Ion CRISTOIU

Pe vremea socialismului real, spre deosebire de mulţi naivi, nu-mi făceam prea multe iluzii despre societatea capitalistă. Ştiam şi eu, dar nu din broşurile de propagandă comunistă, ci din studii serioase, apărute în Occident, că societatea capitalistă îşi are slăbiciunile sale. Unele, de esenţă, cum ar fi goana după profit, altele ţinând de locurile în care se instalase (în România interbelică, de exemplu, aroganţa ţoapelor îmbogăţite peste noapte).

Ştiam însă că erau şi multe lucruri bune ale capitalismului.

Printre acestea, la loc de frunte se număra calitatea serviciilor. Absenţa liberei concurenţe făcea ca în socialism cetăţeanul să fie la discreţia instituţiilor care răspundeau de servicii. Învăţătura „Clientul nostru, stăpânul nostru” se transformase în învăţătura „Clientul nostru, sluga noastră”. Ca să repari o ţeavă, nu ajungea să dai un telefon la o firmă de specialitate şi să plăteşti. Era nevoie de fel de fel de intervenţii pe la şefi, ca să nu mai spunem că era nevoie să dai şpagă.

Mult mai nenorocit, socialismul ne obliga pe toţi să fim multilateral dezvoltaţi. Slaba dezvoltare a serviciilor făcea ca un cetăţean să fie deopotrivă scriitor, şofer, tâmplar, bonă la copil, electrician, cărător cu cârca, reparator de maşini. Cine dintre cei care au trăit vremurile lui Ceauşescu, mai ales după 1989, nu-şi mai aminteşte că trebuia  să-şi repare singur motorul sau instalaţia electrică. Şi nu neapărat, pentru că n-avea bani să plătească un mecanic sau un electrician, ci pur şi simplu, pentru că mecanicii şi electricienii erau scumpi la vedere.

De aceea, pe vremea socialismului real îmi spuneau că în capitalism eu mă voi ocupa cu scrisul. Din scris voi scoate bani. Alţii se vor ocupa cu pusul clanţelor. Din care vor scoate bani. Cu banii obţinuţi din scris, eu voi plăti pe cel care pune clanţa. Iar cel care pune clanţe, din banii obţinuţi cu meseria lui – la fel de onorabilă ca a mea – cumpără gazeta la care eu scriam.

Capitalismul – ştiam – se bazează pe libera concurenţă. Şi-mi imaginam că într-o posibilă societate capitalistă pe pământul patriei, firmele de servicii se vor bate să facă pe plac clientului. Altfel, în condiţiile liberei concurenţe, riscau să dea faliment. Iar falimentul însemna ca proprietarii, dar şi managerii firmelor de servicii să rămână pe drumuri.

A venit, în fine, şi pe pământ autohton mult jinduitul capitalist.

A devenit clientul nostru, stăpânul nostru?

Nici vorbă.

De acest adevăr al României postdecembriste aveam să mă conving de numeroase ori în ultima oră. 

Acum, serviciile sunt la fel de proaste şi la fel de puţine. Contrar la ceea ce mă aşteptam, nu poţi obţine un serviciu în plus plătind în plus. Nu-ţi bate nimeni la uşă întrebându-te dacă n-ai ceva de reparat prin casă. Cu vreun an în urmă, în vinerea Paştelui, mi s-a stricat frigiderul. Riscam să rămân cu hrana stricată. E imposibil – mi-am zis – să nu funcţioneze în aceste zile vreun atelier care să ceară un preţ dublu.

Nu funcţiona nici un atelier.

Nimeni nu catadicsea să-şi sacrifice sărbătoarea, dar să câştige dublu.

În România de azi toată lumea îi boceşte pe săraci.

Deşi în România de azi pare că nimeni nu vrea să câştige un ban în plus cinstit.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Capitalism românesc.

Comentarii