Subiectul, stors până la coaja uscată ca o lămâie, al anticipatelor, a fost abandonat. Înghiţit la toate mesele zilei, el a sfârşit prin a plictisi. Electoratul, băgat în priza acestui cuvânt, prin ştecherul propagandei de partid şi de stat, rămâne inert. În consecinţă, minţile din partide şi de la Cotroceni au fost puse în lucrare pentru a găsi altceva. Asocierea, având ceva lubric în ea, a europarlamentarelor cu tăişul de ghilotină al referendumului pentru votul uninominal, a dat un produs genetic cu desăvârşire nou. Nu-i nici struţ, nici cămilă, nici struţo-cămilă. Oricum, dimpreună cu agitaţia intrapartinică şi zăngănitul de săbii dintre partide, cu bătălia de vorbe şi contre dintre palatele Cotroceni şi Victoria, se obţine un amalgam care defineşte splendid această toamnă românească. Conectaţi din mers la noile subiecte, truditorii cu plaivasul sau microfonul vârât sub bărbia invitatului năduşim de zor să le întoarcem pe toate feţele spre deliciul confuz al publicului beneficiar.
Toamna noastră cu gutui şi struguri, cu viespi aurii sfredelind dulceaţa poamelor căzute în livezi, miroase în Bucureşti a chimicale. Chimicalele degajate de fumigenele luptelor politice. Pentru mulţi dintre noi aceste bătălii sunt sterile şi nu au nici un Dumnezeu. A nu se înţelege că înverşunatele frecuşuri sunt apă de ploaie. Nu. Oamenii muncesc în televizoare până noaptea târziu, guralivii din partide sunt scoşi la înaintare, sunt puşi în valoare iscusiţii care ştiu să-şi doboare cu un pumn bine plasat adversarul. Din toate aceste polemici nu lipsesc cuvintele cheie (iată o nouă formulă la modă!). Ele sunt Europarlamentare, Referendum, Vot Uninominal deşertate dimpreună în panerul grijii faţă de popor.
De aici, fiindcă iar mă găsesc de câteva zile la ţară, nu se distinge bine cine are şi cine n-are dreptate. Aproape că nici nu contează. Subtilităţile politice de la Bucureşti se pierd lângă cazanul cu ţuică, privit cu o duioşie specială fiindcă ţăranii au înţeles că Uniunea Europeană nu-l vrea. I-a pus gând rău. Năduşeala abundentă de la Bucureşti (din Parlament, din Palatul Victoria, de la Cotroceni) e percepută vag. Unii o văd ca pe o sclifoseală.
Nepricepându-i deci “adâncimile patriotice” nu înţeleg nici ciocnirile de vanităţi înalte. Nu înţeleg de ce atâta traspiraţie degeaba. Mai bine, mi-a zis unul care locuieşte cât e săptămâna de lungă în cârciuma de vis-à-vis de casa mea, s-ar hodini o ţâră. Ce fac ăia de la Bucureşti măi Gheorghe, l-am întrebat într-o zi. Omul nu era nici beat, dar nici treaz. Cum e el mai mereu. Vezi, zice, pasărea aia de pe cer? Ştii cum se cheamă? Pasărea e un uliu mic. Bate din aripi des şi dă ritmic din coadă reuşind să stea nemişcat în cer. Dar el asudă din greu. Ştiu zic, dar nu pot să-i scriu la gazetă numele. Se cheamă, zice el, F...e vânt. Ei bine, asta fac oamenii tăi de la Bucureşti, politicienii tăi.
N-am priceput un lucru. De ce sunt oamenii mei şi nu sunt, deopotrivă, prin calitatea sa de alegător, şi ai lui?
P.S. Şefa ediţiilor de prânz a A.M. PRESS mă chestioneză telefonic dacă sunt de acord cu publicarea “pe surse judiciare” a unei ştiri cu anchetarea amantei lui Cioacă. Cine dracu mai e şi Cioacă ăsta?, întreb eu sincer nedumerit. Trei muncitori din curtea mea îmi răspund într-un gals, din trei direcţii diferite. Cioacă e poliţistul care a omorât-o pe Elodia. Iată, în consecinţă, un subiect de larg interes pentru poporul electoral. Nici o reacţie la votul uninominal, tăcere desăvârşită la referedum, căscat plictisit la europarlamentare. Cioacă şi Elodia, iată subiectul subiectelor. Şi cât se agită, cât transpiră vârfurile politice de la Bucureşti pentru a mulţumi poporul!
"