Miercuri seara, în Sala Regina Maria a hotelului Hilton din Bucureşti, s-a petrecut o festivitate, pentru mine cel puţin, neobişnuită. O mare companie românescă, având titlul de sponsor, şi-a anunţat premiile pe care le va oferi sportivilor români victorioşi la Olimpiada ce va fi găzduită în China, la Beijing, în luna august a acestui an. Mai exact, fiecare sportiv dobânditor al unei medalii olimpice va fi recompensat cu sume consistente de generoasa firmă românească. Parcurg lista sporturilor şi sumele înscrise în dreptul lor. Atletism, gimnastică, tir, caiac-canoe, hambal şi aşa mai departe. Sumele înscrise sunt, cele mai multe, de 10.000 euro, dar sunt şi premii, mai ales pentru sporturile cu mai mulţi participanţi, de 45.000 euro sau 70.000 euro. Într-o lume dominată de balamuc politic, de învrăjbiri peste învrăjbiri, mai are cineva timp pentru astfel de gesturi? A murit demult mecenatul literar. Lumea e dominată de egoism. Scriitorii, uitaţi prin mansarde, mor unii dintre ei în anonimat, văduviţi de cititori, de admiratori, neglijaţi de uniunea de breaslă. Sportivii (cu excepţia fotbaliştilor, care sunt nu numai fluieraţi, ci şi recompensaţi cu iubirea publicului) trăiesc şi ei drame greu de descris. Viaţa lor, consacrată exclusiv sportului pe care l-au ales şi visului performanţei, se consumă într-o trudă necontenită. Când urcă pe podium trăiesc o emoţie unică. În urma ei rămân o medalie şi o diplomă. Îi reîntâlneşti, pe aceşti sportivi, după ce clipa de triumf s-a preschimbat în cenuşă, consumându-şi flacăra şi măreţia, aproape anonimi pe străzi, prost îmbrăcaţi, zgribuliţi prin pieţe sau pilotând o Dacie de acum 20 de ani. Iată de ce m-a surprins plăcut şi chiar m-a şocat gestul grupului de firme NIRO, unul dintre marii investitori români din România. Aveam să înţeleg că încă tânărul patron Nicolae Dumitru nu este la primul gest de acest fel. Din cuvintele de salut rostite din partea firmei de directorul de imagine Ion Badea, de comentatorul sportiv Octavian Vintilă, dar şi de Nadia Comăneci, în dublă calitate, de reprezentant al sponsorului, dar şi al sportivilor, că el însuşi a practicat cândva un sport iar iubirea pentru sportivi e durabilă, nu un moft de o secundă.
Nu sunt comentator sportiv, dar nu mi-a fost greu să recunosc, în noianul de gazetari prezenţi la festivitate, numeroase vedete ale sportului. Sportivi, dar şi antrenori. Relaxat – Octavian Belu, situat de curând în vârful piramidei antrenorilor lumii. Modestă, ca întotdeauna, Gabi Szabo. Pierdute în mulţime, Laura Badea, Elisabeta Lipă. În faţa microfonului unui post de radio, micul mare, Marian Drăgulescu. Undeva, în hol, comentatorii unui post de televiziune turuie verzi şi uscate, intervin politicieni din diverse tabere, se înţeapă, se împung, se înjură. Unul care e la putere spune că nu e la putere, iar altul care pretinde că este în opoziţie este atenţionat că are în mâini toate frâiele politice şi economice. Mă întorc spre sportivii cărora NIRO le oferă echivalentul în bani al medaliilor la care visează. Mă simt mai bine între ei. Intrăm, am intrat, într-un an electoral tulbure. Gesturi asemănătoare celui consumat în Sala Regina Maria vor fi tot mai puţine. Iar dacă vor fi, cine va avea timp să le măsoare caratele de nobleţe?