Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Criza din Italia a făcut sã se discute mai mult ca niciodată despre românii din străinătate. Situaţia acestora a fost chiar subiectul de dispută între preşedinte şi premier. Toţi politicienii, fără excepţie, şi-au proclamat voinţa de a-i ajuta pe românii din străinătate. Guvernul a anunţat un pachet de măsuri menit a sprijini românii din străinătate. Se vorbeşte pe toate drumurile de datoria statului român de a-i proteja pe cetăţenii români din străinătate.
Toate declaraţiile şi intervenţiile publice au un numitor comun:
Românii din străinătate sunt identificaţi ca un tot unitar, pus sub sintagma Comunitate româneascã.
Sunt însă românii din străinătate un tot unitar, nediferenţiat?
Nici vorbã.
Să luăm, de exemplu, mult invocata Comunitate româneascã din Italia.
Fie şi la o simplã privire, vom sesiza că sub aceastã pălărie se ascund categorii de români diferite ca de la cer la pământ.
Avem astfel în Italia, printre altele:
Români stabiliţi înainte de 1989, în cadrul exilului mai mult sau mai puţin voluntar.
Români căsătoriţi cu italience sau stabiliţi definitiv în Italia, după 1989.
Români plecaţi la muncã.
Şi aceştia, la rândul lor, nu sunt un tot unitar.
Pentru cã:
Sunt români plecaţi sã muncească la multinaţionale. Aceştia au căpătat comportamentul unor cetăţeni internaţionali.
Sunt români plecaţi la muncă în Italia cu contracte în regulă încă din ţară.
Sunt români care au plecat temporar la muncã. Aceştia stau câtva timp, după care revin în tară.
Sunt români care au plecat în speranţa că vor găsi acolo un loc de muncă.
Sunt români care au plecat în Italia ca să trăiască din expediente: şters parbrize, cerşit, căutat prin gunoaie.
Sunt români care au plecat în Italia cu gândul sã comită infracţiuni.
Dacã luăm în considerare aceastã diferenţiere, vom vedea că şi raporturile cu autorităţile noastre sunt diferite.
Cei stabiliţi în Italia n-au nevoie de nici o relaţie.
Cei plecaţi temporar au nevoie de un altfel de raport cu autorităţile noastre decât cei plecaţi cu gândul să comită infracţiuni.
Diferenţieri serioase sunt şi în ce priveşte nivelul de trai, de educaţie şi de informare din ţară.
E limpede cã românii care au un nivel de trai bun în România nu vor ridica probleme în Italia. În acelaşi timp, aceşti români, având conştiinţa că se pot întoarce oricând în tară, sunt şi cei mai demni faţă de autorităţile italiene.
Românii mânaţi de sărăcie în Italia sunt la mâna patronilor şi a autorităţilor.
De cele mai multe ori, ei se privează de minimul confort pentru a putea strânge bani într-un timp scurt şi a-i trimite în ţară. Aceştia sunt cei mai vulnerabili la tentaţia infracţionalităţii.
În aceste condiţii, înainte de a lua măsuri pentru protejarea românilor din străinătate, autorităţile noastre ar trebui sã aibă o imagine a complexităţii a ceea ce numim Comunitatea românească.
