Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Fabrica de celuloză şi hârtie „Ambro”, de fapt ce-a mai rămas din ea, moare, dar conducerea societăţii care a pus mâna pe-aceasta nu se predă. Deocamdată nu se predă, semn că încă mai poate scoate ceva bani din întreprinderea care, după cum se mişcă, va fi predată la cheie în curând, iar cheia potrivită o vor avea firmele specializate în demolări. Când au luat fabrica, francezii de la Rossmann vorbeau ceva despre piaţa de desfacere pe care o au, investiţiile pe care le vor face şi numărul locurilor de muncă pe care le vor crea, într-un cuvânt, vorbeau despre viitorul luminos al societăţii comerciale. Un viitor luminos şi la pungă gros. La punga fabricată la „Ambro”, evident. Însă, francezii, care s-au dovedit a fi un fel de francofoni mai francofoni decât românii, una au spus şi alta au făcut. Cel mai bine şi mai bine, rossmannienii, un fel de rosalieni de-ai noştri, din Suceava, numai că mai bine şcoliţi şi mai bine îmbrăcaţi, au demonstrat că ştiu să facă profit, dar şi disponibilizări, dintr-alea europene, nu prostii dintr-astea româneşti. La un moment dat, investitorii francezi din Franţa au făcut atâtea disponibilizări încât au trebuit să închidă fabrica. Un lucru firesc pentru nişte investitori strategici din Franţa, în condiţiile în care România începuse să dea semne că vrea să devină o ţară cât de cât normală, iar pe piaţa estică apăruseră noi ţări în care economia, trezită brusc din somn, trebuia ajutată să devină de paiaţă până să se transforme într-una de piaţă. Totuşi, rossmannienii n-au abandonat de tot Suceava şi au revenit pentru a demonstra că încă mai există şi încă se mai poate. S-au făcut reangajări, fabrica a fost repornită, s-a făcut ceva producţie, însă totul nu a ţinut decât câteva luni. După aia, valurile de concedieri au început să curgă valuri-valuri. Ultimul val va veni pe 22 noiembrie şi va rade 278 de posturi. Anunţul a fost făcut de Costel Buta care este lider de sindicat tocmai de când peste ţară s-a aşternut democraţia. Aia prost înţeleasă. La „Ambro” s-au schimbat proprietari, s-au schimbat directori, s-au schimbat şefi de secţie, numai domnul Buta a rămas neschimbat. Neschimbat e un fel de-a spune fiindcă acesta de când e şef a luat mai multe kilograme în greutate şi mai mulţi bani în buzunar. Şi sub francofonii de români, şi sub francofonii de francezi, sindicaliştii de la „Ambro” au fost de neclintit şi au dus-o bine. Însă, numai prin reprezentantul lor, prin şeful lor, Costel Buta. Deci, sindicaliştii trec (în şomaj), iar liderul de sindicat rămâne (şef). Da, dar cineva trebuie să rămână să închidă lumina, nu-i aşa?
"
