sau cu Dinu Patriciu, care a vândut rafinăria luată de la statul nostru printr-o privatizare foarte trâmbiţată, ca s-o dea unui stat mai puţin democratic şi neeuropean, dl. Vîntu, patronul Realităţii TV face figură de boier. Lumea a uitat interviurile lui, în care dădea amănunte cum şi-a construit imperiul financiar pe foşti securişti, oameni de valoare care nu trebuie pierduţi. El sponsorizează din greu şi foarte costisitoarea competiţie „Zece pentru România” prin care îşi face clienţi în toate mediile: politicieni, avocaţi, ziarişti. Puţini au curajul să-l refuze şi mulţi acceptă pasiv că acest domn a ajuns să fie cel care stabileşte care sunt elitele României. Are reputaţia favorabilă că nu se amestecă în emisiunile postului Realitatea TV. Faţă de dl. Voiculescu, care şterge pe jos cu Mircea Badea pe acolo, e într-adevăr mai bine.
FNI a dat lovitura mortală guvernului CDR condus de Mugur Isărescu în anul 2000, şi a discreditat pe vecie organismele de reglementare ale statului. De puţin nu ajuns România cu Albania cu acea ocazie. Pe partea statului român, nimeni nu a avut consecinţe serioase de suferit. Un membru al comisiei parlamentare de supervizare, Varujan Vosganian, este azi ministrul finanţelor. Dl Vîntu nu face bine că nu se duce a tribunal, dar nici dacă s-ar duce nu i s-ar întâmpla mare lucru. Mare parte din dosar priveşte încălcările unor reglementări, care nu reprezintă fapte penale. Insuficienţa Codului penal comunist, pe care îl tot cârpim fără să reuşim să propunem unul nou, s-a văzut din plin. Legislatorii comunişti nu aveau, în economia planificată, nici măcar puterea de a-şi imagina ce poate face unul ca Vîntu odată ce scapă la libertate ca să prevadă acele infracţiuni.
Faptul că aceşti şmenari au mari şanse să scape de justiţie îi face însă extrem de obraznici. Pe picior de libertate, dna Vlas ne-a mai declarat că a fost o proastă, dar mai bine proastă decât hoaţă. Fiind singura din lot care s-a ales cu cinci ani de puşcărie, aş zice că a fost într-adevăr o hoaţă proastă. Şi devine atunci inexplicabil de ce ne mai dă şi lecţii în nenumărate interviuri publicate de ziare de mare tiraj.
