Tiberiu AVRAM

Nu-mi închipui durere mai mare pentru un părinte decât să-şi vadă copilul, unicul copil, murind. Nu-mi închipui o inimă mai sfâşiată decât a părintelui al cărui copil se sinucide. Indiferent de motiv. Dacă motivele nu au legătură cu familia, părintele va trăi până la sfârşitul zilelor ca un câine de pripas, cu sufletul hăituit, cu inima zdrobită, pentru că nu a ştiut să fie aproape de pruncul lui, să caute să-l asculte, să-l înţeleagă, să-l ajute. Dacă motivele sinuciderii sunt legate de familie, cu atât mai mare este durerea părinţilor.

Cu câteva zile în urmă, Ioana, o fată de 18 ani, de la Colegiul Economic din Suceava, frumoasă şi bună la învăţătură, şi-a luat viaţa. Cel puţin aceasta este varianta oficială.

Ioana şi-a luat cu ea durerea în mormânt şi nu vom afla niciodată ce a împins-o să facă acest gest disperat. Imediat după tragica veste, cunoscuţi de ai ei vorbeau despre o puternică dezamăgire în dragoste. După doar o zi, colegi de ai Ioanei aruncau toată povara acestei tragedii pe umerii tatălui. Şi ne cereau, pe site, să-l acuzăm pe el de moartea Ioanei. L-au acuzat că o bătea (că a bătut-o inclusiv la majoratul ei), că o teroriza, ne-au scris colegii ei că Ioana era disperată şi nu mai ştia ce să facă.

Dragi colegi ai Ioanei, sunt convins că aveţi dreptate în tot ceea ce aţi spus despre tatăl ei. Sunt convins că Ioana suferea cumplit şi... Nu vreau să spun mai multe. Dar sunt la fel de convins că tatăl suferă enorm. A bătut-o, a terorizat-o, dar, cu siguranţă, nu şi-a dorit să moară. Atât l-a dus capul. Aşa a crezut el că se face educaţia copiilor, ca în vremurile Miliţiei de pe vremuri. Dar, repet, sunt convins că nu şi-a dorit să se ajungă la această tragedie.

N-am cunoscut-o pe Ioana, dar daţi-mi voie să vărs o lacrimă pentru ea, alături de voi, dragii ei colegi şi prieteni. Şi acum vă rog, tot pe voi, dragii ei colegi şi prieteni, dar şi pe toţi copiii şi tinerii care citesc aceste rânduri, să rostim o rugă pentru părinţi. Pentru părinţii care s-au trezit, peste noapte, că între ei şi copii este o mare prăpastie. O prăpastie pe care nu au săpat-o, voit, părinţii. O prăpastie săpată de societate, de mentalitate. O prăpastie care se adânceşte pe zi ce trece. Sunt vinovaţi copiii? În prea mică măsură. Sunt vinovaţi părinţii? În cele mai multe cazuri, da.

Cei mai mulţi dintre părinţi au (sau pot spune avem) nişte standarde. Au crescut într-o vreme când altele erau sistemele de valori, când viaţa arăta cu totul altfel. Ceea ce astăzi e la modă, mai ieri era lipsă de bun-simţ. Ceea ce astăzi este „marfă”, mai ieri era depravare. Ceea ce astăzi este „cool”, mai ieri era blamat de şcoală şi societate.

E greu să-ţi schimbi convingerile, standardele, principiile, odată cu creşterea copilului. Unii pot, alţii nu. Pentru aceştia din urmă, dintr-un anumit punct de vedere, statul îşi face datoria. Există cabinete de consiliere psihologică, unde profesionişti în domeniu pot să astupe prăpastia dintre copii şi părinţi. Există, bineînţeles, şi cabinete private. Problema e tot la unii părinţi. Se încăpăţânează, din vremurile nu demult apuse, să considere vizita la psiholog (nu neapărat psihiatru) sinonimă cu nebunia. Şi să-i privească ca pe nişte malefici pe cei care trec pragul unui cabinet de psihiatrie sau chiar psihologie. Aşa că, haideţi, dragi tineri, să ne rugăm la Dumnezeu să dea tuturor părinţilor minte şi putere să facă ceea ce trebuie, să meargă la ce cabinet e nevoie, la ce specialist e necesar, pentru a-şi putea asculta copilul, pentru a-l putea înţelege, pentru a-l putea ajuta. Şi, poate, după aceea, nu vom mai avea parte de comentarii dramatice, cum sunt cele ce urmează, comentarii postate pe site-ul ziarului nostru, la textul despre drama Ioanei: „nu e singura care se află în situaţii din acestea. În ziua de azi adolescenţii recurg cel mai des la astfel de refugii pentru a scăpa de probleme şi presiuni ...vorbesc din cunoştinţă de cauză” / „....sinceră să fiu am avut şi eu vreo 3 tentative ...am scăpat cu viaţă dar ce e cel mai important e că am învăţat să apreciez şi ceea ce este rău într-o viaţă”.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Lacrimă pentru Ioana, rugă pentru toţi părinţii.

Comentarii