Somat să ne spună din ce bani s-au plătit panourile cu îndemnul „Hai la curăţenie!”, Traian Băsescu a declarat marţi, la Piteşti, că Partidul Democrat e cel care şi-a desfăcut punga.
Desigur, răspunsul prezidenţial nu înlătură definitiv suspiciunea stârnită de mulţimea panourilor costisitoare, răspândite în toată ţara.
Pentru că, dacă PD a pus banii la bătaie, e musai să ne întrebăm de unde are un partid declarat de domnul preşedinte ca fiind al cinstiţilor cu brevet sumele uriaşe cerute de o asemenea publicitate electorală.
Până la proba contrară, acordând PD prezumţia de nevinovăţie, noi vom susţine că sumele provin din sudoarea frunţii lui Emil Boc şi a companionilor săi de partid.
Traian Băsescu n-a dezlegat enigma panourilor cu „Hai la curăţenie!”
A dezlegat, în schimb, prin declaraţia sa, o altă enigmă, deosebit de importantă în perspectiva dublului scrutin de duminică 25 noiembrie 2007: absenţa absolută a publicităţii electorale a PD pentru europarlamentare.
Excepţie făcând nişte cartonaşe şi nişte brichete publicitare, PD nu s-a manifestat prin nimic deosebit în această campanie electorală.
Să presupunem că, ajuns la fundul sacului, PD şi-a pus în joc toţi banii pentru Referendumul lui Traian Băsescu, formaţiunii nemairămânându-i bani nici măcar pentru un afiş de format A4?
Nici vorbă.
Absenţa panourilor electorale PD îşi găseşte imediat explicaţia observând că practic, în campania pentru europarlamentare, PD nu există. De la PSD până la PNL, toate celelalte formaţiuni şi-au pus în joc un întreg arsenal de mijloace. Liderii formaţiunilor, deşi nu candidează la europarlamentare, se află în fruntea caravanelor electorale, iau cuvântul la mitinguri. Dinspre PD vin doar gesturi de rutină.
Traian Băsescu, în schimb, e prezent peste tot, umple micile ecrane şi panourile publicitare.
Putem presupune astfel o strategie.
Cea de a-l folosi la maximum pe Traian Băsescu drept agent electoral.
Toată infrastructura PD i-a fost pusă preşedintelui la dispoziţie sub pretextul campaniei pentru Referendum.
Partidul Democrat, care şi-a alcătuit strategia împreună cu Traian Băsescu, pariază pe eficienţa preşedintelui ca un chibiţ electoral de partid. Se speră astfel că procentajele prezidenţiale din sondajele mai mult sau mai puţin dubioase se vor transfera PD.
Alegerile pentru Parlamentul European urmează să trimită la Bruxelles reprezentaţi ai partidelor din România. În nici un caz, nu-l vor trimite pe Traian Băsescu. Strategia PD se dovedeşte astfel un truc politicianist.
Va pica electoratul în capcana acestui truc?
Răspunsul îl vom primi duminică, 25 noiembrie 2007