Tiberiu AVRAM

Când scriu acest editorial, Robert Marian continuă cea mai mare luptă a vieţii sale, lupta cu soarta, o luptă din care trebuie să iasă învingător, în primul rând pentru ca fetiţele lui să aibă cui să spună „tata”.

Robert Marian este o persoană publică, iar din câte am văzut în ultimele zile are şi foarte mulţi prieteni. Oameni care l-au încurajat, oameni care l-au susţinut, oameni care s-au rugat pentru el.

După ştirea publicată acum o săptămână, ştire referitoare la tragicul accident, am continuat să scriem, zilnic, până luni, informaţii referitoare la starea de sănătate a lui Robert. Au sunat oameni la redacţie şi ne-au întrebat ce mai ştim despre el, alţii ne-au trimis emailuri în care ne cereau veşti. Firesc, le-am răspuns. Prin intermediul ziarului, prin intermediul unor articole. Articole care au fost foarte citite, articole pe care cititorii le-au considerat de interes.

Însă, în ultimele zile, câţiva cititori ne-au spus că suntem „penibili”, deoarece scriem zilnic despre acest subiect, care pe ei nu îi interesează. Fără a-i jigni, vreau să le spun că nici un cititor nu este obligat să citească toate articolele din ziar. Un ziar ca „Monitorul” se adresează unor categorii diverse de persoane. Eu, care conduc acest ziar, consider, ca cititor, repet, ca cititor, că sunt câteva rubrici inutile. Cum ar fi horoscopul. Nu cred în horoscop şi nici măcar nu-l citesc. Dar asta nu înseamnă că nu sunt destui oameni care se conduc după horoscop, sau îl consultă, ori doar îl citesc. În acest caz, dragilor, nu suntem „penibili” pentru că publicăm o rubrică, horoscopul, care nu interesează pe toată lumea?

Alţi comentatori de pe net, deştepţi foc, făceau şi diverse scenarii pentru a explica apariţia acestor articole în ziar. Le spun că singura explicaţie este gradul de interes care l-au trezit aceste articole. Restul interpretărilor sunt creaţiile, singurele creaţii din viaţa unor purtători de creiere tocite.

Materialele despre starea lui Robert Marian, pe care le-am publicat în cele cinci zile, au avut, pe net, peste 17.000 de accesări şi peste 400 de comentarii. Marea majoritate a comentariilor erau mesaje de bun-simţ, mesaje de solidaritate, de încurajare. Am citit mesaje, extrem de emoţionante, de la oameni care nu-l cunosc pe Robert Marian, dar au spus că se roagă pentru el, sensibilizaţi fiind de solidaritatea prietenilor şi cunoscuţilor lui. Au fost şi oameni care ne-au mulţumit, ne-au felicitat şi ne-au spus că suntem cel mai bun ziar din judeţ. Evident, asta i-a deranjat pe unii.

Ultimele două articole publicate de noi au avut parte, însă, pe net, de câteva comentarii destul de urâte. Alţi „deştepţi”, în loc să se joace cu nemernicia lor prin casă, s-au apucat de bârfe. Unele de cea mai joasă speţă. Din respect pentru un om aflat în suferinţă, din respect pentru familia lui, care are nevoie de linişte şi de putere, am decis să întrerupem această serie de articole. Vom mai scrie doar atunci când starea lui Robert Marian va înregistra schimbări considerabile. În bine, sper.

Am lăsat la final nişte chestiuni care, ca om, m-au şocat. Ştiu că este creştineşte să nu te bucuri de suferinţa unui om. Este omeneşte, indiferent de religie, să nu rânjeşti când un om se luptă cu moartea şi cu atât mai puţin să-ţi faci publică bucuria perversă. Indiferent de cine este persoana aflată în suferinţă.

Nu am putut să cred când am citit comentarii care arătau bucuria sau satisfacţia unor oameni, pentru ceea ce i s-a întâmplat lui Robert, pentru suferinţa lui. Să te bucuri că un om e în comă? Să fii satisfăcut pentru că viaţa unui om atârnă de un fir de aţă? Poţi să-l numeşti om pe cel care are astfel de satisfacţii, pe cel căruia îi saltă inima de bucurie la astfel de suferinţe? Nu. Fireşte că nu. Sunt doar nişte creaturi odioase, nişte jigodii.

Şi totuşi, să-i mulţumim lui Dumnezeu că a umplut lumea şi cu astfel de creaturi. Numai aşa putem să conştientizăm şi noi, cu adevărat, valoarea şi importanţa OAMENILOR.

P.S. După ce am terminat acest editorial, colegii mei mi-au spus că Robert Marian a ieşit din comă. Dumnezeu să-i ajute!

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ignoră-i, măi Robert, că-s nişte jigodii!.

Comentarii