Lucian AVRAMESCU

O vorbă care absentează în general din limbajul uzual umple de mai multe zile coloana ziarelor, devine obligatorie în dialogurile politice, coboară în stradă, unde şoferii se înjură cu nervii întinşi la paroxism  -   summit. Summitul NATO, organizat în premieră la Bucureşti, n-a adus României, spun unii sceptici, decât belele şi bătăi de cap. Restricţionări de circulaţie până la paralizarea unei capitale care şi aşa avea probleme de autosufocare urbană,  închiderea şcolilor, obturarea accesului la locurile de muncă. În plus, angajarea a mii şi mii de oameni într-o muncă finalizată cu, să zicem, arborarea unui steag sau lipirea unui afiş pe care scrie Summitul NATO la Bucureşti. România n-are pretenţii nici să mai adere odată şi nici nu cere să fie exclusă. E de acord cu tot ce zice „Marele Licurici”. Nu se opune invitării spre aderare pentru Ucraina şi Georgia. Dacă Bush vrea mai multe trupe în Afganistan, omologul lui român zice da, trăiţi, dacă e nevoie o trimit şi pe mama-mare să lupte la Kandahar. De altfel, rar mi-a fost dat să aud din gura unui preşedinte american vorbe mai măgulitoare la adresa unui şef de stat. Bush l-a lăudat pe Băsescu pentru modul cum conduce magistral România, l-a asigurat de statornica sa amiciţie, i-a lăudat calităţile de navigator şi l-a mângâiat pe cot, pe antebraţ, pe umăr de mai multe ori în plimbarea în doi pe malul Mării Negre. A lipsit puţin să-l pupe pe chelie. M-am mirat că Marele Licurici nu l-a cerut pe şeful statului român de nevastă.

Dar dincolo de toate astea, ceva extraordinar s-a petrecut pentru România. Până la urmă pentru noi toţi. Summitul a adus la Bucureşti personalităţile de vârf ale politicii mondiale şi, ciopor în spatele lor, mii de jurnalişti şi cameramani. Într-o lume asfixiată ani şi ani de imagini despre România cu cerşetori şi copii handicapaţi, o ţară de şetrari primitivi şi violatori criminali, ca Mailat, cu îngrijitoare care-şi ucid în Italia bătrânii pentru care sunt plătite să-i ocrotească, o ţară de mizerii fizice şi morale, avem posibilitatea să ne arătăm altă faţă. Unii au observat, de pildă, că „magaoaia” construită de Ceauşescu, a doua clădire ca mărime din lume, după Pentagon, e chiar o bijuterie arhitectonică. La ea au lucrat arhitecţi şi ingineri români dintre cei mai buni. Bush a vorbit din holul mare al CEC-ului, clădire veche a vechiului Bucureşti, una dintre cele mai frumoase şi armonioase din Europa. Vârfurile politicii mondiale au fost invitate nu la o paranghelie cu geamparale şi mici, ci la Ateneul Român pentru un concert clasic. Madam Merkel, care n-ar fi dat pe la Bucureşti sub domnia lui Băsescu nici moartă, oricât a strâmbat din nas, nu putea să nu observe că suntem parte legitimă din civilizaţia şi cultura europeană.

Dincolo de curtea jenantă pe care Bush s-a făcut că i-o face lui Băsescu, în spatele căreia politicianul versat de dincolo de Ocean îşi articula eficient interesele, Summitul a fost şi este un câştig pentru imaginea României. Toate televiziunile lumii au arătat şi arată casa făcută de Ceauşescu cu sudoarea şi adesea sângele supuşilor săi şi-au văzut că e impresionantă şi, în felul ei, unică. Au văzut pe traseele pe care au fost plimbaţi o metropolă curată. Au intrat în clădirile CEC şi în Ateneul Român. Fie şi numai pentru minutele cu aceste imagini merita să ne chinuim atâtea zile. Zile în care cazul Mailat şi molima cerşetorilor români din metropolele occidentale au fost date uitării.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Şi totuşi, summitul ne-a adus ceva.

Comentarii