Mişcarea spectaculoasă de apropiere dintre PNL şi PSD se produce la puţină vreme după revenirea în forţă a lui Adrian Năstase. Se întăreşte impresia că Geoană e un lider slab şi că tot vechiul Năstase e capabil de acţiuni decisive. Se pare că va trebui să ne obişnuim cu ideea că un personaj atât de corupt revine în prim plan.
Dacă fanii lui se vor enerva când vor citi asta, îi rog să îmi spună ce părere ar avea dacă ar auzi că un politician din, să spunem, Uruguay îşi trimite nevasta în China cu dolari ascunşi în topuri de hârtie; dacă un consul din China ar depune la procuratură diferenţa de bani rămaşi necheltuiţi din cei trimişi de politician pentru cumpărături; dacă banii ar proveni din conturile unei firme patronate de un secretar de stat care spune că acesta era preţul menţinerii în funcţie; dacă, politicianul este înregistrat când transmite martorului că ar fi bine să dispară din ţară o perioadă, altfel îl demască de agent secret (ăştia se ştiu mereu între ei). După care, respectivul politician începe o întreagă tevatură politică pentru a se pune la adăpost de proces, incluzând voturi în Parlament pentru ca procurorii să nu poate intra în locuinţa sa.
Gândiţi-vă puţin dincolo de antipatiile politice şi spuneţi dacă vreţi să trăiţi în ţara respectivă, Uruguay sau România, condusă de un asemenea personaj. Repet ce am mai spus: dacă Năstase obţinea un verdict de nevinovat de la judecători, atunci aş fi regretat că justiţia a hărţuit un om degeaba. Năstase însă nu a fost judecat, ci doar a fentat justiţia. Dacă tot se face mereu comparaţia cu dosarul Flota, Băsescu a demisionat din Parlament ca să poată fi cercetat şi a cerut să fie judecat, în opoziţie fiind. Năstase a evitat judecata.
Pentru mine, Năstase rămâne un simbol al corupţiei politice româneşti. Nu voi mima niciodată echidistanţa faţă de el. El se mai poate lua în serios ca politician, eu nu pot. Prefer claritatea făţărniciei. Măcar cititorii ştiu de unde vin când argumentez o opinie. Deja văd că este tămâiat prin presă, semn că lichelele pariază pe reîntoarcerea sa. Va trebui să ne obişnuim cu ideea că standardele de integritate publică sunt foarte joase în România.
Altfel, pare că 2008 va reprezenta o întoarcere în timp: Băsescu şi Năstase. Din păcate pentru el, Băsescu manifestă simptome avansate de sectarism politic. Pare tot mai convins că oricine îl critică e vândut oligarhilor. Face greşeli neprovocate de adversari. Susţine prezenţa în viaţa publică a unui personaj indigest ca Elena Udrea, şi ea un simbol al parvenitului îmbogăţit din afaceri cu statul. O propulsează pe Elena Băsescu într-un post politic prea mare pentru experienţa ei, expunând-o hazului general. Îşi aduce la Cotroceni un consilier care s-a remarcat prin predilecţia constantă pentru argumente bizare, dar care pare a fi loial.
Traian Băsescu dă semne că a intrat în perioada când are încredere în tot mai puţină lume. Ar face bine să nu se mai uite la Cristoiu et comp, altfel se autoizolează tot mai mult, convins că lumea e o junglă plină de fiare care îl atacă, prin urmare trebuie să se bazeze pe loialităţi înguste şi personale ca să supravieţuiască. Chiar dacă va câştiga mai multe fotolii parlamentare, PDL tot va avea nevoie de aliaţi. Pe care acum nu prea îi are.
Aşa corupt cum este el, Năstase a avut mereu capacitatea de a construi alianţe. Băsescu excelează în a atrage masele. Năstase excelează în a capacita politicienii. Până la urmă, 2008 ar putea fi decis de una dintre aceste două calităţi.
(14 mar 2008, 19:05:25
Ne invartim in jurul cozii de 20 de ani, pana si termenul dat de raposatul Brucan a expirat! Preferam emisiunile de divertisment, opiul poporului au devenit telenovelele si maneaua...
Cine ramane in tara sa meargai sa voteze, sa-si anuleze buletinul de vot,
ultimul care pleaca sa nu uite sa stinga lumina!