Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Nu sunt de acord cu ceea ce fac italienii, dar îi înţeleg. Mă revoltă manifestările italienilor împotriva românilor, actele de violenţă, dar, iar spun, îi înţeleg perfect. Ţin minte câtă ură adunasem în mine (probabil la fel ca mulţi alţi români) împotriva militarului american care a provocat moartea lui Teo Peter. Îi uram atunci pe toţi militarii americani din România, pe care îi vedeam ca nişte indivizi ce cred că pot să calce legea în picioare. Nişte indivizi ce cred că pot să omoare români pe stradă şi apoi, prin tertipuri diplomatice, să o întindă peste Ocean. Şi, totuşi, ucigaşul lui Teo Peter era un caz izolat.
Unul dintre cititorii noştri fideli de pe net, moşgavrilă, face, pe blogul său (http://mosgavrila.blogspot.com) o listă a infracţiunilor comise în acest an, în Italia, de către români. Citiţi-o, îngroziţi-vă, şi apoi veţi spune, ca mine, că-i înţelegeţi pe italieni. Chiar dacă nu sunteţi de acord cu ei.
Nu sunt de acord cu italienii, dar sunt, însă, de acord cu ministrul de Externe, Adrian Ciorioanu, care a spus că cei care comit infracţiuni ar trebui duşi în Sahara. Îl înţeleg şi pentru că şi-a retractat spusele şi şi-a cerut scuze. Doar e om politic. Dar eu nu sunt. Şi-mi permit să spun că m-am săturat ca toată Europa să ne considere un neam de ţigani. M-am săturat ca ţări europene să-şi pună lacăte la porţi, să nu dea năvală românii. Şi pentru ce? Pentru câteva sute de exemplare bipede (între care cei mai mulţi ţigani) care-şi măsoară satisfacţiile prin grosimea portofelului furat sau a numărului de persoane cinstite pe care le-a terorizat. În Italia muncesc cinstit peste un milion de români (între care şi ţigani). Nu au plecat de bine de aici. Au plecat pentru că le era greu. Şi acolo le e greu. Foarte greu. Muncesc pe brânci, departe de familii, dar au satisfacţia unui câştig frumos. Ce vină au ei pentru că nişte sălbatici au scăpat din lesă, din România, şi se plimbă liberi pe străzile oraşelor italiene? Cum naiba să nu se sature italienii de români, când şi aici, acasă, suntem sătuli peste cap de unii conaţionali. Nu poţi să mergi 100 de metri pe stradă fără să fii acostat şi să ţi se ceară nişte bani. Dacă nu-i dai, se lipeşte de tine ca un scai, iar dacă cumva îndrăzneşti să-i trimiţi la muncă te alegi, în cel mai fericit caz, cu o înjurătură zdravănă. Cerşetori din ăştia găseşti o grămadă în străinătate. Dacă pe noi ne agasează, oare cum credeţi că se simt italienii şi alţi europeni? Ca să nu mai vorbim de hoţi, tâlhari şi criminali.
Ministrul Cioroianu a spus că pe cei care comit infracţiuni ar trebui să-i ducem în Sahara. Pentru un om politic, mai ales pentru un ministru de Externe, este o gafă. Imediat, 9 ONG – uri i-au cerut demisia. Dar oare ce au făcut aceste ONG – uri pentru românii cu probleme, pentru ţigani în special. Dacă întrebi, vor spune că au derulat programe. Adică au cheltuit grămezi de bani, de la stat sau din diverse sponsorizări, pentru programe. Că nu au nici un rezultat, nu contează. Important e că au derulat programe şi că reacţionează imediat la tot ceea ce pare discriminare. Încercând să-şi repare gafa, ministrul Cioroianu spunea că: „Evident, soluţia nu este trimiterea lor in deşert”. Ba este, domnule Cioroianu. Şi nimeni nu mă poate acuza de discriminare. Ce discriminare este în a separa hoţii, tâlharii, violatorii, criminalii şi pedofilii de restul oamenilor, de cei cinstiţi? De ce să stea, aşa cum spuneaţi, într-o celulă cu televizor, cu mâncare caldă, individul care a dat în cap unui om nevinovat, pentru a-i fura banii cinstiţi? Nu mai spun de cei care au ucis sau violat. În deşert cu ei. Între nişte garduri de vreo doi metri, prin care să treacă şi ceva curent electric, măcar 1.000 de Waţi. Iar mâncarea să le fie aruncată din elicopter. Ca la fiarele din pădure. Pentru că asta sunt aceşti conaţionali de ai noştri. Nişte animale. Nişte animale ordinare.
