Cristian GHINEA

Recunosc că am fost mirat de vehemenţa unanimităţii adoptate de politicienii români în problema Kosovo. Aşa cum m-a mirat şi tonul catastrofic al presei. Indiferent de opinia pe care o ai asupra subiectului, e uimitor să constaţi că România e luată prin surprindere de ceva ce se contura de luni întregi şi care nu născuse nici o dezbatere în ţară până mai ieri. Acum, Kosovo face audienţă.

E şi mai uimitor să auzi că cei care susţin că independenţa e măcar o soluţie pentru ieşirea din blocaj, sunt daţi exemple ca trădători, iar cititorii se întreabă în josul articolelor cine le-a dat voie să scrie aşa ceva. Atât de părtinitoare este presa de la Bucureşti încât am senzaţia că citesc ziare sârbeşti întâmplător scrise în limba română. E oarecum logic că publicul reacţionează aşa cum o face. De unde atâta pasiune?

În primul rând pentru că îndeobşte suntem interesaţi doar de propriul buric. Am ales să ignorăm problema şi ne-am trezit că avem altă poziţie decât aliaţii noştri europeni şi americani abia după ce aceştia îşi formaseră o opţiune, după un proces chinuitor de dezbateri şi negocieri. Este foarte bine să ai personalitate pe plan internaţional şi să îţi susţii interesele, dar nu mi-e clar ce anume propune România în loc de mult dezbătuta (în lipsa noastră) independenţă. Am lipsit când s-a discutat subiectul, dar acum suntem gălăgioşi în a critica rezultatul.

De ce era nevoie de o declaraţie atât de dură a Parlamentului, întrunit solemn de parcă tocmai ne uneam cu Republica Moldova (apropo, asta nu ar fi o încălcare a legislaţiei internaţionale? Doar întreb, nu dau cu parul!)? Nu ne obliga nimeni să recunoaştem independenţa Kosovo, dar de ce trebuie să devenim campioni ai cauzei contra? Ce urmărim pe termen lung? Nici acum nu avem o strategie, mofturile de provincial neinteresat de subiect, dar nervos, nu se numesc strategie. ”Cotidianul” spune că România va împăca Serbia cu Uniunea Europeană. Să fim serioşi! Serbia şi UE comunică, nu sunt un fel de Cuba şi SUA care nu au legături oficiale şi au nevoie de intermediari. Ce are să spună România în UE? Există o majoritate de state membre (20 din 27) care recunosc independenţa. Celelalte state care nu o recunosc nu s-au isterizat. Grecia, o ţară care a simpatizat cu Serbia în toate războaiele din fosta Iugoslavie, s-a mulţumit să declare că deocamdată nu recunoaşte noul stat. România nu are credibilitate în UE pe acest subiect tocmai pentru că a fost prea pătimaşă pro-Serbia. Dacă te visezi arbitru, nu face galerie! E uimitor de simplu, dar preşedintele Băsescu nu a înţeles atâta lucru.

E uimitor şi comportamentul de turmă al politicienilor. Singura voce care a spus că ar trebui să recunoaştem independenţa a fost europarlamentara Adina Vălean. Femeia a fost la Bruxelles şi ştie ce se discută acolo. Cine are contacte cu lumea şi ceva coloană vertebrală recunoaşte că reacţia României este privită ca una bizară. Poate că la Bucureşti e limpede că trebuie să fim nervoşi, poate că avem fricile noastre mai mult sau mai puţin justificate, dar din afară se vede că ne isterizăm disproporţionat. Discuţia cu UDMR care trebuie dată afară din guvern pentru acest subiect e cu atât mai ciudată. Când suntem daţi ca exemplu de pace interetnică, arătăm că suntem în stare să o aruncăm peste bord de dragul Serbiei. E ca şi cum te apuci să divorţezi de nevastă pentru că vecinul o bătea pe vecina şi ea l-a înşelat.

Cum au ajuns politicienii români la o poziţie atât de unanimă? Câtă atenţie au acordat subiectului un Ludovic Orban sau un Radu Câmpeanu? Au pus mâna pe vreun ziar străin să vadă de ce susţin Washingtonul, Berlinul, Londra şi Parisul (de când nu am mai văzut aceste capitale împreună pe un subiect?) o poziţie care la Bucureşti te poate scoate din guvern? Săraca Adina Vălean îmi aminteşte de jocul de-a baba oarba, când spuneam ”urma scapă turma”.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ce spune Kosovo despre noi?.

Comentarii