Lucian AVRAMESCU

Joi, 24 Ianuarie, zi marcată cu o culoare specială în calendarul istoric al României. Când dictez aceste însemnări ceasornicul indică 10.30, iar la Iaşi n-au început discursurile comemorative ale oficialităţilor locale ( primar, prefect, notar) care elogiază, mereu cu aceleaşi cuvinte, evenimentul Unirii. Ciudat, în epoca istorică pe care o trăim, interesul pentru Cuza şi corifeii actului din 1859 a scăzut simţitor, înlocuit fiind de interesul pentru vârfurile, aflate în conflict, ale politicii actuale. Se vor prinde în aceeaşi horă Băsescu şi Tăriceanu? – este întrebarea pe care am auzit-o în trei buletine de ştiri la radio şi în relatările în direct realizate de două televiziuni. Se vor călca pe bombeu? În discursuri vor încăpea şi linguriţe cu otravă, strecurate pe sub umbrela emoţiei unioniste? Dacă vor trece unul pe lângă celălalt se vor saluta, sau vor scoate limba şi vor face gestul şoferilor care îndoaie din cot mâna dreaptă, cu pumnul strâns transmiţând un mesaj falic fără echivoc? Dacă aş mai întârzia două ceasuri (înţeleg că imediat după prânz festivităţile se vor isprăvi) aş afla negreşit. Nu mă interesează şi, în general, cred că noi, jurnaliştii, am acordat o atenţie excesivă acestei hârjoane. Închei, deci, acest capitol încercând să memorez, din cartea de istorie, nume, chipuri, portrete legate cu adevărat de actul Unirii.

În lume, la Davos, vicepreşedintele american (fost) Al Gore, a ţinut un discurs amplu şi convingător despre pericolul global al încălzirii planetei. Aflată şi ea acolo, Condoleezza Rice, mâna dreaptă a preşedintelui Bush în politica americană, a ţinut să asigure lumea că economia din ţara Unchiului Sam nu se prăbuşeşte, că e prea bine structurată pentru a sucomba, că va rămâne în continuare vectorul mondial al progresului. Aşa o fi! Încerc să-mi bag mereu în cap ideea că femeile nu mint niciodată. Am în buzunar un dolar care se chirceşte şi se face tot mai mic de la o vreme. Îl încurajez cu o palpare prietenească, împrumutându-i optimismul secretarului de stat american. Rămâne mic şi mototolit, între leii româneşti care se fac şi ei, pe zi ce trece, pisici, şoareci, gândaci de bucătărie. America era optimistă în privinţa Recesiunii şi prin anii treizeci când, trecând pe trotuarele din New York, trebuia să te uiţi mereu în sus pentru că ploua cu sinucigaşi. Era unica soluţie pentru cei care dădeau faliment, striviţi de datorii şi de bănci. Şi în România etajele aruncă în stradă nefericiţi care, înspăimântaţi de hăul zilei de mâine, găsesc unica soluţie de “salvare” punându-şi capăt zilelor. Cel mai cutremurător caz a fost cel al tinerei de 21 de ani care s-a aruncat în gol ţinându-şi în braţe fetiţa de doi ani. Statisticienii au constatat că un procent semnificativ dintre noi suferim depresii mai mult sau mai puţin grave. Capitalismul, absent o jumătate de veac din România, a băgat în cimitire generaţiile vechi, adaptate luptei concurenţiale, găsind aici o lume majoritar pregătită în sistemul protecţionist comunist. Statul dă, statul face, statul ne conduce ca pe o turmă, spre bine sau spre rău. Rămaşi singuri, cu un stat care se ceartă şi se păruieşte de dimineaţa până seara, unii se aruncă pe geam.

În Italia, la Torino, fraţii noştri de la Râm ne-au mai făcut un cadou sângeros. Asta aşa, de Ziua Unirii. Doi români, un bărbat şi o femeie, oameni care lucrau acolo legal şi traversau pe zebră, atenţi să nu încalce regulile civilizaţiei peninsulare, au fost ciuruiţi în plină stradă. Din trupurile lor au fost extrase 11 gloanţe. Crima, la prima vedere, pare făptuită în stilul lecţiilor administrate românilor, concetăţeni ai lui Mailat. Un prieten din Ploieşti, Mircea Mihăilescu, om serios, patron al unei unităţi Bosch, partener de încredere al unei mari companii germane, mi-a povestit că de sărbători, aflându-se în ţara lui Goethe, au fost daţi afară din hotelul pe care-l plătiseră anticipat, el, familia lui şi familia unor prieteni, sub un pretext ridicol. Au fost zvârliţi în stradă doar pentru amănuntul că erau români. Iată lucruri care mă pun, ne pun, pe gânduri. Să mai aştept să văd dacă Băsescu şi Tăriceanu se prind în aceeaşi horă?! Să fim serioşi!

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Băsescu şi Tăriceanu au încăput, amândoi, în Iaşi.

Comentarii