Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
„Un tânăr mafiot obraznic”, am citat din preşedintele Traian Băsescu care îl portretizează astfel pe ministrul de justiţie. Un parlamentar de Iaşi spune despre preşedinte că este un „bătrân mafiot obraznic”. Ludovic Orban, ministrul transporturilor, pe care preşedintele îl numeşte „lacheu” dă replica: „Traian Băsescu n-a fost în deplinătatea facultăţilor mintale”. Doar câteva ciomege politice aplicate într-o jumătate de zi la începutul campaniei electorale. Abandonez subiectul şi mă întorc la câteva observaţii mai vechi.
Într-o animată intersecţie bucureşteană, un negustor ambulant vindea automobiliştilor opriţi la semafor, nişte obiecte din lemn viguroase şi ciudate. Furat de peisaj, am crezut că produsul oferit vânzării, într-o vitrină umblătoare, este strămoşescul făcăleţ pentru mămăligă. Obiectele din lemn proaspăt erau însă prea mari şi prea groase pentru a închipui blajina ustensilă cu care bunica, năduşită, mesteca în tuci. Erau, totodată, prea mici pentru a fi tulnice, instrumente muzicale acordate perfect respiraţiei femeilor muntelui, prin care îşi strigă dorul şi singurătatea. De fluiere, acele ţivlici din lemn în care meşterul îndeasă văzduh, nici nu putea fi vorba. M-am dumirit când negustorul, un bărbat vânjos, rimând perfect cu marfa lui, s-a apropiat de maşina mea şi şi-a avansat oferta. Erau bâte. Bâte – bâte! Lungi cam cât un braţ de om, rotunjite minuţios la strung, comod subţiate în zona de prindere cu mâna şi dezvoltate ca un buzdugan, în partea opusă, acolo unde, presupun, trebuie să intre în contact cu ţeasta vrăjmaşului.
Sunt un om care a umblat niţel prin bătătura lumii. Am văzut şi aici, şi afară, artizani ai lemnului, negustori care vând năstruşnicii ce fac plăcere ochiului, conservă un simbol sau se mulează pe o trebuinţă casnică. N-am întâlnit însă nicăieri magazine de bâte sau negustori ambulanţi de obiecte de sfărâmat scăfârlii.
Am scotocit prin memorie şi mi-am adus aminte că vizual am mai întâlnit acel obiect. Un taximetrist, la o trecere de pietoni, aflat pentru câteva secunde într-un litigiu de priorităţi, a scos de sub scaun exact aşa ceva. Scula îşi avea, în înghesuiala de utilităţi a maşinii, locul ei. Pietonul a fugit, iar taximetristul s-a întors în automobil victorios şi nemulţumit. Bâta lui nu-şi atinsese ţinta.
Oamenii sunt săraci, mi-a spus cu reproş o cunoştinţă. N-au toţi bani să-şi cumpere pistoale. În multe case, după uşă, la îndemână, stă bâta. Dacă n-ai timp să ţi-o recoltezi din pădure, ţi-o cumperi, la preţ convenabil, din stradă.
M-am uitat, bolnav de toamnă, la case, la magazine. Sunt prevăzute, majoritatea, cu grilaje la uşi şi ferestre. O imagine de penitenciar multiplicat. N-ai să vezi nicăieri în lume aşa ceva. Primul lucru pe care îl faci când ţi-ai cumpărat o casă, dacă n-ai luat-o deja cu gratii, este s-o fortifici cu bare şi încuietori.
Capitala, după Revoluţie, a fost cucerită în câteva reprize de o armată de bâte minereşti. Erau diverse, primitive, neuniforme. Economia concurenţială a corectat imperfecţiunea. Pe piaţă se află un produs nou, şlefuit, igienic, ergonomic. El prelungeşte braţul şi dă consistenţă loviturii. În plin sezon al gutuilor comerţul cu arme de dat în cap mai pune un zbenghi originalităţii noastre expresive. Sincronic cu primele semne electorale, negoţul de bâte ar putea spune mai mult. A început campania electorală în oraşul ciobanului Bucur. O Dâmboviţă pe malurile căreia vor scânteia ideile electorale de-a dreptul în mâzga creierelor storcite. Lovite în moalele capului, adversităţile se vor rezolva la spital, iar polemicile la morgă. Pe asfalt va rămâne o pată mucilaginoasă, semn că bâta a funcţionat.
Bâta funcţionază însă şi în forma evoluată a cuvântului. „Tânăr mafiot obraznic”, „lacheu”, „găozar”, „ţigancă împuţită”, „îţi dau un cap în gură” ... Cel mai mare mânuitor de bâte politice rămâne totuşi preşedintele nostru ales.
