Lucian AVRAMESCU

Preşedintele Traian Băsescu a suferit recent un nou puseu de tensiune generat de netrebnica de presă în chiar momentul în care atinsese caldarâmul patriei, după o scurtă şi istorică deplasare la Bruxelles. Criza s-a petrecut în chiar Salonul Oficial al aerogării, în faţa unei păduri de microfoane şi în mijlocul gurilor de tun ale camerelor de luat vederi. Tragicomic e că în meseria noastră, şi când suntem înjuraţi, tot noi arătăm lumii, din toate unghiurile, înjurătura - largă, bombată, ţepoasă, hâdă. Preşedintele ne-a insultat în aeroport pe bucăţi şi de-a valma, unul câte unul şi la grămadă. Noi am multiplicat insulta repetând-o în imagini de cinzeci de ori pe zi şi sonor de alte câteva sute. Insulta o reiau şi eu acum, iată, cu pixul.

Preşedintele zice că ziaristul, fiinţă umblătoare până mai ieri, a reapărut în varianta tonomat. Tonomatul e un fel de sicriu vertical, montat la uşa prăvăliilor, prevăzut cu sucuri, sendvişuri sau merdenele. Bagi banul şi tonomatul se execută rapid, vărsându-ţi în paharul de plastic zeama dulce, cafeaua caldă, sau felia de tort. Şeful statului aduce amănuntul că ziaristul-tonomat, identificat în toate trusturile şi chiar în presa plătită de popor, funcţionează numai în monedă comună europeană. Nemernicii de noi, presa ticăloşită, în arta de a-l critica pe preşedinte, dovedim obrăznicia de a nu accepta moneda naţională, încă în funcţiune.

De ce, m-a întrebat o jurnalistă ieri, în calitatea mea - încă validă - de vicepreşedinte al Clubului Român de Presă, loveşte preşedintele cu atâta năduf în presă? Simplu, zic eu. După ce şi-a pus cu botul pe labe adversarii politici, după ce a înmormântat jumătatea ţărănistă a partidelor istorice, şi nici PNL nu se simte prea bine, după ce a pilit cu polizorul DNA limba ascuţită a unor pesedişti, preşedintele mai are de furcă doar cu presa. Dincolo de marele corn al adulatorilor, preşedintele are surpriza să constate că unii condeieri îl dau caricatural prin cerneală. Cum, se miră el, ăştia nu au învăţat să mă iubească? Ăştia nu au constatat că sunt omul providenţial al statului, că sunt marinarul care, secondat de Elenele lui, îi va conduce spre zări luminoase şi râuri cu miere şi lapte? Cum, în imbecilitatea lor, nu mă văd statuar şi ecvestru, cu nimb auriu pe chelie?

Domnul Băsescu a făcut, cred eu, o uriaşă greşeală. Nu pentru că a coborât la nivelul baligii de vacă statura unei demnităţi înalte a statului, ci pentru că a reuşit, după atâtea frecuşuri interne, dintre noi, să reclădească solidaritatea de breaslă a jurnaliştilor. Fireşte, domnul Traian Ungureanu îl va tămâia etern pe preşedinte. Sugativele culturale, cu funcţii de trezorieri ai culturii, care îşi traduc pe banii noştri propriile cărţi în toate limbile lumii, îl vor mângâia cu manşeta cămăşii pe bombeu în continuare. Dar şutul în dos administrat de preşedinte presei, de pe aeroport, a durut. Apărarea fetiţei sale de opt sau zece ani, Elena Băsescu, e o gogoaşă. Fetiţa se vrea în Parlament şi probabil va ajunge, împinsă şi de tăticu. Că n-a avut vreme să citească până spre 30 de ani nici o carte, nu îl supără pe babac. Nici el nu s-a omorât cu lecturile pe vapor. Că fata e goală pe dinăuntru ca o cutie de smac terminată, nu contează. Contează că presa, imbecila, a preluat prostiile jenante ale Beizadelei şi le-a mai arătat o dată lumii.

Ziarist-tonomat? Da. I-aş dori milionarului în euro Traian Băsescu să trăiască din cât câştigă un jurnalist, asudând o viaţă pe peniţă.   

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Traian Băsescu şi presa-tonomat.

Comentarii