Lucian AVRAMESCU

Rezultatele ultimului eurobarometru publicate zilele trecute au adus şi n-au adus noutăţi. Biserica, de pildă, rămâne în continuare refugiul sufletesc al românului, ceea ce înseamnă că teritoriul ultimei speranţe se desenează în cer. Tot Dumnezeu ne scapă de rele, de sărăcie, de mizeriile zilnice, de prăpastia păcatelor lumeşti. Românii mai cred ca şi ieri, ca şi alaltăieri, ca şi în vremea lui Cuza, în armată. Fiind noi în continuare o populaţie de ţărani (am înţeles că în Europa suntem pe locul întâi în privinţa cetăţenilor angajaţi în activităţi cu sapa şi plugul tras de boi) credem fireşte în armată. Tot românul, până la suspendarea obligativităţii, a fost la oştire. Pentru unii, plecarea în armată echivala cu prima ieşire din sat. Petreceri, chef şi lacrimi. Chiar dacă era vreme de pace, plecarea feciorului la oaste echivala cu plecarea în tranşee. S-o mai întoarce viu? Armata, în consecinţă, a devenit în timp tot un fel de religie.

Îngrijorătoare pentru mine este scufundarea Justiţiei. Procentele ei indică o scădere a încrederii românilor în cucoana legată la ochi, tronând sub formă de statuie pe frontispiciul multor tribunale şi ţinând atârnată în mâini o balanţă strâmbă. Nu mai crede românul că există o instituţie, o instanţă care să-i facă dreptate? În vremurile biblice, muritorul se ducea la rege. Solomon, de pildă, făcea dreptate ascultând ambele părţi şi administrând, după clipe de cumpănire, verdictul. Sunt şi legende. Circulă şi bancuri. Două femei îşi dispută un prunc nou-născut. Fiecare pretinde că este copilul ei. Neavând alte indicii şi nereuşind să dezlege al cui este de fapt copilul, judecătorul din vremuri imemoriale recurge la o stratagemă dură şi inteligentă. Taie copilul în două, i-a zis el gâdelui, şi dă fiecare jumătate mamelor. În clipa aceea, o femeie, mama adevărată, a ţipat ca din gură de şarpe NU. Eu renunţ, a decretat femeia. Bine a spus judecătorul. Tu eşti mama adevărată. Şi i-a dat copilul. Legende frumoase legate de Justiţie. Românii păstrează şi alte legende, de dată mai recentă, dacă vremurile lui Cuza pot fi numite astfel. A rămas celebră ocaua lui Cuza. Cum se face că am fost despovăraţi de încrederea în Justiţie? Explicaţiile sunt lângă noi. Dincolo de judecăţi nedrepte şi destui magistraţi corupţi, există şi talpa urâtă pusă afirmării Justiţiei de la cel mai înalt nivel. Politicul îşi doreşte mai mult decât oricând subordonarea Justiţiei.

Ca jurnalist, m-a pus pe gânduri coborârea în sondajele încrederii a presei. Presa televizată, care minte adesea şi face campanii vizibil comandate, a coborât mai puţin decât presa scrisă. Explicaţia? Omul simplu se uită la televizor, vede imagini, vede scene de viaţă. I se pare că nu poate fi minţit, cu toate că există o întreagă literatură a prostirii omului prin televizor. Meseriaşii se prind. Oamenii de rând, nu. Şi totuşi a coborât mercurul încrederii şi pentru presa audio-vizuală. Presa scrisă s-a scufundat însă mai mult. De ce? De ce se îndoiesc cititorii de noi? Numeroasele scandaluri din ultimii ani şi-au pus pecetea şi asupra presei, receptată ca jucător într-o piesă machiavelică. Jocul de-a alba – neagra din multe publicaţii, schimbarea totală de optică asupra unui eveniment trezesc îndreptăţite suspiciuni.

Rău de tot, în ultimul eurobarometru (a nu se înţelege că acest sondaj este realizat de firme de la Bruxelles) stă Parlamentul. Are doar 17 la sută cotă de încredere a populaţiei. Este înspăimântător dacă stăm să ne gândim că pilonul de bază, suportul solid al democraţiei este chiar această instituţie. Din Agora antică ateniană, de sub Acropole şi până azi, Parlamentul a fost sângele proaspăt al democraţiei, ferind – atunci când s-a putut - ţări şi popoare de blestemul dictaturii. Şi presa şi Parlamentul, dincolo de păcatele proprii, au suportat în aceşti ani atacuri constante din partea preşedintelui ţării. Preşedintele Băsescu, ştim bine, s-a bucurat de o considerabilă încredere populară. Revărsându-şi nemulţumirea asupra inamicilor săi a fost crezut. Cum stă Traian Băsescu în acest sondaj? Ei, bine, nu stă. Regula eurobarometrelor nu indică şi un sondaj privind creşterea sau descreşterea încrederii în preşedinte sau rege. Sursele noastre (bată-le vina!) spun că nici preşedintele nu stă pe roze. Chiar un ultim sondaj, de uz intern, făcut pentru trebuinţele Cotrocenilor îl arată pe Traian Băsescu scoborât rău pe scara iubirii populare. Aşa-i când sapi, din zori şi până în alţi zori, groapa altuia.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Românii îşi pun speranţele tot în Dumnezeu.

Comentarii