Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
După ce a ameninţat luni de zile, şi pe vremea când sabota planul Ahtisaari de independenţă recunoscută a Kosovo şi după ce, acest plan eşuând din pricina Rusiei, Kosovo s-a declarat unilateral independent, Rusia şi-a dat săptămâna trecută jocul pe faţă. La o întâlnire cu liderii ţărilor vecine în care l-a prezentat pe succesorul său Dmitri Medvedev, Vladimir Putin a dat clar a înţelege că Rusia nu va recunoaşte Transnistria, nici măcar Oseţia de Sud sau Abhazia. Rusia, a spus el, respectă dreptul internaţional.
În Rusia au avut loc duminică alegeri. Alegeri fără emoţii, că nu mai suntem pe vremea lui Elţîn, când consultanţii americani munceau zi şi noapte ca să-l facă să câştige contra comuniştilor, iar agenţiile de rating şi investitorii se uitau la ştiri aşteptând să explodeze bomba cu ceas. Azi la alegerile din Rusia e linişte, şi toată lumea ştie preţul liniştii, şi e dispusă să îl plătească, votând o putere care nu tolerează opoziţia.
Apelul lui Vladimir Putin ca să vină cât mai multă lume la urne la nişte alegeri dinainte aranjate pentru succesorul lui e doar ca să arate Vestului că acest gen de democraţie controlată este ceea ce ruşii chiar vor, sătui fiind de conflictele politice din prima parte a tranziţiei.
Deşi observatorii internaţionali nu au mai venit la aceste alegeri, supăraţi pe intimidarea potenţialilor opozanţi din timpul campaniei, Putin va putea spune oricând că au fost OK. Şi chiar au fost, în ziua votului. Nu cred că fură cineva urne azi în Rusia, că nu are de ce, şi opozanţii şi votanţii au aflat demult cine e mai tare şi nu vor răsturna barca.
Într-un tur pe care l-am făcut prin diverse republici ruseşti acum câţiva ani i-am întrebat pe membrii parlamentelor regionale (Dume) din ce partide erau. Toţi candidaseră pentru varii partide iniţial, dar trecuseră la partidul lui Putin, care are de altfel expresia « unitatea Rusiei » chiar în titlu. Pe vremea aceea, Putin făcuse primul său gest condamnat de Vest ca nedemocratic, arogându-şi puterea de a numi sau destitui pe guvernatorii regiunilor. În Occident acesta a fost semnalul clar că s-a terminat cu orice speranţă de descentralizare şi democraţie locală a Rusiei. Dar Putin era legal acoperit. Ceea ce ziarele din Vest nu scriau era că această numire trebuia aprobată de Duma regională, care la rigoare ar fi putut să aibă altă părere. Numai că nu a avut niciodată alta, deoarece preşedintele Rusiei are dreptul constituţional de a dizolva aceste Parlamente locale şi chema noi alegeri. Cine ştie, poate nu le-ar fi dizolvat, dar nimeni nu a vrut să încerce. Şi uite aşa poţi, pe o bază pur constituţională, să construieşti o democraţie complet golită de orice substanţă, câtă vreme preţul petrolului e mare şi poţi subvenţiona căldura în apartamente, cumpărându-i practic pe votanţi.
Cu ce s-ar alege Rusia dacă ar recunoaşte Transnistria ? După cum am scris de mai multe ori în ultimii ani, problema Moldovei este incertitudinea de statut a Transnistriei, tot aşa cum problema Serbiei era incertitudinea legată de Kosovo. Fără Kosovo, Serbia ar fi putut fi în UE în doi ani, dacă era înţeleaptă, şi nu încurajată de ţări care de fapt îşi urmăresc doar propriul interes, ca Rusia sau România. Investitorii de altfel asta prognozau, şi de asta rata de investiţii a crescut foarte mult în Serbia ultimilor doi ani. După tăcerea ambasadelor occidentale nu e greu de ghicit ce se va întîmpla. Vor pleca spre ţări mai simpatice.
Fără Transnistria, Moldova nu ar mai putea fi şantajată de Rusia şi ar trebui să privească în faţă realitatea şi să nu mai oscileze între Est şi Vest, între România şi Rusia. E interesul Rusiei să curme această situaţie? Nu, de o mie de ori nu, Rusia vrea o Moldovă ambiguă şi încurcată. Şi nu are de ce să-i încurajeze nici pe secesioniştii din Caucaz. La o Abhazie pro-rusă care s-ar desprinde din Georgia există nu ştiu câte Cecenii veritabil periculoase care s-ar desprinde de Rusia. Bluful Rusiei a fost maxim cu secesiunea Kosovo, Rusia nu îşi poate permite să recunoască pe nimeni de teamă că mai există încă republici în Federaţia Rusă care îşi pot căuta propriul drum.
Nenorocirea cu ruşii este că ei nu ştiu să facă decât din astea. Pot să aranjeze secesiuni la vecini şi conflicte. Nu-i mai pot ajuta însă pe vecinii lor economic prin subvenţii, nu au know-how economic real de transmis (în continuare succesul lor se bazează pe petrol şi investiţii, nu pe vreo productivitate a muncii de nivel european), în materie de transfer de instituţii au ei nevoie de ajutor (cum arată poliţia prin Caucaz, zonă critică pentru ei, e de făcut un film de groază - mai există condiţii pentru o mie de Beslanuri), şi aşa mai departe. Fostul preşedinte al Moldovei, Petru Lucinschi, scriind în ziarul Komersant din Moscova în această săptămână sugerează lui Medvedev să relanseze CSI ca pe un concurent la UE, o uniune din care state ca Moldova să aibă mai mult de câştigat decât dacă aderă la Uniunea Europeană. Subtil, dar oricât am bate şaua să priceapă iapa, Rusia nu va face asta pentru că nu poate, nu pentru că nu ar vrea.
În Armenia, în zilele din urmă protestatari portocalii – urbani, educaţi, tineri, vorbind englezeşte – au fost goniţi din corturile lor gen Piaţa Universităţii de către poliţie, în timp ce protestau contra unor alegeri prezidenţiale pe care ei le cred aranjate. Nu o să vedem la Moscova treaba asta. Acolo cei care protestează sunt aşa puţini (cu atât mai eroici) că e nimica toată să fie umflaţi sub pretextul că nu au autorizaţie de la primărie să difere de marea masă pasivă a populaţiei. Alegerile din Rusia nu vor schimba nimic, dar fiecare zi arată mai mult că Rusia nu a fost ghidată de interesul sârbilor în chestiunea Kosovo, ci doar de al ei propriu. La Moscova nu vine primăvara nici de data asta.
